Prima pagină » Actualitate » Schimbarea la față a Domnului, sărbătoare mare pentru creștini. Ce să nu faci niciodată în această zi

Schimbarea la față a Domnului, sărbătoare mare pentru creștini. Ce să nu faci niciodată în această zi

Elena Popescu
Schimbarea la față a Domnului, sărbătoare mare pentru creștini. Ce să nu faci niciodată în această zi

Schimbarea la față a Domnului este prăznuită de creștini în fiecare an, pe data de 6 august. Schimbarea la față amintește creștinilor de momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un proroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său.

Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, atunci când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar mai târziu s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III.

Sărbătoarea Shimbării la Faţă a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărateasa Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor. Această sărbătoare începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V lea.

În Apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456, potrivit crestinortodox.ro.

Matei, Evanghelistul descrie această întâmplare astfel (Matei 17, 2) “Şi a stralucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”.

Schimbarea la Faţă a Domnului. Ce să NU faci niciodată pe 6 august

Semnificaţia acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta. În popor, sărbătoarea este privită şi ca începutul toamnei.

Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. Denumirea în limbă greacă a sărbătorii este Metamorphosis (transfigurarea).

În această zi se culeg ultimele plante de leac, despre care se spune că au puteri vindecătoare. Dacă vremea este însorită şi plăcută, țăranii spun că vom avea o toamnă îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, ne întâmpină o toamnă mohorâtă.

În această zi se duc la biserică mere, pere, prune şi mai ales struguri. Recolta aceasta se numeşte „pârga” din struguri. Fructele se duc la biserică pentru a fi sfinţite, apoi se împart credincioşilor care participă la slujbă. De asemenea, se împart pachete cu fructe şi cu bucate de post, în memoria rudelor decedate. În tradiţia populară, boabele desprinse din ciorchini poartă numele de „coliva de struguri”, aceste ofrande dăruindu-se în memoria rudelor plecate în eternitate.

În această zi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, că așa vei fi tot anul, până la următoarea sărbătoare. Fetele sunt sfătuite să nu se pieptene în această zi, pentru că nu le mai crește părul. În această zi se interzice scăldatul, pentru că apele fiind de acum tot mai reci, crește riscul îmbolnăvirilor.

Tradiția spune că nu se spală în această zi deoarece o să fiţi năpădiţi de ploşniţe şi păduchi; femeile însărcinate, dacă vor posti în această zi, vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi; este bine de evitat călătoriile deoarece se spune că vă veţi rătăci; pentru spor şi sănătate, în această zi se duc la biserică ofrande, în special struguri, care se sfinţesc şi se împart în memoria rudelor decedate.

Schimbarea la Față a Domnului – Rugăciune pentru împlinirea dorințelor

”Doamne Iisuse Hristoase, mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi: Petru, Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi. La ceas de mare sărbătoare, te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu.

Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar. Ajută-mă, Doamne Hristoase, să mi se împlinească și marea mea dorință (numește dorința). Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie”. Amin.

Citește și: Sfânta Maria 2023. Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii ar fi descoperit sursa unor ecouri bizare detectate în Univers