Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV VIDEO | Ce știe OMV Petrom și nu știe statul român? Analist: ”Dacă a găsit o soluție să evite taxa, înseamnă că legea a fost făcută prost. Nu te poți juca dacă vrei să finanțezi din suprataxă toate măsurile de plafonare pe energie și pe gaze în 2023″

EXCLUSIV VIDEO | Ce știe OMV Petrom și nu știe statul român? Analist: ”Dacă a găsit o soluție să evite taxa, înseamnă că legea a fost făcută prost. Nu te poți juca dacă vrei să finanțezi din suprataxă toate măsurile de plafonare pe energie și pe gaze în 2023″

Dacă OMV Petrom, principalul jucător din piața de energie și gaze, a descoperit că nu se încadrează în ordonanța prin care Guvernul a instituit taxa de solidaritate, pe baza regulamentului decis la nivel european, înseamnă că este un act normativ făcut prost, care lasă portițe în defavoarea statului român și, implicit, a cetățenilor, pentru că banii din această suprataxă urmau să finanțeze în 2023 toate măsurile de plafonare pe energie și pe gaze, spune analistul financiar Adrian Negrescu, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV.

Analistul financiar a precizat că este vorba despre 3,9 miliarde de lei pe care statul și-i bugetase că-i va aduna de la OMV Petrom, de la Romgaz și de la celelalte companii care ar fi trebuit să plătească taxa de solidaritate.

Grupul OMV a anunțat că va plăti taxa de solidaritate, impusă de Uniunea Europeană, în Austria, precizând că, în România, compania OMV Petrom nu îndeplinește condițiile pentru a se încadra la plata acestei taxe.

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat joi, într-o informare către Bursa de Valori București, că se așteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022, impusă prin OUG 186/2022, pentru că Grupul are „sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite în ordonanță: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului. Rezultatele financiare preliminare aferente anului 2022 şi trimestrului IV 2022 vor fi publicate pe 2 februarie 2023.

„Este un lucru bun să supraimpozităm pe cei care au profitat de criză și au câștigat bani mai mulți”

Anunțul OMV Petrom că se așteaptă să nu plătească pentru 2022 taxa de solidaritate instituită recent de Guvern este o dovadă a faptului că ordonanțele ”se fac din pix”, fără a avea la bază strategii și studii de impact, susține analistul financiar.

Această ordonanță privind supraimpozitarea jucătorilor din energie este încă un exemplu al modului greșit în care se face legislație în România.

Ordonanța a fost gândită pozitiv, merge pe regulamentul european care impune supraimpozitarea câștigurilor făcute în 2022. Da, este un lucru bun să supraimpozităm pe cei care au profitat, practic, de criză și care au câștigat bani mai mulți.

Și OMV Petrom, și Federația de Petrol și Gaze au fost de acord să plătească niște supraimpozite către statul român. Statul român nu s-a dus să-i întrebe cum pot face mecanismul, în așa fel încât toată lumea să aibă de câștigat, atât statul, cât și ei.

Nu, a venit și a dictat din pix o ordonanță, care a fost atât de prost scrisă, încât OMV Petrom, principalul jucător din piața de energie și gaze, a descoperit faptul că nu se încadrează în ordonanța respectivă și că nu ar trebui să plătească impozitul. Și mă refer aici la acel prag de 75% din cifra de afaceri să fie din zona de prelucrare, gaze și zona asta de energie. OMV afirmă că este pe undeva pe la 60%, deci n-ar trebui să plătească această suprataxă”, a mai spus Adrian Negrescu.

„Cei care au decis pragul de 75%, nu s-au uitat la situația Romgaz și OMV Petrom?”

Analistul crede că nu s-ar fi ajuns la situația în care OMV Petrom și alte companii din piața de energie și gaze să nu plătească această taxă de solidaritate, o supraimpozitare a câștigurilor făcute în 2022, permisă prin regulament european, dacă cei care au elaborat Ordonanța de Urgență ar fi analizat cu atenție implicațiile acelui prag de 75%.

„Oare, cei de la Ministerul Finanțelor, din Guvernul României care au decis acest lucru, cu acest prag de 75%  nu s-au uitat la situația principalilor jucători din piața de energie, la Romgaz, la OMV Petrom, să vadă dacă, într-adevăr, sunt eligibili pentru plata acestei taxe? Sau a fost un interes la mijloc? Sunt multe semne de întrebare la care Ministrul Energiei, autoritățile implicate trebuie să răspundă.

Nu te poți juca cu banii, în condițiile în care din această ordonanță, din această suprataxă, urmau să se finanțeze în 2023 toate măsurile de plafonare pe energie și pe gaze. Era vorba de  3,9 miliarde de lei pe care statul și-i bugetase că-i va aduna de la OMV Petrom, de la Romgaz și de la celelalte companii implicate.

Păi, dacă OMV Petrom a găsit o soluție să evite plata taxei, înseamnă că legea a fost făcută prost. Cred că asta este varianta. Probabil că se va ajunge la o discuție și sper că în cel de-al doisprezecelea ceas să vedem niște legi făcute cu niște studii de impact, niște ordonanțe care să vină să clarifice lucrurile și să ajute economia. Să ajute investitorii să investească în țara asta, nu să încercăm de fiecare dată când unul scoate capul și face profit, să-i luăm banii, pe ideea că este nevoie de bani la buget”, a mai spus Adrian Negrescu.

Urmăriți interviul integral:


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Ce înseamnă pentru România dacă OMV Petrom nu plătește taxa de solidaritate? Avocat: „Autoritățile pot fi învinuite de necunoașterea sectorului reglementat”

EXCLUSIV | Poate OMV Petrom să scape de taxa de solidaritate? Explicațiile unui expert în energie. „Noi supraimpozităm sectorul gazelor naturale din 2013 și toți acei bani s-au evaporat, au dispărut”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pensiile magistraților și decarbonizarea, condiții pentru 2,6 miliarde de euro din PNRR. România are șase luni să îndeplinească jaloanele restante
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Doliu în presa din România! A murit Anca Pandea
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Teama de îmbătrânire ar putea accelera procesul biologic al înaintării în vârstă, arată un studiu
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure