Prima pagină » Actualitate » Tatăl artistei DJ LALLA, șocat după ce a primit rezultatele autopsiei. Ce au putut descoperi medicii legiști

Tatăl artistei DJ LALLA, șocat după ce a primit rezultatele autopsiei. Ce au putut descoperi medicii legiști

Tatăl artistei DJ LALLA, șocat după ce a primit rezultatele autopsiei. Ce au putut descoperi medicii legiști

Tânăra care a fost găsită moartă pe plaja din staţiunea Mamaia, Laura Roşca (34 de ani), cunoscută în lumea muzicii ca DJ Lalla, şi-a pierdut viaţa prin înec. Cel puțin acesta este rezultatul la care au ajuns medicii legişti după efectuarea necropsiei.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, ancheta este în derulare, fiind audiate mai multe persoane, inclusiv membri ai familiei acesteia.

În urma primelor verificări efectuate, anchetatorii spun că nu sunt suspiciuni că ar fi vorba de o crimă.

„Avem o hârtie în care scrie că…”

Tatăl fetei este distrus, mai ales după ce a aflat că fiica sa nu consumase droguri. De altfel, autopsia arată că DJ Lalla s-a înecat, iar dispariția ei este pusă pe seama unui tragic accident și de familie.

Laura Roșca, alias DJ Lalla, era o bună înotătoare, mai spune tatăl îndurerat.

Din imaginile filmate pe camerele de supraveghere, se vede că joi dimineață, 28 septembrie, în jurul orei 08:40, tânăra a trecut printr-o parcare din stațiunea Mamaia și a ajuns pe plajă, unde, după două zile, au fost găsite căștile, pantofii sport și telefonul mobil.

Vorbind la Antena 3 despre fiica sa, tatăl Laurei spune că testele toxicologice nu au descoperit urme de alcool și/sau droguri în organismul tinerei.

„Noi avem de la autopsie, avem o hârtie în care scrie că i s-a găsit în plămâni nisip, deci s-a înecat. Şi nu i s-au găsit, la analize, nici alcool, nici drog. S-a întâmpla la 10.00 dimineaţa, s-a dus să vadă malul mării, a făcut poze cu răsăritul.

Nu ştiu, acum, mai nou, i-au găsit şi telefonul şi lucrurile ei. Pentru că au găsit-o în tricou şi chiloţei, deci nici măcar costum de baie. Şi a găsit-o o turistă. Au chemat salvamarii şi au încercat să o resusciteze şi n-au reuşit. De înotat, ştia să înoate, chiar foarte bine!

A fost ceasul rău în momentul ăla. Accident… Sunt aşa de bulversat”, a povestit Nicolae Roşca.

Între timp, persoane din anturajul lui DJ Lalla sunt audiate la Poliție, ancheta fiind condusă împreună cu procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Ce ipoteze au anchetatorii

Cum pe telefonul victimei nu a fost găsit niciun mesaj de adio, oamenii legii exclud ipoteza sinuciderii.

De asemenea, Poliția încearcă să identifice o persoană care apare pe înregistrarea unei camere de supraveghere de la un hotel din apropiere. Persoana respectivă stă pe plajă lângă trupul Laurei Roșca preț de câteva minute, după care pleacă fără a schița nici cel mai mic gest de a cere ajutor pentru tânăra întinsă pe nisip, susțin surse din anchetă.

CITEȘTE ȘI:

Tatăl lui DJ Lalla rupe tăcerea în ziua ÎNMORMÂNTĂRII tinerei: „Era bine, era fericită” / „Am primit o hârtie”

Obiecte care îi aparțineau lui DJ LALLA, găsite de un om al străzii

Ancheta în cazul morții artistei DJ Lalla, dată peste cap de un detaliu de ULTIMĂ ORĂ. Cine a fost zărit pe camere la scurt timp după deces

EXCLUSIV | Răsturnare de situație în cazul decesului Laurei Roșca. Surse: DJ Lalla venise la mare să se întâlnească cu un bărbat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!