Prima pagină » Actualitate » România, o lună până la prima zi fără dosar cu șină. Ce trebuie să refuze contribuabilii conțopiștilor

România, o lună până la prima zi fără dosar cu șină. Ce trebuie să refuze contribuabilii conțopiștilor

Rene Pârșan
România, o lună până la prima zi fără dosar cu șină. Ce trebuie să refuze contribuabilii conțopiștilor

Începând cu luna viitoare, contribuabilii români trebuie să refuze să prezinte orice copie a actelor emise de stat la ghișeul autorităților centrale sau locale. Sunt suficiente originalele, de la certificatul de naștere, până la cel de deces. Funcționarul este obligat să consemneze autenticitatea actului și să parafeze cererea, petiția, declarația etc ”conform cu originalul”. Astfel, cetățeanul va căra toate actele necesare în portofel, și nu în sacoșă. Pe de altă parte, Legea Tuță, după numele inițiatorului, deputat liberal de Ilfov, sau legea dosarului cu șină, obligă toate instituțiile să pună la dispoziție pe site-ul respectiv toate actele necesare pentru a fi completate electronic. Legea a intrat în vigoare marți, 4 iulie, iar autoritățile au la dispoziție 30 de zile pentru a se organiza.

În primăvara anului 2021, George Tuță, deputat liberal de Ilfov, a depus un proiectul de lege care viza interdicţia instituţiilor publice centrale de a solicita cetăţenilor acte sau copii după acte emise de autorităţi publice. Ulterior au fost depuse mai multe amendamente ce mai important fiind înterdicția instituțiilor de a solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie. Orice cerere sau plângere poate fi completată electronic pe site-ul instituției respective iar „copiile” actelor trimise electronic. Legea a fost aprobată la începutul anului 2023 și a intrat în vigoare marți 4 iulie. Peste 30 de zile, instituțiile centrale și locale trebuie să fie pregătite să aplice “revoluția administrativă”.

George Tuță despre legea Tuță

Inițiatorul exemplifică ce revoluționează această lege în administrația românească. „În primul rând interdicția de a solicita cetățeanului avize emise de către alte autorități. Obligația instituțiilor publice de a pune la dispoziția cetățeanului acte oficiale, în format electronic, dacă acesta își manifestă voința în acest sens. Interdicția de a solicita copii, duplicate, în format letric, materializat pe hârtie, și în general, obligații care vor contura mai bine procesul de digitalizare început în administrația românească”, subliniază deputatul.

„Aș vrea să abordez, de asemenea, în scurta mea intervenție și o chestiune pe care dumneavoastră, presa, ați dezbătut-o, și anume că această lege nu ar fi, la modul concret, aplicată de către instituții, subliniind în primul rând faptul că ea a intrat în vigoare pe data de 4 Iulie și instituțiile au la dispoziție 30 de zile pentru a se organiza în acest sens”, avertizează George Tuță.

Totul despre drepturile cetățenilor și obligațiile statului în romaniafaradosar.ro

Însă, ca o lege sa fie aplicată este nevoie ca oamenii, cetățenii din România să o cunoască, a remarcat deputatul. Astfel, a fost creat un site în care puteți găsi toate amănuntele despre această lege, drepturile cetățenilor și obligațiile statului: romaniafaradosar.ro

„Romaniafaradosar.ro este un site extrem de simplu pe care îl vom folosi ca un instrument pentru cetățeni, care au acces rapid la lege și le este prezentată categoric legea, pot sa comunice instituțiilor publice în cazul in care se solicita copii sau documente sau celebrul dosar cu șina. În momentul în care se întâmplă acest lucru ei au posibilitatea de a sesiza instituția Prefectului cu un mesaj predefinit, selectând județul în care s-a întâmplat acest lucru și când apasă pe sesizare se deschide automat aplicația de transmitere a unui email în care este predefinita solicitarea.

De asemenea, Romaniafaradosar.ro este util și pentru administrația publică. Cei care lucrează în administrația publică și întâmpină dificultăți, pentru că sunt situații nenumărate în care cineva din administrația publică chiar are nevoie de un document suplimentar, există mai sus un număr de whatsapp la care ne pot scrie, iar echipele noastre vor găsi cea mai bună soluție pentru a fi în avantajul cetățenilor” încheie inițiatorul legii.

Internele vor păzi drepturile contribuabililor

La rândul lui Cătălin Predoiu, vicepremier și ministrul al Internelor, anunță că va transmite o scrisoare circulară către toți prefecții, pentru a lua măsurile în limita competențelor legale, de a invita și a observa modul în care instituțiile publice, instituțiile statului, aplică această lege. Ea conține drepturi clar definite pentru cetățean și nu este în logica Ministerului Afacerilor Interne ca aceste drepturi să nu fie ignorate. „Vom monitoriza, supraveghea modul în care se aplică această lege și tema, dacă este necesar, va fi adusă în atenția Guvernului”, promite Cătălin Predoiu.

Românul, liber de birocrație

Când discutăm despre lupta împotriva birocraţiei, discutăm despre lupta pentru libertate. Această lege nu va funcţiona decât dacă fiecare român îşi va cere drepturile, e declarant cu aceași ocazie Sebastian Burduja, fostul ministru al Digitalizării, suporter al Legii Tuță.

„Discutăm despre lupta împotriva funcţionarului care te primea la ghişeu şi când ajungeai, în sfârşit, bucuros cu dosarul cu şină, proabil, te trimitea după copie după buletin, în general la xeroxuri din incinta instituţiei, unde câţiva antreprenori creativi te jupuiau de câţiva lei pentru copii xerox sau unui act emis tot de statul român”, a explicat Sebastian Burduja, miercuri într-o conferinţă de presă.

Dosarul cu șină dispare din toate serviciile publice, de stat sau private

Fostul ministru al Cercetării şi Digitalizării a mai spus că unul dintre cele mai importante lucruri la această lege este interzicerea dosarului cu şină din toate instituțiile care oferă servicii publice, fie de stat, fie private.

„El a vizat iniţial interzicerea copiilor după acte emise la nivel naţional, la nivel local, judeţean, primării, consilii judeţene, dar şi de alte instituţii care fac practic un serviciu public. De exemplu, universităţile sau companiile de utilităţi apă, canal, energie, etc. Deci începând cu ziua de ieri nu se mai pot solicita copii după acte la niciuna dintre aceste instituţii  – nivel naţional, central şi alte instituţii”, a mai declarat liberalul.

Funcţionarii care încalcă legea comit un abuz. Ei pot fi cercetaţi disciplinar şi trebuie să fie cercetaţi disciplinar, iar abuzul săvârşit cu intenţie se pedepseşte şi într-un alt registru la care sper să nu ajungă nimeni, Registrul faptelor penale, mai zice Burduja. „Deci nu este o lege care nu se poate implementa. Ea se va implementa cu mare succes, cu această condiţie, ca fiecare român care este pus în situaţia de a îi fi încălcate drepturile şi le cere. Sesizează instituţiile abilitate şi are obligaţia să urmărească faptul că acel funcţionar este sancţionat”,  precizează Burduja.

Citiți și: „Era” DOSARULUI cu șină a apus începând de marți. Instituțiile publice nu mai au voie să ceară românilor nici copii după diverse acte

EXCLUSIV VIDEO | Ce spun românii despre interzicerea dosarului cu șină. „Pentru persoanele în vârstă, va fi complicat”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli