Prima pagină » Actualitate » Motociclist, în stare CRITICĂ, după ce s-a izbit de un parapet de pe A4. A fost salvat de un medic aflat întâmplător la fața locului – VIDEO

Motociclist, în stare CRITICĂ, după ce s-a izbit de un parapet de pe A4. A fost salvat de un medic aflat întâmplător la fața locului – VIDEO

Otilia Serescu
Motociclist mort într-un accident teribil pe DN6, în apropiere de Timișoara / Sursa FOTO: https://p1.pxfuel.com

Un motociclist de 38 de ani a fost dus în stare critică la spital, după ce s-a izbit de un parapet de pe Autostrada A4. Norocul lui a fost că un medic aflat întâmplător la fața locului i-a acordat primul ajutor și, astfel, a fost salvat.

Motociclistul a pierdut controlul asupra direcției și a intrat direct într-un parapet.

După impact, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral şi a intrat în stop cardio-respirator, potrivit unui comunicat al Poliției Constanța.

Din fericire, spun reprezentaţii Serviciului de Ambulanţă, un medic, aflat întâmplător la locul accidentului, i-a acordat primul ajutor, iar în urma manevrelor de resuscitare bărbatul a început să respire din nou. Ulterior, echipajul SMURD a preluat pacientul în stare critică, l-a intubat și l-a transportat la spital în Constanța.

Dosar penal de vătămare corporală din culpă

„La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Brigăzii Autostrăzi – Biroul de Poliție Autostrada A2 București-Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Autostrada A4, s a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat,  de 38 de ani, ar fi condus un motociclu pe Autostrada A4 și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției, lovind un parapet. În urma accidentului, bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

În cauză s-a întocmit dosar penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, scrie Observator.

Vă recomandăm să citiți și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un loc din Spania, desemnat drept CEL MAI FRUMOS de pe PLANETĂ de revista britanică Time Out
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Mama lui Codin Maticiuc, operată din nou pe creier. Care este starea ei: „O rugăciune nu strică”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Coastele rupte vechi de 6.000 de ani descoperite în Siria ar putea fi unul dintre cele mai vechi cazuri cunoscute de abuz asupra copiilor