Mărturisirile de suflet ale campionului la canoe Cătălin Chirilă. ”Nu-mi plac larma ora­şului, cluburile, agitația”

Campionul la canoe Cătălin Chirilă, în vârstă de 25 de ani, a făcut mărturisiri de suflet în cadrul unui interviu.

Cătălin Chirilă este campion mondial și european C1-1000 m și vicecampion mondial C1-500 m. Este unul dintre sportivii de succes ai României.

Acesta și-a deschis sufletul în cadul unui interviu pentru publcația Formula AS, mărturisind că este o persoană retrasă căreia nu-i plac distracțiile.

De asemenea, sportivul a făcut dezvăluiri și despre unul dintre cele mai dureroase momente din viața sa, și anume dispariția bunicii sale.

Mărturisirile de suflet ale campionului la canoe Cătălin Chirilă. ”Eu sunt un tip dificil, fluctuez între încredere şi disperare”

”Mă consider un om norocos. Nu-mi plac dis­tracțiile tipice vârstei mele. Este în firea mea să duc viaţa pe care o am, nu simt deloc că sacrific ceva. Sunt un om retras, singuratic, nu-mi plac lar­ma ora­şului, cluburile, agitația. Pasiunea mea dincolo de canoe este pescuitul sportiv. Acolo sunt eu re­laxat, acolo se produce vindecarea mea sufletească, nu la discotecă.

Pe lân­gă asta, îmi pla­ce aca­să, îmi place câi­nele meu, îmi ador iubita. Cel mai ma­re sprijin îl am în ea. Mai mult, Mihaela face parte şi din echipa mea tehnică, e în legătură strânsă cu antrenorul, se sfătuiesc unul pe celălalt cum să mă ajute să ies din situaţii difi­cile. O iubesc foarte mult pen­tru ceea ce este şi pentru răbdarea cu care mă iubeşte, la rândul ei.

Eu sunt un tip dificil, fluctuez între încredere şi disperare, îmi trebuie confirmare din afară destul de des, deci, cu atât mai mult am nevoie de cineva care să-mi ţină frâiele. Iar când dragostea mea este persoana care o face, asta e cu adevărat minunat. Poate că mai degrabă ea este cea sacrificată, nu eu, iar pentru asta îi sunt recunos­cător cu toată umilinţa de care sunt capabil”, a declarat Cătălin Chirilă.

Cea mai mare suferință a campionului la canoe a fost în anul 2019, când a pierdut-o pe bunica sa.

”În 2019, am suferit cea mai grea pierdere din viaţă: s-a stins bunica. Nu cred că a fost o coincidenţă că ea a urcat la cer exact în ziua în care domnul antrenor a decis să facă selecţiile pentru Campionatul European de la Minsk. Să lupt pentru a-mi depăşi foarte valoroşii colegi de lot și apoi să vin în cameră şi să plâng a fost pur şi simplu cum­plit.

Dar atunci când bunica mea dragă urca la Dum­nezeu, eu am reuşit să ajung la acel campionat şi să câştig primul meu aur european. Cu riscul să mă repet: nu e întâmplător. Dumnezeu mi-a luat şi ime­diat mi-a dat ceva în schimb; pentru mine e foarte clar că nimic nu se poate realiza fără El. Da, eu doar pe Dumnezeu îl am în barcă. Iar o cruciuliţă pe care o port mereu este simbolul acestei prezenţe”, a povestit acesta.