Prima pagină » Știri » Satul din țara noastră, în care toți cei 1.200 de locuitori au aceeași adresă, iar mulți au chiar și același nume. Cum se procedează în cazul acesta

Satul din țara noastră, în care toți cei 1.200 de locuitori au aceeași adresă, iar mulți au chiar și același nume. Cum se procedează în cazul acesta

Amyra Garey
Satul din țara noastră, în care toți cei 1.200 de locuitori au aceeași adresă, iar mulți au chiar și același nume. Cum se procedează în cazul acesta

Acordarea ajutorului de încălzire scoate la suprafață dezastrul din actele românilor. Există localităţi unde toţi oamenii stau la aceeaşi adresă sau sunt cazuri în care apar mai mulţi locatari decât locuiesc în realitate.

Neregulile ar trebui clarificate până în luna martie când se acordă prima tranşă de 700 de lei, din cei 1400 promişi ca sprijin pentru plata facturilor la energie.

În satul Bălăciţa din Mehedinţi, 1200 de locuitori au în acte aceeași adresă, de asemenea, pe mulți dintre săteni îi cheamă la fel.

Dincolo de anecdotă, problema e destul de gravă, mai ales în contextul în care mulţi săteni s-ar încadra să primească ajutorul de încălzire.

Doar că, potrivit ordonanţei de Guvern, cei 1400 de lei, plătiţi în două tranşe se acordă pentru un singur loc de consum, acolo unde media veniturilor pe cap de locuitor este sub 2000 de lei.

La Bălăciţa, însă, obiceiul locului nu bagă în seamă legea.

„Localitatea, comuna, judetul. Nu strada, nu număr. Dar nu a fost un impediment. Când vine o scrisoare, un pachet, ceva, s-a stiut unde trebuie sa ajunga, nu au fost incurcaturi”, a spus Vlăduț Constantin, primarul.

Într-o altă localitate din Teleorman, străzile au primit recent nume şi numere, dar oamenii n-au apucat să-şi schimbe buletinele.

Primăria trebuie acum să stabilească unde locuiesc potenţialii beneficiari ai ajutorului şi câte persoane sunt la fiecare adresă.

„Sunt buletine vechi, cum este si al meu. Asta nu inseamna ca cei de la Poştă nu ştiu unde sa distribuie aceste carduri”, a declarat Ionuț Ciprian Ciuperceanu, primar Drăgănești-Vlașca.

Când va începe ANAF verificarea veniturilor

Demersurile pentru obţinerea ajutorului de înclzire au început deja, iar primul pas reprezintă împărţirea declaraţiilor pe proprie răspundere.

De asemenea, la nivel național, 313 mii de oameni, cei mai mulți pensionari, au colocatari și nu se încadrează în venitul maxim per membru de familie de 2000 lei pentru a primi ajutorul.

În acest context, fie își radiază colocatarii de la Evidenta populației, fie se adresează Primăriei pentru o anchetă socială.

„Vom trimite înştiinţări cu data de 1 februarie prin care le aducem la cunoştinţă ca figureaza la adresa de domiciliu cu alti colocatari. si ei pot sa isi rezolve probelma prin aceste anchete. Credem ca intarzierile nu ar trebui sa fie foarte mari”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, potrivit Observator.

După ce sunt strânse toate datele, ANAF va trece la verificarea veniturilor, iar cei care se încadrează în plafon, vor primi cardul de energie, tot prin poştă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Chiria și transportul, mai ieftine pentru tinerii salariați! Ce beneficii propune un proiect de lege
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
Un primar din Neamț, sub control judiciar după ce ar fi obținut bani de la Guvern pentru o investiție fictivă
Click
Bianca Censori, decolteu amețitor într-o salopetă mulată! A atras toate privirile
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!