Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | Sute de butelii uzate sau expirate sunt puse în vânzare online, iar IGSU și ANPC nu le pot controla. Câte incendii au provocat anul trecut

EXCLUSIV | Sute de butelii uzate sau expirate sunt puse în vânzare online, iar IGSU și ANPC nu le pot controla. Câte incendii au provocat anul trecut

Oricine poate cumpăra, chiar și cu 100 de lei, o butelie de aragaz la mâna a doua, într-o stare de deteriorare evidentă, lovită și ruginită, fără ca autoritățile să poate controla această tranzacție. Sunt sute de anunțuri cu astfel de dispozitive puse la vânzare de persoane fizice, pe platforme online, pe care nu le pot verifica nici pompierii și nici comisarii de la protecția consumatorilor. Astfel, în lipsa unor proceduri stricte la stațiile de încărcare GPL, riscurile de producere a unor catastrofe sunt enorme. La solicitarea Gândul, conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor a detaliat limita competențelor de verificare, în timp ce oficialii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au transmis datele agregate la nivel național care arată că incidentele în care au fost implicate butelii nu sunt nici pe departe o raritate.

Încărcarea buteliilor de aragaz direct de la stațiile GPL, deși ilegală și periculoasă, este o practică la multe astfel de stații, așa cum au descoperit chiar reporterii Gândul, în contextul în care autoritățile au anunțat controale de amploare după tragedia de la Crevedia, în care au murit doi oameni și alte zeci de persoane au fost rănite, iar zeci de locuințe și sedii de firme au fost total sau semnificativ afectate.

Pericolul este cu atât mai mare dacă la punctul de încărcare cu gaz sunt acceptate și butelii de aragaz care sunt evident expirate. Cei care nu pot să nu vor să își cumpere o butelie nouă pot să găsească una second hand la prețuri între 100 și aproximativ 300 de lei, în funcție de vechime și nivelul de uzură. La o simplă căutare pe OLX, de exemplu, au apărut peste 200 de anunțuri publicate recent cu butelii de aragaz multe dintre ele vechi și ruginite, adevărate „bombe cu ceas”, în București, dar și în provincie.

Specialiștii trag semnale de alarmă că încărcarea buteliilor de aragaz direct de la stațiile GPL este atât ilegală, cât și periculoasă, dat fiind diferența de construcție pentru compoziția gazului de aragaz (90% butan și 10% propan), față de GPL auto (90% propan, 10% butan).

Mulți oameni preferă să ducă butelia la încărcat într-o stație GPL, pentru că prețul este mai mic decât dacă ar cumpăra de la un distribuitor autorizat, iar riscurile sunt mari, pentru că se pot produce intoxicații cu gaze scurse din butelie și chiar explozii devastatoare.

Chiar și în aceste condiții, distribuitorii de GPL acceptă să încarce butelii de aragaz – așa cum au descoperit jurnaliștii Gândul care au mers la mai multe unități care comercializează GPL.

Angajații care încalcă regulile și care acceptă astfel de practici riscă amenzi și chiar anularea autorizației de funcționare, asta dacă sunt prinși, pentru că fenomenul este greu de controlat.

În urma controalelor dispuse de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat au fost constatate 2.150 de deficienţe la staţiile GPL , după exploziile care au avut loc la Crevedia.

„Nu deranjați inutil, preț fix”

Mai mult, în cazul persoanelor fizice care vând butelii vechi și expirate pe internet, nici IGSU, și nici protecția consumatorilor nu au competențe de control.

„Vând 5 butelii aragaz goale se pot încărca sau se pot schimba la centru de butelii preț 100 lei buc, mai multe detalii în privat”, este un anunț publicat de un utilizator al platformei OLX.

„Butelii aragaz, românești, cu guler, prețul este de 250 RON bucata și butelie fără guler la prețul de 150 RON bucata. Nu trimit în țară”, scrie o altă persoană.

„Butelie neagră pentru aragaz preț 100 lei. Se vinde doar în Mangalia”, este un alt anunț.

„Particular, vând urgent butelie de aragaz cu guler, un sfert din ea este deja încărcată. Nu trimit în țară, o predau doar personal, la mine acasă în Bucuresti, sector 2 (zona Bucur Obor)”, scrie un alt utilizator, care cere 300 de lei pe butelie.

„Butelie aragaz cu guler, goală. Utilizată. Nu asigur transport. Ridicare personală de la adresă. Oraș Iași, Jud Iași. Preț fără negociere!”, este un alt anunț de vânzare, cu 250 de lei.

„Vând butelii aragaz cu guler goale, doar cantități preț 185 RON bucata, nu deranjați inutil, preț fix”, scrie un alt utilizator.

Ce poate face ANPC

Paul Anghel, director general al Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a precizat că instituția poate inițieze un control doar dacă este vorba operatori economici care dau dovadă de practici comerciale incorecte, la mijloc, în relație cu o persoană fizică sau grup de persoane fizice.

„O persoană fizică ce comercializează un produs nu intră în competența ANPC-ului. Noi ne ocupăm doar de relația dintre consumatorul persoană fizică cu operatorul economic, care e o persoană juridică” a spus Paul Anghel.

„Dacă o persoană fizică vinde o butelie unei alte persoane fizice, eventual un litigiu dintre cei doi se soluționează, dacă este o infracțiune, înșelătorie, intră în competența poliției, a Inspectoratului General Poliției Române, și dacă este o parte de contravenție sau o nemulțumire, între cei doi în instanță”, a subliniat directorul general din cadrul ANPC. Nici dacă este o tranzacție business to business nu este de competența ANPC să verifice, este competența ANPC.

Câte intervenții au avut pompierii din cauza buteliilor

Buteliile defecte sau manevrate incorect nu reprezintă doar un pericol teoretic, dar pompierii nu le pot verifica înainte de a fi vândute pe internet. Statisticile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, transmise la solicitarea Gândul, arată o situație într-adevăr îngrijorătoare.

„Potrivit informațiilor transmise de inspectoratele pentru situații de urgență, coroborat cu bazele de date gestionate de IGSU, în anul 2022, la nivel național, au fost identificate 213 intervenții în care au fost implicate butelii pentru uz casnic”, potrivit reprezentanților IGSU.

Totodată, utilizarea necorespunzătoare sau cu defecțiuni/improvizații a ansamblului format din butelie, aragaz și furtun de conectare a condus la producerea a 54 de incendii, au transmis oficialii.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV | Dezvăluiri cutremurătoare ale fiului celor doi soți morți la Crevedia. „Mama a văzut gaz mult în curte. Nu a apucat să ajungă la ușă”

VIDEO EXCLUSIV | Mărturiile oamenilor care au văzut infernul de la Crevedia și au simțit cum ard hainele pe ei. ”A fost iadul pe pământ”

FOTOGRAFIE ȘOCANTĂ. Exploziile de la Crevedia au fost atât de puternice încât au topit căștile pompierilor

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
VIDEO EXCLUSIV | Momentul accidentului lui Andrei Bordeianu! Avem imaginile care surprind tot ce s-a întâmplat
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei