„Singuraticul guvern federal de la Viena.” Nehammer este tot cu „NEIN” în brațe și după Rezoluția PE privind Schengen

Singuraticul guvern federal de la Viena. Nehammer este tot cu NEIN în brațe și după Rezoluția PE privind Schengen
Nehammer este tot cu "NEIN" în brațe și după Rezoluția PE privind Schengen
Publicat: 26/07/2023, 11:28
Actualizat: 26/07/2023, 11:29

Cancelaria Federală de la Viena spune că Austria își menține dreptul de veto în ceea ce privește aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen și a subliniat că nu este o chestiune de politică de partid, ci una de politică de securitate. Este informația transmisă de jurnaliștii ziarului german Die Tageszeitung, care au întrebat dacă există vreo schimbare în atitudine, după ce Parlamentul European (PE) a solicitat Consiliului să aprobe aderarea celor două țări până la sfârșitul anului 2023.

„Deși Bulgaria și România ar trebui să adere la spațiul Schengen, potrivit unei majorități din Parlamentul European, Austria se opune în continuare acestei idei cu un argument bine cunoscut”, notează ziarul Die Tageszeitung.

Într-o rezoluție adoptată în urmă cu două săptămâni, legislativul european subliniacă ambele țări – atât România, cât și Bulgaria – au îndeplinit deja cerințele necesare pentru a fi admise în spațiul Schengen.

Uniunea Europeană vorbește despre încălcări de tratat, de discriminari și de compensații pentru pagubele economice

Parlamentul European a adoptat o rezoluţie bazată pe o petiţie depusă de societatea civilă din România, prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării ţării noastre la spaţiul Schengen.

Totodată, rezoluţia cere Comisiei Europene să calculeze pierderile financiare suferite de România și Bulgaria prin neprimirea în Schengen din ianuarie 2023 și să găsească mecanisme de compensare.

Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu, inițiatorul proiectului de rezoluție din Parlamentul European privind aderarea la Schengen, a declarat pentru GÂNDUL că ceea ce s-a întâmplat în PE este un pas foarte important pentru România, punctând că este pentru prima dată când Uniunea Europeană vorbește despre încălcări de tratat, de discriminări, despre compensații pentru pagubele economice și cele de mediu suferite urmare unei astfel de situații.

„Punem tot timpul răul înainte și avem un plan pe care îl vom aplica în continuare”

„Este un mesaj foarte dur pe care Parlamentul European, cea mai democrată instituție a UE, îl transmite cancelarului Austriei, Karl Nehammer. Este un text bazat pe niște lucruri semnalate de noi într-o petiție pe care am depus-o în luna ianuarie.

Și este pentru prima dată când Uniunea Europeană vorbește despre încălcări de tratat, de discriminari la care sunt expuși, de compensații pentru pagubele economice pe care această situație le produce și pentru pagubele de mediu. Dacă va ține sau nu Nehammer cont de aceste lucruri, vom vedea. Noi, ca  societate civilă, suntem pregătiți. Punem tot timpul răul înainte și avem un plan pe care îl vom pune în aplicare în continuare.

Este un pas important pentru că se spune adevărul, adică nu ne mai ascundem după niște fraze pompoase care nu spun nimic. Spunem adevărul, au avut loc lucruri grave care s-au întâmplat și care țin de respectarea tratatelor. Uniunea Europeană este o uniune bazată pe reguli, pe tratate, pe legislație, pe principii. Nu este pe bunul plac al unui sau altuia”, a spus fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu, pentru Gândul.

Austria a spus „nein” la aderarea României la Schengen

Reamintim că, după 11 ani de așteptări, România nu a primit, la finalul anului trecut, undă verde pentru a intra în spațiul Schengen, deși autoritățile române, dar și oficiali străini susțin că România a bifat, de ani buni, cerințele tehnice impuse.

Austria a fost singura țară din UE care s-a opus aderării României, motivul invocat fiind cel al migrației. Mai mult, Austria s-a opus aderării României la Schengen fără a lăsa vreo posibilitate de a discuta și fără a accepta vreo formulă de compromis, o situație fără precedent în Uniunea Europeană.

Pentru Viena, însă, aparent, protecția frontierelor nu funcționează, altfel nu s-ar putea explica de ce 70% dintre migranții reținuți în Austria nu fuseseră înregistrați anterior în nicio țară din UE.

Cât de singuratic este guvernul federal de la Viena

Publicația germană trece în revistă și evenimentele care au avut loc după ce Austria a blocat, la 8 decembrie 2022, accesul României în Schengen, urmărind interese electorale ce ţin de politica internă.

Apeluri la boicotarea companiilor austriece, convocarea ambasadorului la București, critici din partea a jumătate din Europa au urmat votului dat de guvernul austriac care nu se aștepta la astfel de reacții, potrivit hotnews.ro.

„Recenta rezoluție din Parlamentul European a arătat, de asemenea, cât de singuratic este guvernul federal de la Viena în această privință”, remarcă Die Tageszeitung.

„Decontul” Schengen pentru anii neaderării

Fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a cerut despăgubiri de 200 de milioane de euro pe lună pentru prejudiciul adus economiei românești.

În timp ce europarlamentarul român Eugen Tomac, din partea PPE, coleg de partid cu Partidul Popular Austriac (ÖVP), a calificat veto-ul drept o „palmă nemeritată” pentru 30 de milioane de cetățeni români și bulgari.

„Guvernul austriac a trecut cu vederea faptul că premierul Ungariei, Viktor Orbán, unul dintre cei mai importanți aliați ai ÖVP, trimitea majoritatea migranților în Austria”, mai notează ziarul german.

 ÖVP, partidul cancelarului austriac, în cădere liberă

Problema migrației „ilegale” a fost deja tema dominantă a Partidului Popular condus de Nehammer în cele patru alegeri regionale. Strategia de a câștiga voturi de la partidul de extremă-dreapta FPÖ nu a funcționat însă pentru ÖVP.

Partidului cancelarului austriac a pierdut aproape zece procente și majoritatea absolută în Austria Inferioară.

În toamna anului viitor, Austria va organiza alegeri parlamentare, iar în sondajele actuale, FPÖ se află pe primul loc – iar ÖVP ar fi în cel mai bun caz un partener minor.

PE: „Bulgaria și România ar trebui să fie în Schengen până la sfârșitul lui 2023”

Rezoluţia adoptată de Parlamentul European a fost elaborată pe baza petiţiei depuse de fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu, prin Asociaţia pentru Energie Curată şi Combaterea Schimbărilor Climatice, care a fost susţinută de eurodeputaţii români şi dezbătută pe 22 martie în Comisia pentru petiţii a PE (PETI).

  • În rezoluția adoptată cu 526 voturi pentru, 57 voturi împotrivă și 42 abțineri, Parlamentul subliniază că ambele țări au îndeplinit deja cerințele necesare pentru a fi admise în spațiul Schengen.
  • Deputații regretă decizia Consiliului UE din 8 decembrie 2022 de a respinge statutul lor de membru „fără să fi fost prezentată nicio justificare de natură juridică legată de criteriile de aderare.”
  • „Un spațiu Schengen extins, fără controale la frontiere, ar face UE mai puternică,”spun eurodeputații, menționând că „toate statele membre au dreptul de a adera la Schengen odată ce sunt pregătite.
  • Ambele țări îndeplinesc toate criteriile pentru a se alătura zonei de liberă circulație.
  • Vetoul față de aderare alimentează sentimentul anti-european și dăunează economiei.
  • Poluare crescută din cauza cozilor lungi, de până la câteva zile, la punctele de trecere a frontierei.

„Cetăţenii din Bulgaria şi România sunt discriminaţi, confruntându-se cu întârzieri, dificultăţi birocratice”

„Faptul că România și Bulgaria se află încă în afara zonei de liberă circulație reprezintă o povară pentru întreprinderile și populația din cele două țări din punct de vedere social și economic”, potrivit Parlamentului European.

Cetățenii Bulgariei și României sunt discriminați, deoarece se confruntă cu întârzieri, dificultăți birocratice și costuri suplimentare atunci când călătoresc sau fac afaceri în străinătate, în comparație cu omologii lor din spațiul Schengen.

Deputații europeni notează că ”întârzierile la punctele de trecere a frontierei cu care se confruntă românii și bulgarii pot dura de la câteva ore la zile întregi – comparativ cu o medie de 10 minute fără verificări la frontierele interne – ceea ce înrăutățește și condițiile de muncă pentru șoferii de camioane”.

Creșterea emisiilor de dioxid de carbon

În plus, față de prejudiciul cauzat pieței unice a UE prin obstrucționarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre europene, textul menționează „daunele ireparabile” aduse mediului, care nu se aliniază la obiectivele de neutralitate climatică ale Uniunii Europene.

Sănătatea șoferilor, a agenților vamali și a persoanelor care locuiesc în apropierea punctelor de trecere a frontierei este pusă în pericol de creșterea poluării cauzate de numeroasele vehicule care așteaptă să treacă frontiera în fiecare zi, cu aproximativ 46.000 de tone de CO2 emise în fiecare an”, potrivit eurodeputaților.

Rezoluția solicită Comisiei să estimeze pierderile financiare, câștigurile nerealizate și daunele aduse mediului pe care România și Bulgaria le-au suferit din iunie 2011 din cauza „deciziei negative și nejustificate” adoptate în privința aderării celor două țări la spațiul Schengen și să analizeze posibilele mecanisme de compensare a pierderilor financiare.

Eurodeputații subliniază că situația actuală „este instrumentalizată de propaganda anti-UE, inclusiv propaganda rusă” și „subminează capacitatea UE de a-și promova valorile și buna guvernanță în țările din afara UE”, se mai arată în rezoluțiaadoptată miercuri de PE.

 Sursa foto: Facebook

CITEȘTE ȘI:
Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Un fost campion național s-a stins din viață în accidentul de la Corbu. Apropiații sunt...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Putin a semnat ordinul. Decizia va rămâne în ISTORIE. S-a terminat
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
(P) 8 Sfaturi pentru achiziţionarea primului tău apartament
×