Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Gen. (R.) Eugen Bădălan: „Israelul nu se va opri până nu își va îndeplini obiectivul”

VIDEO | Gen. (R.) Eugen Bădălan: „Israelul nu se va opri până nu își va îndeplini obiectivul”

Gen. (R.) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta menționează că cele două obiective sunt lichidarea Hamasului și eliberarea ostaticilor. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Ostilitățile se vor desfășura așa cum au început, adică forțele de apărare israeliene vor progresa de la nord către sud, vor rezolva mai întâi toată situația din orașul Gaza. În acel moment suntem aproape de punctul de lichidare al Hamasului.

Indiferent de ce vor spune toți liderii lumii, Israelul nu se va opri până când nu-și îndeplinește acest obiectiv. Cele două obiective sunt lichidarea Hamasului și eliberarea ostaticilor. Dacă acest lucru durează mai mult de 30 de zile de aici încolo, deci mai mult de o lună de aici încolo, conflictul se va internaționaliza atât de tare încât va începe al Treilea Război Mondial.

Vrem sau nu vrem, trebuie constatăm un lucru Rusia, Iranul, China, Coreea de Nord și acum și Statele Arabe au început aibă aceeași atitudine. Israelul reprezintă acolo Occidentul. Mai este un lucru care pe mine mă îngrijorează, mă îngrijorează pornirile tot mai accentuate antisemite care se produc în toată lumea.

Există posibilitatea existe ciocnirea dintre civilizații într-un alt loc. Lucrurile lucrurile sunt atât de complicate în ziua de astăzi încât trebuie fii ultra-optimist ca crezi viitorul va fi mai bun decât până acum”, a spus gen. (R.) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un român a încercat să răpească un copil într-un magazin din Italia. El a smuls copilul din brațele mamei și i-a fracturat piciorul
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Un român a smuls clanța ușii și i-a încuiat pe nemți în vestiar, chiar înainte de finala de la sanie. Degeaba, germanii tot au luat aurul
Mediafax
O cunoscută companie revine în România și anunță că extinde serviciile de livrare în Europa. Care sunt celelalte țări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Cum supraviețuiesc sportivii de performanță sub presiunea extremă?