Prima pagină » Actualitate » Șeful Poliției Sectorului 6 a picat cu nota 4 la examenul de titular pentru propria funcție

Șeful Poliției Sectorului 6 a picat cu nota 4 la examenul de titular pentru propria funcție

Șeful Poliției Sectorului 6 a picat cu nota 4 la examenul de titular pentru propria funcție

Șeful Poliției Sectorului 6, comisarul șef Ovidiu Țican, a picat cu nota 4 la examenul de titularizare pentru postul pe care, deocamdată, îl ocupă din postura de împuternicit. Odată cu el a concurat pentru postul de șef al Poliției Sectorului 6 și adjunctul Secției 11, însă acesta a obținut puțin peste nota 1.

Vacantă de ani buni, funcția de șef al Poliției Sectorului 6 a fost scoasă la concurs. La examen s-au înscris comisarul șef Ovidiu Țican, cel care, de altfel, este împuternicit pe funcția respectivă, dar și comisarul șef Lucian Cristescu, adjunctul Secției 11.

Pentru obținerea postului, cei doi ar fi trebuit să știe la perfecție o bibliografie vastă care, pe lângă Codul penal și cel de procedură penală, ar fi trebuit să aibă cunoștințe solide de managementul resurselor umane, strategie de apărare a țării, drepturile fundamentale ale omului, comunicare publică și multe altele.

În urma examenului, ambii polițiști cu funcții de conducere au fost declarați respinși. Conform rezultatelor afișate de Serviciul Resurse Umane al Poliției Capitalei, actualul șef împuternicit la comanda Poliției Sectorului 6, comisarul șef Țican, a primit nota 4,10, în timp ce contracandidatul său, de la Secția 11, a fost notat cu 1,38 pentru ce a scris în lucrarea sa.

Țican a rămas în funcția pentru care a picat cu nota 4

Chiar dacă a picat examenul, Ovidiu Țican rămâne șef peste Poliția Sectorului 6 din București, deoarece încă nu i-a expirat împuternicirea la comanda instituției.

Surse din Poliția Capitalei au declarat, pentru Gândul, că Ovidiu Țican este un ofițer cu experiență îndelungată, în condițiile în care, ani la rând, și-a desfășurat activitatea din poziția de comandant al Secției 19, care acoperă unele dintre cele mai periculoase zone din cartierul Rahova, din Sectorul 5.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Iarna își intră în drepturi. Unde a nins până acum în România?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...