Prima pagină » Știri » Locul din România în care se află CEL MAI LUNG TUNEL din țara noastră. Are 4,3 kilometri și povestea e impresionantă

Locul din România în care se află CEL MAI LUNG TUNEL din țara noastră. Are 4,3 kilometri și povestea e impresionantă

Amyra Garey
Locul din România în care se află CEL MAI LUNG TUNEL din țara noastră. Are 4,3 kilometri și povestea e impresionantă

Tunelul Teliu este una dintre cele mai impresionante construcții inginerești de pe teritoriul României, însă astăzi este lăsat de izbeliște.

Povestea tunelului Teliu care are o lungime de 4.379 de metri a început în toamna anului 1923.

Tunelul este unul dintre cele trei ale căii ferate Brașov–Întorsura Buzăului și execuția a fost încredințată germanilor de la Julius Berger Tiefbau Aktien Gesselschaft.

După cinci ani, tunelul era gata și a fost deschis circulației pe 25 iunie 1931, odată cu restul liniei, iar la acea vreme, Buzăul se unea cu Brașovul pe șine.

Tunelul poartă numele pârâului Teliu, pe valea căruia trece linia ferată.

În anul 1935 s-a decis continuarea lucrărilor dar acestea au fost curând oprite din cauza declanșării celui de-Al Doilea Război Mondial în 1939.

După război, proiectul a fost abandonat complet.

În cât timp ar putea circula trenurile prin tunelul Teliu

Așadar, cel mai lung tunel construit vreodată în România a rămas situat pe o cale ferată secundară, simplă și neelectrificată.

Pe 30 iunie 2018, podul de piatră de la Budila s-a prăbușit și calea ferată, care oricum nu era folosită, a devenit inutilizabilă.

În aprilie 2021, CFR da ordinul de începere al lucrărilor de la podul Budila.

Trenurile ar urma din nou să circule prin tunelul Teliu în mai puțin de un an.

România mai are tuneluri care merită luate în evidență, însă suntem departe de Europa. În localitatea Tălăşmani, la limita dintre judeţele Galaţi şi Vaslui, se găseşte al doilea tunel ca lungime din România.

Tunelul de la Tălăşmani are lungimea de 3.330 metri.

Cel mai lung tunel rutier din ţară este Capra-Bâlea de pe Transfăgărăşan, care se întinde pe o distanţă de 884 de metri şi a fost construit în anul 1972, în perioada comunistă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei