Prima pagină » Actualitate » Un român a amenințat că se aruncă de pe o MACARA, în Italia. „Îmi vreau casa înapoi!”

Un român a amenințat că se aruncă de pe o MACARA, în Italia. „Îmi vreau casa înapoi!”

Un român a amenințat că se aruncă de pe o MACARA, în Italia. „Îmi vreau casa înapoi!”

Scene dramatice s-au petrecut în cartierul Santa Rita din Torino, în Italia, acolo unde un român s-a urcat pe o macara și a amenințat, ore în șir, că se va arunca în gol.

Potrivit presei din Peninsulă, tânărul ar fi fost evacuat din casă, alături de mama și câinii săi.

Din disperare, românul s-a urcat în vârful macaralei ieri, puțin după ora 11.00.

Martorii spun că, imediat, tânărul a început să amenințe că va sări, dacă nu îi este restituită casa.

Zona din jurul macaralei a fost închisă circulației de către patrulele poliției locale, iar un negociator urcat pe un braț metalic a încercat să îl convingă pe român să coboare de pe macara.

Oamenii legii i-au adus câinii

În scurt timp, polițiștii aveau să afle că tânărul și mama sa au fost evacuați din casă, luni dimineața. Potrivit Corriere della Sera, cei doi câini ai bărbatului fuseseră luați de poliție.

La un moment dat, agenții au adus patrupezii în zona macaralei, iar românul s-a mai liniștit când i-a văzut.

Totuși, acesta a rămas cocoțat în vârful macaralei și a refuzat să coboare.

Un pompier și un polițist au continuat să încerce să îl convingă să coboare, dar, până la lăsatul serii, omul era tot la înălțime.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție la țânțari! Virusul care poate deveni o amenințare
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Eva e o prezentatoare TV cu multă carismă. Fanii au fost încântați când au văzut imaginile de la „Noaptea braziliană”
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Alarmă aeriană, după reuniunea liderilor europeni de la Kiev. Doi au fost duși într-un adăpost
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?