Prima pagină » Actualitate » Avionul A340 al companiei române Legend Airlines poate DECOLA. Avocaţii denunţă condiţii „nedemne” de izolare a pasagerilor

Avionul A340 al companiei române Legend Airlines poate DECOLA. Avocaţii denunţă condiţii „nedemne” de izolare a pasagerilor

Avionul A340 al companiei române Legend Airlines poate DECOLA. Avocaţii denunţă condiţii „nedemne” de izolare a pasagerilor
FOTO - Caracter ilustrativ: Profimedia

Avionul de tip A340 aparţinând companiei române Legen Airlines, imobilizat de către autorităţile franceze de trei zile pe aeroportul din Vatry, în Marne, cu privire la un presupus trafic de persoane, poate să plece, anunţă duminică prefectura.

”În cadrul anchetei judiciare, confiscarea aeronavei a fost ridicată în această (duminică) dimineaţa”, anunţă pe X prefectura, potrivit The Huffington Post.

Pe aeroport, însă, peste 300 de pasageri sunt izolaţi de joi sub control judiciar, de către Poliţia de Frontieră.

”Această decizie permite luarea în calcul a redirecţionării pasagerilor plasaţi în zona de aşteptare. Prin urmare, autorităţile competente din cadrul (Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile) DGAC vor depune eforturi să obţină o autorizaţiile necesare redecolării avionului, lucru care ar urma să intervină cel mai târziu luni dimineaţa”, de Crăciun, anunţă  prefectura.

Proceduri anulate

O plecare rapidă a acestor indieni – dintre care doi sunt în continuare reţinuţi – este de-acum tot mai probabilă, după ce justiţia a anulat duminică – în cazul a trei pasageri – o procedură de menţinere de trei zile în sala aeroportului.

Vama a renunţat, după aceea, la procedură în cazul celorlalţi pasageri

Această anulare – hotărâtă de către o judecătoare de libertăţi şi detenţie (JLD) – se explică prin termenul de aşteptare de 11 ore de la momentul la care avionul cu pasageri la bord au fost imobilizaţi şi până la sesizarea unui JLD, care constituie ”o aşteptare disproporţionată privind drepturile persoanelor” se arată în această ordonanţă, pe care AFP scrie că a consultat-o, potrivit news.ro.

Avionul şi pasagerii urmează să plece ”către India”, a anunţat într-o conferinţă de presă preşedintele Baroului Avocaţilor din Châlons-en-Champagne François Procureur, citându-i pe avocaţii statului.

Mai mulţi avocaţi ai pasagerilor au denunţat duminică condiţii de viaţă ”nedemne” în care acesştia au fost ţinuţi izolaţi începând de joi, pe aeroport.

”Azi (duminică) avem femei, bărbaţi şi copii foarte mici în această sală ţinuţi împreună de trei zile şi avem în vedere să-i menţinem până la 31 (decembrie), potrivit datei anunţate de prefectură”, a declarat la BFMTV o avocată din Baroul din Châlons, Aurore Opyrchal.

”Duşurile se află afară, iar în aceste condiţii climatice nu este ideal”, a declarat ea.

Preşedintele baroului François Procureur denunţă o lipsă de mobilizare a mijloacelor din partea statului, care nu a pus la dispoziţie suficienţi avocaţi şi interpreţi în cadrul acestor audieri excepţionale, în contextul în care cel puţin 50 de persoane urmau să fie audiate duminică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!