Prima pagină » Actualitate » VIDEO. Două escroace din București i-au furat unei bătrâne suma de 45.000 de lei / Metoda prin care au reușit să intre în casa octogenarei

VIDEO. Două escroace din București i-au furat unei bătrâne suma de 45.000 de lei / Metoda prin care au reușit să intre în casa octogenarei

Două escroace din București i-au furat unei bătrâne de 85 de ani suma de 45.000 de lei. Una dintre ele a intrat în casa octogenarei după ce s-a prezentat drept reprezentanta unui hipermarket. A ținut-o ocupată de femeie, iar complicea sa a reușit să ia suma de bani.

În data de 22 august 2023, Secția 12 de Poliție a fost sesizată, prin sistem 112, de către o femeie, în vârstă de 85 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 10.00, sub pretextul prezentării unei oferte, o persoană pe care ar fi primit-o în locuință i-ar fi sustras 45.000 de lei.

„În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către două femei, în vârstă de 33, respectiv 46 de ani, ambele cunoscute cu preocupări de natură infracțională.

Probatoriul administrat a relevat faptul că, în timp ce una dintre bănuite ar fi pătruns în locuință, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la calitatea de reprezentant al unui lanț de hipermarketuri, cealaltă, profitând de faptul că ușa a fost lăsată neasigurată, ar fi pătruns și ar fi sustras banii”, conform Poliției Capitalei.

Poliția a descins acasă la cele două hoațe

Astfel, în vederea administrării materialului probator, la data de 10 octombrie 2023, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză, precum și 80.000 de lei, proveniența acestora neputând fi justificată.

„De asemenea, cele două femei au fost depistate și conduse la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, față de cele două femei a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, menționează sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către Secția 12 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

Recomandarea video

Mediafax
Economia Rusiei se apropie de „zona morții”. Ce arată noile date economice?
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
Uitați de păpuși și mașinuțe. Copiii ar trebui să se joace cu teluri și zdrobitoare de cartofi pentru a se dezvolta mai bine
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Câte ore durează cel mai lung zbor fără escală din lume?