Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | ICCJ a decis ridicarea controlului judiciar în dosarul lui Dan Tudorache. Avocat: „Au fost trei ani grei! Nu are avere nejustificată”

EXCLUSIV | ICCJ a decis ridicarea controlului judiciar în dosarul lui Dan Tudorache. Avocat: „Au fost trei ani grei! Nu are avere nejustificată”

EXCLUSIV | ICCJ a decis ridicarea controlului judiciar în dosarul lui Dan Tudorache. Avocat:

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ridicarea controlului judiciar eliberând bunurile de un milion de euro. Acestea au  reprezentat cauțiunea instituită în dosarul deschis de ANI cu privire la averea fostului edil Dan Tudorache. Această decizie a fost luată după ce, luni, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, într-un raport, nevinovăţia deputatului PSD Dan Tudorache, fost primar al Sectorului 1. Cazul acestuia a fost clasat.

Tudorache a fost cercetat din anul 2021, după autosesizarea instituţiei, pe baza unor informaţii din presă. Referindu-se la această decizie, avocatul Mihai Drăgan a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că “au fost trei ani foarte grei, însă acest proces încă nu s-a terminat, vom vedea curând și o o decizie finală din partea judecătorilor”.

“Ce este bine e că deja am primit niște răspunsuri de care instața e obligată să țină cont și anume, ANI a stabilit că Dan Tudorache nu are avere nejustificată. Trebuie precizat că ANI a verificat și averea doamnei Adina Tudorache, chiar dacă cei doi sunt divorțați din 1993, și a ajuns la aceeași concluzie, și anume că averea dânsei se justifică. De fapt, averea lui Tudorache era imaginea sa care a fost făcută praf într-un atac sistematic, furibund, care a început cu furtul alegerilor din 2020 de la Sectorul 1 și despre care instituțile statului nu au finalizat nicio anchetă!”, a subliniat, pentru Gândul avocatul Mihai Drăgan.

După cum Gândul a informat opinia publică, decizia ANI a venit în plic la biroul parlamentar.

„Astăzi am primit decizia ANI în plic, la biroul parlamentar. Deci s-a clasat cazul. M-au cercetat pe nişte informaţii din presă. Au verificat din februarie 2021 până în octombrie 2023 şi au spus că nu există nicio probă şi au clasat dosarul. S-au autosesizat, aşa mi-au spus, aşa este în raport, în baza unor informaţii din presă. Au verificat averea şi au văzut clar că nu am nicio problemă, că sunt în regulă”, a precizat Dan Tudorache.

Fostul edil a afirmat că imaginea lui a fost prejudiciată foarte mult.

„Imaginea mea a fost prejudiciată foarte mult, a fost călcată în picioare. O să vorbesc cu avocaţii mei în perioada următoare, nu am luat nicio decizie în acest moment”, a declarat deputatul PSD.

Potrivit raportului ANI, la data de 03.02.2021, Agenţia s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că Dan Tudorache, primarul Sectorului 1 Bucureşti, „a realizat o avere mai mare decât veniturile realizate”.

„În urma finalizării evaluării efectuate în lucrarea privind pe Tudorache Daniel, primarul Sectorului 1 Bucureşti, nu au fost identificate diferenţe semnificative în sensul prevederilor art, 18 din Legea nr. 176/2010”, subliniază raportul de evaluare al ANI în concluzii, unde se anunţă că s-a dispus clasarea acestui caz.

CITEȘTE ȘI:

ANI a clasat dosarul fostului primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache. Decizia i-a venit deputatului în plic la biroul parlamentar

Instanța supremă îi restituie cauțiunea de 75.000 € martorului DNA din dosarul fostului primar Daniel Tudorache

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?