Prima pagină » Actualitate » GALERIE FOTO | Un parc din Cluj a fost deschis pentru public, dar la fața locului încă este șantier

GALERIE FOTO | Un parc din Cluj a fost deschis pentru public, dar la fața locului încă este șantier

Lucrările la Parcul Ștefan cel Mare continuă, deși trebuiau finalizate în ultima zi din 2022. Primarul Emil Boc spune că au apărut noi intervenții pe parcurs.

Parcul Ștefan cel Mare a fost deschis la finalul anului pentru public, însă lucrările continuă. Primarul Emil Boc a afirmat că întârzierile față de termenul inițial au fost cauzată de noi intervenții, cerute de experți: iluminat arhitectural al clădirii Teatrului și realizarea unei scene în aer liber.

„V-am spus că parcul va fi deschis în 31 decembrie, ceea ce s-a întâmplat, parcul este deschis. Acolo mai sunt de făcut unele lucrări, datorită faptului că după ce s-a făcut licitația, experții ne-au recomandat să facem iluminatul arhitectural și să facem o piațetă cu o scenă acolo. Acelea nu erau incluse în licitație, în termenul contractual, dar nici nu am putut să le dăm altcuiva să le facă, nu ai cum când cineva are o lucrare acolo de făcut. Așa că am spus că deschidem publicului, așa cum am făcut și la baza sportivă La Terenuri, urmând ca recepția lucrărilor să se facă după anul nou, după ce se finalizează și partea aceasta ce ține de scenă și de iluminatul arhitectural, care a apărut ulterior. Parcul este deschis, nu mai este îngrădit”, a declarat primarul Emil Boc, la Radio Napoca Live.

Parcul a fost deschis, chiar dacă e încă în șantier

Primarul Clujului a arătat că firma Garden Center Grup s-a ținut de promisiune și a deschis parcul de Revelion. Șantierul continuă însă, iar în curând, lucrărilor vor intra în faza de recepție.

Edilul a lăudat de asemenea firma pentru finalizarea lucrărilor din fața Teatrului Național înaintea datei de 1 decembrie, ceea ce a permis organizarea sărbătorii de Ziua Națională a României în această locație.

„Data finalizării acestor lucrări suplimentare depinde de când este adusă scena, pe care am comandat-o, dar aici sunt câteva complicații. În câteva zile voi avea datele exacte și le voi comunica, dar, repet, parcul funcționează și fără aceste componente, poate fi frecventat de către clujeni. Este de admirat că firma a munci pe brânci să termine la 1 decembrie prima parte a parcului, pentru a putea avea Ziua Națională acolo și că a deschis parcul la 31 decembrie”, a mai arătat Boc.

„Mica promenadă” a Clujului își schimbă fața

Parcul Ștefan cel Mare, cunoscut în trecut ca „Mica promenadă” a Clujului, este supus unor ample lucrări de revitalizare.

Proiectul include plantarea a 64 arbori pe lângă cei existenți, 1.474 arbuști, 2.910 flori cu bulb și 6.626 plante perene. De asemenea, se instalează de asemenea un sistem de irigații automatizat. Conform expertizei tehnice, au fost înlocuiți nouă arbori care puteau reprezenta un pericol pentru trecători.

Tăierea arborilor din acest parc a fost un subiect amplu dezbătut în spațiul public la momentul lansării proiectului, iar o petiție online a fost inițiată pentru oprirea tăierii copacilor. Primarul Emil Boc le-a transmis clujenilor că „orice copac care poate fi salvat, va fi salvat”.

Potrivit municipalității, proiectul de revitalizare a parcului cuprinde:

  • plantări arbori și arbuști, gazonare și plantare de noi specii perene;
  • modernizarea aleilor, realizarea unui singur acces auto pentru mașinile de intervenție și instalarea de mobilier urban modern (bănci, cuburi, coșuri de gunoi ș.a.);
  • realizare accese pietonale și pentru biciclete, interconectate;
  • loc de joacă pentru copii;
  • amplasarea unei scene demontabile în spatele clădirii teatrului;
  • construcția a 4 fântâni arteziene;
  • rastel pentru biciclete cu dale înierbate;
  • stație pentru încărcarea mașinilor electrice;
  • amplasare corpuri de iluminat cu proiectoare;
  • instalare sistem de irigații automatizat;
  • punct gospodăresc îngropat;
  • toaletă automată cu dotări pentru persoane cu dizabilități.

Valoarea contractului este de 11.726.450,26 lei (TVA inclus). Lucrările sunt realizate de Garden Center Grup.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cea mai BÂNTUITĂ insulă din LUME. Unde se află și ce spun DOCUMENTELE
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Ultima postare a Loredanei Moroșanu, înainte să fie găsită moartă. Ce s-a întâmplat în noaptea tradegiei
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Adevarul
Fiul lui Donald Trump, partidă de vânătoare în Mongolia alături de un oligarh rus din cercul apropiaților lui Putin
Mediafax
România și Moldova, NEGOCIERI pentru cumpărarea sistemelor anti-dronă: aproape de FINAL. Vor fi livrate RAPID
Click
Povestea artiștilor români care au ajuns în Cartea Recordurilor! Au susținut spectacole pe toate cele șapte continente în 98 de zile
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Așa arăta în ultima imagine surprinsă în viață. Este de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință tocmai ar fi rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale Soarelui
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute