Prima pagină » Actualitate » VIDEO | „Pacea” de la Primăria Capitalei. Sindicaliștii STB au obținut majorări salariale și nu vor mai face grevă

VIDEO | „Pacea” de la Primăria Capitalei. Sindicaliștii STB au obținut majorări salariale și nu vor mai face grevă

Nicolae Oprea

Sindicaliștii STB au obținut, marți, o majorare salarială de 10%, după discuțiile de la Primăria Capitalei. Victoria angajaților STB vine la o zi după ce la conducerea societății a fost numit un nou director general.

„Am făcut un pas foarte important astăzi, am reușit să ajungem la o înțelegere. Practic, după discuția de astăzi, considerăm că acest conflict de muncă de la nivelul STB poate fi încheiat. Ne vom întâlni cu conducerea executivă a STB și vom pune la punct amănuntele cu privire la înregistrarea Contractului Colectiv de Muncă”, a declarat, marți, Vasile Petrariu, liderul sindicatului STB.

Acesta a explicat apoi ce a obținut în urma negocierilor de la Primăria Capitalei.

„Am discutat despre implementarea salariului minim la nivel de societate, am reușit să convenim câteva retușuri la nivel de salarizare. Salariile vor fi corelate cu creșterea salariului pe economie, cele două etape, 2023 și 2024”, a declarat Vasile Petrariu.

Liderul de sindicat l-a acuzat pe fostul director Adrian Criț, căruia i-a expirat mandatul săptămâna trecută, că nu a acceptat dialogul, iar noul director „are disponibilitate către dialog”.

Viceprimar: „Era important să nu întrerupem transportul public”

Potrivit viceprimarului Stelian Bujduveanu, creșterile salariale de la STB vor avea un impact bugetar foarte mare.

„A fost o discuție aplicată, era important să nu întrerupem transportul la începutul școlilor. Nu am dorit să intervenim la nivel de subiectivism, am discutat macro. O discuție pe salariul minim pe economie era esențială. Impactul este foarte mare, pentru că această companie are 10 mii de angajați”, a declarat Stelian Bujduveanu, după runda de negocieri de la Primăria Capitalei.

În ultima perioadă, discuțiile dintre sindicaliști și fostul director Adrian Criț nu au avut rezultate, iar angajații STB au fost la un pas să declanșeze greva generală, care ar fi paralizat Bucureștiul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi