Prima pagină » Actualitate » Raisa, o fetiță de nici 3 ani, A MURIT la scurt timp după ce a ajuns la Spitalul de Copii din Timișoara. Părinții îi acuză pe medici de malpraxis

Raisa, o fetiță de nici 3 ani, A MURIT la scurt timp după ce a ajuns la Spitalul de Copii din Timișoara. Părinții îi acuză pe medici de malpraxis

Marian Popescu
Raisa, o fetiță de nici 3 ani, A MURIT la scurt timp după ce a ajuns la Spitalul de Copii din Timișoara. Părinții îi acuză pe medici de malpraxis

Raisa, o fetiță în vârstă de 2 ani și 6 luni, a murit la câteva minute după ce a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.

Ea a murit subit la trei ore după ce a ajuns în camera de gardă a unității sanitare. Părinții săi acuză acum că procedurile efectuate de cadrele medicale din urgență i-ar fi provocat decesul, potrivit Antena 3.

Totul a început în urmă cu două zile, când mama fetiței a observat pe corpul micuței câteva pete albastre. Speriată, a mers de urgență la camera de gardă a Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, unde a cerut ajutorul medicilor.

Femeia susține că în jurul copilului s-au adunat zece rezidenți, care ar fi încuiat ușa cu cheia și nu ar fi lăsat-o să intre la ea.

Părinții sunt convinși că medicii au greșit procedurile efectuate, iar asta i-ar fi adus sfârșitul Raisei. Aceștia povestesc că fetița lor nu era un copil bolnăvicios, însă în urmă cu două seri ar fi făcut febră.

La rândul lor, medicii spun că decesul copilei ar fi fost provocat de o boala subită, fără a preciza care.

Trupul neînsuflețit al Raisei a fost dus la Medicina Legală, unde legiștii vor stabili cu exactitate cauzele decesului.

Ulterior, părinții Raisei vor depune o plângere pentru malpraxis la Politie, dar și la Colegiul Medicilor.

Pagina de Facebook a mamei a fost inundată de mesaje de condoleanțe, după mesajul sfâșietor al mamei sale.

„Sufletul și inima mea, zâmbetul meu, jumătate din inimă a murit cu tine… Viața mea, Raisa, ne-ai lăsat cu durere în suflet! Mai ales pe mine… De ce m-ai lăsat, suflet minunat?”, a scris mama fetiței pe rețeaua socială.

  • „Doamne, Dumnezeule, nu se poate așa ceva! Înger mic! Condoleanțe!”;
  • „Dumnezeu să aibă grijă de suflețelul ei și pe voi să vă întărească în aceste momente groaznice”
  • Dumnezeu să o odihnească în pace! Drum lin spre ceruri, fetiță cu chip de înger! Iar vouă multă putere să puteți trece peste aceasta mare durere!”.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propia casă