Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Hamas a comis un MASACRU la un festival de muzică în Israel. Peste 250 de cadavre au fost găsite, tinerii au fugit din calea gloanțelor

VIDEO | Hamas a comis un MASACRU la un festival de muzică în Israel. Peste 250 de cadavre au fost găsite, tinerii au fugit din calea gloanțelor

Iubitorii de muzică așteptau cu nerăbdare festivalul Supernova, organizat în deșertul din sudul Israelului pentru a coincide cu festivalul evreiesc Sukkot, dar evenimentul s-a transformat într-un masacru, după atacul teroriștilor Hamas.

Organizatorii au scris pe rețelele de socializare, înainte de festival: „A venit clipa în care toată familia este pe cale să se reunescă din nou”. „Și ce distracție va fi!”

La câteva ore distanță, paginile de socializare sunt invadate de oameni disperați care încearcă să-și găsească rudele și prietenii, după ce teroriștii Hamas au luat cu asalt festivalul de muzică și au deschis focul ca parte a unui imens atac asupra Israelului.

50 de teroriști Hamas au tras asupra celor de la festival

Ortel, una dintre participantele la festival, a avertizat că ceva nu este în regulă, după ce a auzit o sirenă în zori, fiind sigur că se lansează rachete. Martorii oculari au declarat că rachetele au fost urmate rapid de focuri de armă.

Potrivit acesteia, teroriștii au oprit curentul și au intrat înăuntru, trăgând focuri de armă, în toate direcțiile.

„50 de teroriști au sosit în dube, îmbrăcați în uniforme militare”, a povestit femeia.

Oamenii au încercat să fugă din calea gloanțelor, iar ea s-a urcat într-un copac, un tufiș, în timp ce teroriștii trăgeau în mulțime.

Festivalul se desfășura în deșertul Negev, în apropiere de Kibbutz Re’im, aproape de Fâșia Gaza, de unde luptătorii Hamas au trecut în zori pentru a lansa atacul devastator. Teroriștii s-au infiltrat în orașe și sate, unde au luat zeci de ostatici.

Adam Barel, un alt participant la festival, a declarat că a încercat să ajungă la mașina sa, dar s-a tras asupra lui și s-a ascuns, alături de alți oameni.

„Patru-cinci ore de groază”

O altă participantă, Esther Borochov, a povestit că pleca cu mașina când vehiculul ei a fost lovit. Un alt tânăr a oprit să o ia cu mașina, dar teroriștii l-au împușcat de aproape. Esther s-a prefăcut că este moartă, pentru a se salva.

La rândul său, Ortel s-a târât printr-o livadă de portocali, pentru a se salva.

A fost salvată după trei ore, de soldații israelieni. Un alt martor a vorbit despre „4-5 ore de film de groază”.

Dan Yaniv, un medic de urgență care a fost chemat la festival, a declarat că teroriștii au ucis cel puțin 200 de persoane.

„A fost un masacru”, a mărturisit acesta. Prietenii și rudele familiilor celor dispăruți speră să-i găsească.

250 de cadavre, colectate până în prezent

Printre cei dispăruți se numără și Jack Marlowe, un britanic de 26 de ani, care lucra ca agent de securitate la evenimentul muzical.

O altă femeie, Noa Argamani, de 25 de ani, ar fi fost luată ostatică la festival.

Părinții lui Hersh Golberg-Polin, un americano-israelian de 23 de ani, îl caută, de asemenea, cu disperare, pe fiul lor, care se afla acolo pentru a-și serba ziua de naștere. Sâmbătă dimineața, aceștia au primit două mesaje scurte de la tânăr: „Vă iubesc” și „Îmi pare rău”.

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt al ZAKA, un grup de voluntari care se ocupă de rămășițele umane în urma atacurilor teroriste și a altor dezastre, a declarat că până în prezent a adunat peste 250 de cadavre de la locul unui festival de muzică din sudul țării, care a fost ținta atacului Hamas.

Mulți părinți ai tinerilor de la festivalul de rave de lângă Kibbutz Re’im își caută cu disperare copiii, transmite Sky News.

Sursa foto: Twitter / @hemrajdewasi29

Citește și

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fraudă de 3,5 milioane de euro cu fonduri europene pentru fermieri în România! Sute de proiecte, în vizorul procurorilor
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Statul aduce muncitori din Asia, în timp ce tinerii români spun că nu găsesc joburi plătite suficient. Explicația unui sociolog
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Viorel Păunescu, condus pe ultimul drum! Gigi Becali, George Copos și nume mari din fotbal au adus coroane la biserică. Sute de suporteri și-au luat rămas-bun
Digi24
Ce majorări de pensii și taxe sunt posibile în 2027. Scenariile prezentate de consultantul fiscal Adrian Negrescu
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu ochii noștri atunci când vorbim în gând?
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute