Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Porți deschise la Palatul Parlamentului, de Ziua Copilului. „Văd fericire pe chipul tuturor”

VIDEO | Porți deschise la Palatul Parlamentului, de Ziua Copilului. „Văd fericire pe chipul tuturor”

De 1 iunie, la Palatul Parlamentului a fost organizată Ziua Porților Deschise, un moment oportun prin care cei mici și însoțitorii lor s-au putut bucura de o mulțime de surprize și activități, cu ocazia Zilei Copilului. Printre acestea s-au numărat vizite gratuite în mai multe săli din Camera Deputaților şi din Senat, participarea la spectacole de teatru, jocuri interactive şi prezentări de tehnică militară chiar în curtea uneia dintre cele mai importante instituții ale statului.

Prezentări ale tradițiilor militare și simulări ale mânuirii armelor, susținute de „Tradiția militară”, cea mai veche asociație de reconstituire istorico-militară a secolelor XIX-XX din România, au fost organizate pe parcursul întregii zile. De asemenea, Camera Deputaților a amenajat, pe peluza de la intrarea principală în Palatul Parlamentului, șase terenuri de badminton pentru copiii care îndrăgesc acest sport.

Jandarmeria Română a fost și ea prezentă la eveniment cu două echipaje canine și patru echipaje ecvestre, iar mașinile de intervenție pe care le folosesc reprezentanții instituției au putut fi vizitate cu această ocazie. Vizitatorii au putea admira jandarmi în ținutele de epocă din anii 1918 -1950, precum și o expoziție a Jandarmeriei Române, cu uniforme din perioada 1918-2020.

„Aș vrea să urez, din partea Jandarmeriei Române, la mulți ani tuturor copiilor din lumea aceasta, dar și tuturor adulților care încă au suflet de copil. Ne bucurăm să petrecem, astăzi, Ziua Copilului, la Palatul Parlamentului, unde așteptăm foarte mulți copii.

Le-am pregătit multe surprize, vor vedea atelierele noastre expoziționale, cu tehnica și armamentul din dotarea jandarmilor, armament pe care ei îl folosesc în misiunile de zi cu zi. De asemenea, vor putea să facă exerciții demonstrative cu jandarmii, chiar pe covorul de tatami, unde colegii noștri de la Brigada Specială de Intervenție le vor arăta cum să se apere într-o situație de urgență.

De asemenea, caii și câinii Jandarmeriei sunt prezenți aici – o atracție extraordinară atât pentru copii, cât și pentru adulți. Copiii pot să se apropie de cai, să facă fotografii cu ei, să îi mângâie. Este, într-adevăr, un moment extraordinar pentru noi și pentru ei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Ana Maria Burchi.

Copiii au avut ocazia să exploreze interiorul unei mașini de intervenție SMURD

Copiii au avut ocazia să exploreze interiorul unei mașini de intervenție SMURD

„Suntem foarte bucuroși că am fost invitați astăzi, alături de atât de mulți copii minunați. Noi participăm anul acesta, la Camera Deputaților, cu un elicopter SMURD și aici tot cu un elicopter pentru salvarea vieților omenești. Sunt cele mai noi elicoptere pe care noi le avem în dotare și cu ajutorul acestor elicoptere noi reușim, în fiecare an, să salvăm peste 4.500 de persoane.

Ca de fiecare dată, elicopterul este ca un magnet pentru cei mici. Sunt foarte bucuroși să urce la manșa elicopterului, să-i întrebe pe colegii mei care este sentimentul care ne cuprinde atunci când reușim să salvăm o viață”, a precizat reprezentantul Inspectoratului General de Aviație al MAI.

„Le-am pregătit copiilor bucurie și o poză cu motocicleta SMURD. Toți copiii sunt entuziasmați. Avem o motocicletă SMURD, ambulanță de prim-ajutor SMURD, o ambulanță de Terapie Intensivă și autospeciala de transport victime multiple”, a spus un reprezentant al echipajului SMURD.

„Copiii sunt foarte entuziasmați”

„Copiilor le-am pregătit prezentarea tehnicii și mașinilor de intervenție, ce dotări avem la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov. De jur împrejur, toți sunt cu gura până la urechi, bucuroși să cunoască, să vadă, să întâlnească lucruri noi și experiențe noi”, a menționat reprezentantul ISUBIF.

În cadrul evenimentului a fost organizat și un concurs de aruncat cizma de cauciuc, specific finlandez, în care câștigător este cel care aruncă cel mai departe.

„Avem un joc tipic finlandez, aruncatul cizmei, în care copiii vor arunca cizma, iar câștigătorii vor avea parte de niște premii. Este o tradiție de mulți ani. Finlandezii sunt recunoscuți pentru aceste jocuri mai puțin obișnuite, cum ar fi aruncarea telefonului mobil sau căratul nevestei în cârcă.

Sunt foarte multe evenimente și acesta cred că se pretează și copiilor. Copiii sunt foarte entuziasmați, mă bucur. Ei sunt viitorul și așteptăm cât mai mulți copii să vină la noi să arunce cizmele”, a precizat coordonatorul concursului.

Animatori cu baloane uriașe de săpun i-au încântat pe cei mici

Animatori cu baloane uriașe de săpun i-au încântat pe cei mici

Animatori pe picioroange, cu baloane uriașe de săpun și actori deghizați în personaje din povești i-au încântat, de asemenea, pe cei mici, vizibil impresionați de ceea ce se întâmplă în jurul lor. Întrebați ce le-au pregătit copiilor care vin să îi viziteze, doi dintre animatorii prezenți la eveniment au precizat: „Multă distracție, voie bună și foarte multă bucurie”.

„Majoritatea copiilor sunt entuziasmați să ne vadă, mai sunt doi-trei speriați de noi, ne văd ca pe niște uriași, dar majoritatea sunt foarte dornici să ne vadă, să batem palma, să facem poze. Cred că părinții îi ajută, în primul rând, să se apropie de noi și, normal, cu zâmbet, cu iubire – și batem cuba, în general, asta funcționează de fiecare dată”, au mai spus animatorii.

„Sunt niște lucruri foarte interesante pentru noi”

„Mi se par foarte interesante activitățile. Ne arată ce este în viața unui pompier, vedem cum se tratează când unii oamenii au nevoie să se ducă la spital și părerea mea este că sunt niște lucruri foarte interesante pentru noi”, a spus un băiețel prezent la Ziua Porților Deschise, precizând că vrea să devină fotbalist.

„Sunt foarte frumoase activitățile, foarte frumos gândite, special create pentru ei. Chiar este un moment unic și frumos – adică și pentru mine, cel puțin, că nici eu n-am mai venit și n-am mai văzut atâtea jocuri frumoase, atâtea activități – și caii, câinii, armamentul, totul este foarte frumos”, a menționat o femeie prezentă la eveniment alături de fetița, băiețelul și soțul ei.

„Activitățile sunt foarte frumoase. Mă bucur să văd foarte mulți copii entuziaști, copii care au avut ocazia să vadă autospecialele poliției, să vadă armamentul, să vadă mașini de curse. Văd fericire pe chipul tuturor copiilor și chiar mă bucură acest lucru. Noi suntem un grup de tineri care am adus niște copii din centrele de plasament din Giurgiu și am putut să le facem o bucurie astăzi, de ziua lor, de 1 iunie”, a mărturisit unul dintre vizitatori.

O coadă uriașă s-a format la intrarea în Palatul Parlamentului

O coadă uriașă s-a format la intrarea în Palatul Parlamentului

Cei care au vrut să viziteze sălile în care politicienii își desfăşoară activitatea parlamentară și să participe, totodată, la activitățile din interiorul instituției, au fost nevoiți să stea la o coadă uriașă, unde zeci de oameni s-au strâns pe parcursul zilei.

Prima ediție a evenimentului „Porţi deschise pentru copii” a avut loc în 2007, iar acţiunea a devenit, deja, o tradiţie. De atunci, Camera Deputaţilor marchează an de an Ziua Internaţională a Copilului şi le oferă vizitatorilor posibilitatea de a cunoaşte una dintre cele mai importante instituţii ale statului.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Ziua Porților Deschise la Ministerul Afacerilor Interne. Copiii au fost pentru o zi ministru, polițist, pompier și salvator

Gabriela FIREA, mesaj de 1 iunie: „Copiii sunt pe primul loc!”

Ateliere, concerte și tombole în muzeele din București de ZIUA COPILULUI

Recomandarea video

Mediafax
Péter Magyar explică aversiunea față de liderul AUR: „George Simion a dansat pe mormintele strămoșilor noștri, iar liderul UDMR a participat la campania de minciuni împotriva mea”
Digi24
Peter Magyar îl acuză pe Orban că „i-a trădat” pe maghiarii din Transilvania: „L-a susținut pe George Simion”
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 7000 de euro. Terenul are 1900 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Fostul șef al diplomației ungare, Peter Szijjártó, a dispărut total din spaţiul public după înfrângerea lui Viktor Orban
Mediafax
Cum a reușit Belgia să convingă 3.000 de tineri și tinere de 17 ani să se înroleze în armată
Click
Moment incredibil pentru Jean de la Craiova. Soția artistului, față în față cu amanta: „Nu știa că eu sunt însurat”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Soția lui Pepe a născut! Artistul a devenit tată din nou. Ce nume special a primit fetița
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Vrei un SUV care să fie și dubiță? Un producător auto îți oferă soluția!
Descopera.ro
Cine a orchestrat intrarea României în Primul Război Mondial?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?