Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Cine e LIDERUL „răsculaților” de la Afumați. Boier moldovean la congresul PSD și călăreț la iUmor: „Mă frământă talentul!”

VIDEO | Cine e LIDERUL „răsculaților” de la Afumați. Boier moldovean la congresul PSD și călăreț la iUmor: „Mă frământă talentul!”

Fermierul Dănuț Andruș, etichet drept „liderul” protestatarilor din Afumați, s-a transformat, de mulți ani, într-un personaj care dorește să îmbine utilul cu plăcutul și agricultura cu politica. Apare îmbrăcat în costume tradiționale, se declară român și patriot și își dorește partid politic.

După o serie de negocieri cu reprezentanții Guvernului, fermierii protestatari au anunțat că revendicările au fost soluționate. Numai că, ulterior, a apărut în scenariu o altă revendicare, controversată, respectiv creşterea subvenţiei de la 100 de euro/ha la 250 euro/ha pentru culturile afectate de secetă şi eliminarea totală a accizei la motorină.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a spus că o astfel de sumă nu poate fi alocată, iar unii dintre fermieri s-au transformat, dând ca exemplu protestatarii din Afumați, în „instigatori”. (mai multe detalii AICI)

  • Ministrul Agriculturii a făcut și un apel către fermieri, solicitându-le să „meargă acasă”, iar în tabloul general a apărut, de mai mult timp, și Dănuț Andruș, unul dintre „liderii” protestatarilor de la Afumați.
  • „La această oră, subvențiile nu sunt în conturile noastre”, spunea acesta într-o postare de pe pagina de Facebook a Asociației Proprietari Paltinul, la finalul anului trecut, continuând prin a avertiza că „datoriile ne copleșesc” și îndreptând un deget acuzator către Ministerul Agriculturii. (alte detalii AICI)

Marți seară, fiind invitat în emisiunea moderată de Mihai Gâdea la Antena 3, Dănuș Andruș a părăsit platoul în momentul în care din regie i-au fost reamintite momentele în care s-a vrut vedetă la iUmor – acolo unde a ajuns călare pe un cal. „Mă puneți în mașina de carne a televiziunii dumneavoastră”, a spus Andruș, nemulțumit.

Andruș, considerat a fi unul dintre liderii protestatarilor, a declarat că televiziunile răstălmăcesc cuvintele și că oameni care nu au bătut niciun par în viața lor vor să dea lecții despre cum se face un gard.

Mai nou, Dănuț Andrușa pare a lăsa în plan secund agricultura și pune accent pe latura… politică a vieții, dorind să intre în „legalitate” cu Partidul Alianței Fermierilor și Antreprenorilor Români.

Dănuț Andruș l-a dezamăgit pe Cheloo

Andruș este o prezență de-a dreptul pitorească, de mai mulți ani, preferând să apară în public, în anumite ocazii, în costume populare, explicația fiind aceea că dorește să păstreze tradițiile.

Acum 5 ani, Dănuț Andruș s-a înscris la iUmor, apărând în costum popular. Întrebat de ce a ales emisiunea, Andruș a răspuns sec că „îl frământă talentul”.

„Mă frământă talentul, domnișoară, se spune că noaptea e un bun sfetnic și atunci când nu dormi tot te gândești la ce-ai putea face, în viață trebuie să încerci cât mai multe sau chiar aproape pe toate”, a declarat Andruș, considerând și că este supus „la grele încercări”.

Dănuț Andruș a avut și revelații în culisele „iUmor”, ajungând la concluzia că fetele din București „se mărită greu” pentru că „știu tot”.

„N-am nici grabă, nici întârziere. La noi se spune când mergi la moară n-ai de ce te grăbi. Eu azi îs la moară”, spunea Dănuț Andrul, liderul protestatarilor fermieri de azi, atunci când s-a metamorfozat în concurent la iUmor și a urcat pe scenă pe acorduri de muzică populară.

Dănuț Andruș a oferit cadouri juraților, dar l-a dezamăgit pe Cheloo: „Cadourile au fost sub orice critică. A venit cu poșircă. Mă simt disprețuit”, a transmis juratul iUmor, acesta concluzionând, ironic, că numărul lui Andruș s-a bazat pe „mită și pe influențarea juriului”.

Dănuț Andruș, „boierul moldovean”

Dănuț Andruș a fost consilier local PSD, a candidat din partea partidului pentru funcția de primar al comunei Pătiniș, din județul Botoșani, dar a pierdut în fața primarului în funcție, liberalul Costel Romanescu.

Andruș s-a aflat printre delegați la Congresul PSD din anul 2018. Spre surpriza participanților, Dănuț Andruș a ales din garderobă o ținută de boier moldovean – suman, bundiță, ie, opinci și căciulă de blană cu pietre strălucitoare în frunte.

