Prima pagină » Actualitate » Şeful unei importante reţele de traficanţi de persoane a fost arestat în Marea Britanie

Şeful unei importante reţele de traficanţi de persoane a fost arestat în Marea Britanie

Şeful unei importante reţele de traficanţi de persoane a fost arestat în Marea Britanie

Liderul unei importante reţele de traficanţi de persoane a fost arestat, după ce fugise înainte de a primi o condamnare de opt ani de închisoare, în decembrie, au anunţat sâmbătă autorităţile britanice.

Reţeaua este suspectată că a transportat în camioane cel puţin 1.900 de migranţi kurzi, cu plecare din Balcani, în Franţa sau Germania, iar pe unii în Marea Britanie, relatează BBC.

Cinci membri ai reţelei au fost condamnaţi în 9 decembrie. Principalul inculpat, Tarik Namik, a primit o sentinţă de opt ani de închisoare.

Din cauza absenţei lui Namik de la tribunal, pe numele său a fost emis un mandat de arestare.

Namik a fost plasat în detenţie vineri la sosirea pe aeroportul din Manchester cu un zbor de la Istanbul şi va fi dus luni în instanță pentru a fi condamnat oficial, a informat sâmbătă Agenţia britanică de luptă împotriva criminalităţii (NCA).

Reţeaua, vizată în 2017 de o anchetă a NCA, avea o activitate „sofisticată” vizând transportul de migranţi din Irak şi Iran.

Tarik Namik era în legătură cu alte călăuze din străinătate, organizaţia sa recurgând la şoferi de TIR originari în general din Turcia.

Înregistrări găsite în telefonul său sugerează că el ar putea fi implicat în transportul a cel puţin 1.900 de migranţi dinspre Balcani până în Franţa sau Germania, încasând circa 1.800 de euro pentru fiecare persoană

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?