Prima pagină » Actualitate » Ela Crăciun se simte ca la HOLLYWOOD, în noul său dressing

Ela Crăciun se simte ca la HOLLYWOOD, în noul său dressing

Zeci de perechi de pantofi, genți și haine de designer și-au găsit, în sfârșit, locul în noul dressing al Elei Crăciun, unul dintre locurile preferate ale prezentatoarei tv din noua sa casă.

Un proiect la care a visat ani de zile și de care acum se poate bucura din plin, dressingul Elei Crăciun a fost conceput special de un arhitect în complet acord cu preferințele celebrei mămici.

„Este un vis! Recunosc că a ieșit mult mai bine decât mă așteptam. Aproape că mă ciupesc de fiecare dată când intru în propriul meu dressing. Mă simt ca o vedetă de la Hollywood, bine, fără garderoba lor de milioane de dolari, evident. Pentru mine este ceva extraordinar. Acum chiar îmi pot configura zilnic toate ținutele mult mai ușor, pentru că este totul la vedere. Mai mult decât atât, am descoperit cu ocazia asta genți de care uitasem cu desăvârșire. Sunt foarte norocoasă și fericită deopotrivă de acest nou început”, a declarat Ela Crăciun, plină de entuziasm.

Cel mai valoros obiect din întregul său dressing este o geantă de designer primită în dar de la soțul său.

Dacă toți fanii îndrăgitei mămici sunt familiarizați de ceva vreme cu pasiunea ei pentru dulciuri, se pare că aceasta nu este unica slăbiciune a Elei Crăciun.

Pantofii sunt, de asemenea, în topul preferințelor sale și nu le poate rezista, motiv pentru care propria sa colecție a ajuns deja să numere zeci de perechi de încălțări.

„Este un cadou tare drag mie, un accesoriu cu totul și cu totul special și asta nu neapărat pentru că este o geantă de designer, ci pentru că este un cadou de la soțul meu, care ocupă acum un loc de cinste în dressingul meu”, a declarat Ela Crăciun.

Responsabilă de designul întregii case este Diana Nicolaie, arhitectul care a pus suflet și în conceperea acestui dressing demn de vedetele de la Hollywood.

După ce a așteptat ani de zile finalizarea casei visurilor sale, Ela Crăciun se pregătește acum să petreacă primul Crăciun în noul ei cămin și intenționează să își decoreze propria casă ca în filme.

„Pentru mine Crăciunul cred că este cel mai frumos moment al anului. Chiar dacă și anul aceasta vom pleca după prima zi de Crăciun în vacanță, am de gând să mă bucur de tot ce are de oferit această sărbătoare. Având în vedere că am așteptat ani de zile să mă bucur de iarnă în noua casă, m-am gândit să decorez totul ca în basme. Vreau să simțim cu toții spiritul sărbătorilor și să ne exprimăm toată recunoștința față de noul nostru cămin, în care îmi doresc încă de acum să ne bucurăm de momente cât mai frumoase”, mărturisește Ela Crăciun.

Celebră pentru călătoriile ei în destinații exotice, de această dată faimoasa autoare a cărților fenomen „9 luni fără griji” și „12 luni fără griji” este determinată să ajungă în Asia, mai exact în Sri Lanka, o destinație pentru care în trecut a fost nevoită să își schimbe planurile.

Acum speră să își poată duce la bun sfârșit planurile și să se bucure de relaxare în decorurile exotice oferite de Sri Lanka.

„Cel mai probabil dressing-ul meu va adăposti anul acesta și cadourile copiilor, însă nu pot decât să mă bucur și de această nouă utilitate. Imediat după masa în familie vom pleca și anul acesta într-o destinație exotică. Am ales să mergem în Sri Lanka, așa că suntem tare nerăbdători să descoperim și acest colț din Asia. Este a doua oară când încercăm să ajungem acolo, pentru că anul trecut am fost nevoiți să renunțăm la vacanță. Cineva din grupul nostru avea Covid și atunci am anulat totul, așa că suntem cu atât mai nerăbdători să ajungem acolo”, a încheiat Ela Crăciun.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Koveși pierde lupta cu sistemul judiciar din Grecia. Recursul în scandalul mandatelor procurorilor, respins
Digi24
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul 2026: Ce nu este bine să faci pe 24 iunie. Obiceiurile păstrate de români
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Prosport.ro
FOTO. Soțul milionar a înșelat-o cu cea mai bună prietenă a ei. Cum arată și ce a decis
Adevarul
Secretul bine păzit al regimului Ceaușescu: accidentul care a afectat-o grav pe Elena Ceaușescu în 1979. Securitatea a blocat orice informație
Mediafax
Schimbare MAJORĂ pentru șoferi. Limita de 130 km/h începe să dispară
Click
Ce scrie în biletul de adio lăsat de Mihaela, românca din Italia care și-a omorât fiica, apoi s-a sinucis. Detalii cutremurătoare despre relația cu fostul soț
Digi24
Măsurile anunțate de Grecia împotriva peștelui-iepure, după ce 148 de oameni au fost mușcați. Recomandări pentru turiști
Cancan.ro
BREAKING. Avem subiectele de la Matematică, la Evaluarea Națională 2026? Cum se rezolvau exercițiile
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Bulgaria va începe asamblarea de mașini din China! Ce model vor produce bulgarii?
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
10 diferențe între polistirenul extrudat și cel expandat și cum îl alegi în funcție de nevoi (P)