Atunci, întrebat de jurnaliști despre ținuta sa, Dănuț Andruș a răspuns că s-a îmbrăcat astfel pentru, pur și simplu, este… român.

„Este o costumație foarte veche, de peste 100 de ani. Îmi place, pentru că sunt român. Mesajul e că trebuie să ne-ntoarcem de-acolo de unde am plecat, de unitate.

Ținuta simbolizează o haină veche, purtată de părinții, de bunicii, de străbunicii noștri. Din zona Moldovei. Opinci, suman, bundiță, cămașă sau ie și pe cap o căciulă din vremurile lui Cuza. Nu, nu, nu mi-e cald, sperăm să nu ne-ncălzim”, le spus Dănuț Andruș reporterilor, înainte de a intra în sală.


Citește și:

LIVE UPDATE| Marcel Ciolacu i-a convocat în ședință pe miniștrii implicați în negocierile cu fermierii și transportatorii/ Protestele continuă în țară

UPDATE | Protestul fermierilor, ziua 7. Ciolacu: 99% din solicitări au fost închise. Barbu: „Protestatarii din Afumați” sunt instigatori, nu fermieri

VIDEO | Cine duce tratative cu Guvernul pentru revendicările protestatarilor / Un fost candidat PSD și un fost primar PNL, printre negociatori

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, despre donarea unui alt Patriot către Kiev: România va sprijini Ucraina, dar nu s-a pus în discuție un alt sistem
Digi24
Un nou tip de fraudă: Persoane care pretind că sunt polițiști sau angajați BNR au încercat să obțină informații despre conturi bancare
Cancan.ro
Nepoții nu mai vor să îl vadă pe Piedone! Fostul șef ANPC a mărturisit care este motivul
Prosport.ro
Divorțul anului în lumea bună. Milionarul și prietena Soranei Cîrstea au rupt 9 ani de căsnicie
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de mărimea unei mingi de golf
Mediafax
Vești bune pentru Republica Moldova! UE a decis eliminarea tarifelor de roaming
Click
Ce spune o americancă despre mâncarea din țara noastră: „Nu veni în România”
Wowbiz
Medicul care l-a resuscitat pe Felix Baumgartner face dezvăluiri halucinante: „Am bănuit când am văzut...”. Detaliul pe care l-a observat instant când a început să-i ofere primul ajutor
Antena 3
De ce s-a vândut această casă micuță cu 5 milioane de dolari
Digi24
„Când America nu reușește să conducă, lui Macron îi place să creadă că poate prelua ștafeta”. Franța recunoaște Palestina: ce urmează?
Cancan.ro
Nicușor Dan, alături Mirabela Grădinaru și cei doi copii, în vizită oficială la Salzburg. Ce ținută a ales Prima Doamnă?
Ce se întâmplă doctore
E una dintre cele mai frumoase actrițe din lume și face furori cu aparițiile sale! Ce evită pentru o siluetă de invidiat la 53 de ani
observatornews.ro
Noul plan al Guvernului pentru pensiile speciale: vârsta și veniturile, în vizor. Anunțul lui Nicușor Dan
StirileKanalD
VIDEO „Era sânge de sus până jos” O femeie de 35 de ani și-a înjunghiat fostul soț din gelozie
KanalD
Ce a surprins camera video montată de Felix Baumgartner pe parapantă. Ancheta se complică în cazul morții parașutistului austriac
Ciao.ro
Inna, Delia sau Gina Pistol, poze pe care le-ar vrea șterse! Ipostaze stânjenitoare în public
Promotor.ro
Să fie aceasta noua Dacia C-Neo? Poză „SCĂPATĂ” pe internet
Descopera.ro
Cel mai mare deșert din lume nu este cel la care te gândești
Capital.ro
Devine obligatoriu din toamnă. Reguli noi pentru cine transferă bani. UE impune României din 9 octombrie
Evz.ro
Scapă de dependența de dulce. Trucuri naturale pentru stimularea dopaminei
A1
Ispita Cristina de la Insula Iubirii, dans la bară într-o parcare, chiar în toiul zilei! Trecătorii au făcut ochii mari
Stirile Kanal D
Pe Notino.ro, Summer Black Friday 2025 vine cu reduceri de până la 33%
Kfetele
O zi petrecută pe o plajă de lângă Dunăre a fost și ultima în viață, pentru doi tineri părinți! Tatăl și-a salvat fiica de 9 luni de la înec, dar el și soția nu au mai avut nicio șansă
RadioImpuls
Imagini feerice cu singura grădină exterioară verticală din România! Se află în București, pe Calea Dudești
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Comunicațiile militarilor din Ucraina, afectate de una dintre cele mai mari întreruperi de rețea la Starlink