Fosta ospătăriță, la un PAS de Jocurile Olimpice de la Paris!

Publicat: 20/01/2024, 15:37

Loredana Marin, campioana europeană la box, a crescut departe de mamă și fără tată. Când era copilă, ca să poată să se întrețină, a muncit pe câmp, iar mai târziu, în timpul liceului, a servit la restaurant . S-a apucat de box la 9 ani ca să învețe să se apere, iar acum se pregătește de turneul de calificare care îi poate aduce biletul de Paris.

La doar 20 de ani, Loredana Marin, campioană europeana de box la tineret și vicecampioana europeană de U22, este la un pas să își împlinească cel mai mare vis: calificarea la Jocurile Olimpice.

„Am o presiune pe umeri, pe care mi-o pun singură, pentru că antrenorii mei tot timpul au crezut în mine și vor să ajung cât mai departe, la calificare”, a spus Loredana Marin, componentă a lotului național de box al României.

Fosta ospătăriță, la un pas de Jocurile Olimpice

Până la Paris, sportiva susținută de Federația Română de Box mai are două turnee: primul în februarie, în Italia, iar cel de-al doilea, în mai, în Thailanda.

Pugilista vrea să câștige luna viitoare biletul care o poate duce la Jocurile Olimpice: „Muncesc în fiecare zi pentru asta! Iau tot în calcul, fac socoteli. Am un carnețel pe care îmi scriu în fiecare zi antrenamentele, suplimentele pe care le iau. Am început să am mare grijă ce mănânc , am renunțat la dulciuri, la sucuri, la tot”.

Tatăl a părăsit-o, mătușa a crescut-o

Tânăra a avut o viață grea! Nici ei nu îi vine să creadă ce a realizat până la doar 20 de ani: „Am început boxul la 9 ani, eu am crescut doar cu mama mea, tata nu vrut să audă de mine. Mama a plecat să lucreze în străinătate, iar eu am rămas cu sora mamei, care avea 3 copii … pe lângă ei, mă creștea și pe mine”.

Frumoasa sportivă s-a apucat de box ca să învețe să se apare. „Am avut nevoie să mă apăr la școală, pe stradă …aveam nevoia să fiu mai tare, pentru că eu eram un copil firav. Sportul m-a întărit foarte mult și m-a scos dintr-un mediu puțin precar”, a mai declarat ea.

A lucrat pe câmp

Din cauza greutăților financiare, fata a fost nevoită, pe lângă școală, să și lucreze: „Am muncit în curte, la porumb, la câmp, am făcut de toate. La liceu, aveam cursuri până la 17.00, apoi antrenament, iar seara lucram ca ospătăriță la evenimente”.

Loredana recunoaște că boxul a disciplinat-o foarte mult și a transformat-o în cea care este astăzi. Când era mică se bătea cu toți copiii „Pentru că nu am avut un tată lângă mine, când cineva se lua de mine la școală, reacționam impulsiv. Acum regret”, a mai spus Loredana Marin.

Sportiva are numai cuvinte de laudă la adresa antrenorilor săi, Constantin Bebeșelea, cel care a descoperit-o, și Adrian și Mihaela Lăcătuș, cei care o pregătesc în prezent la lotul național de senioare. „Primul meu antrenor a fost Constantin Bebeșelea, el a fost scăparea mea. El m-a ridicat de jos și m-a adus aici și m-a predat familiei Lăcătuș. Am avut niște antrenori foarte buni care au știut să mă îndrume și să mă mențină pe acest drum, pentru că de multe ori am vrut să renunț”, a compeltat omponenta lotului național de box al României.

Pugilista care reprezintă cu succes Federația Română de Box își amintește de primii săi pași în sportul de performanță: „Am început să fac sport la Călărași în Comuna Roseți, într-o sală dărăpănată , aveam doar 2 saci și o oglindă”

În 2020 ea a devenit campioană europeană la tineret. Atunci a renunțat la Călărași. „Antrenorul meu m-a felicitat, mi-a spus că de acum începe greul. Mi-a spus: Tată, eu te las să pleci, îți dau undă liberă pentru că aici nu te poți realiza și nu îți putem oferi ce ai nevoie pentru a atinge înalta performanță”.

De 4 ani, Loredana e la București și face parte din lotul național de senioare. Tânăra este pregătită de Adrian și Mihaela Lăcătuș. Ea este de două ori vicecampioană europeană de U22 și ocupantă a locurilor 5 la mondialul și europeanul de senioare. „În primul an m-am acomodat foarte greu cu trecerea la senioare. Eu eram bună la tineret și abonată la medalii, iar trecerea a fost foarte grea, nu fizic, ci psihic. Noi credem că suntem cei mai buni, dar trebuie să învățăm că nu este mereu așa. Să o luăm treptat”, a afirmat ea.

Ședință cu părinții din clasa atunci când s-a apucat de box

Loredana povestește amuzantă momentul în care mama sa a aflat că ea va merge la box: „Nu am anunțat-o eu, a anunțat-o diriginta mea de pe vremea aceea. A făcut o ședință cu părinții, iar subiectul principal am fost eu. Doamna dirigintă a spus că după ce că…ea bate băieții fără să facă sport de contact , o mai dați și la sport de contact să învețe să se bată, pe bune acum…

Mama nu știa despre ce este vorba, nu a făcut sport în viața ei. A vorbit cu mamele colegilor mei și ele i-au zis: las-o să meargă la sport dacă îi place , își mai ocupă timpul, vedem dacă îi place și iese ceva. Dacă nu iese asta e , lasă copilul să facă ce îi place”.

Între timp, mama sportivei a înțeles ce face fiica ei, iar acum nu ratează niciun meci de-al acesteia: „Mama se bucură foarte mult, se uită cu fratele meu de 5 ani la toate meciurile, apoi mă sună și îmi spune: Bravo, Lore ne-am uitat la meciul tău suntem foarte bucuroși pentru tine”.

Și-a tatuat cercurile olimpice

Sportiva este pasionată de tatuaje, iar unuia dintre ele vrea să îi facă în curând o completare. „Mi-am tatuat cercurile olimpice când am simțit că asta vreau să fac și iubesc sportul acesta. Și îmi doresc din toată inima ca lângă cercurile olimpice să fie și Turnul Eiffel și 2024”, a declarat Loredana Marin.

Pe rețelele de socializare, frumusețea sportivei nu trece neobservată: „De multe ori am fost întrebată de ce fac box, de ce nu m-am apucat de modelling. Nu le răspund, pentru că nu prea să stau pe rețelele de socializare. Chiar dacă sunt ești mai feminină, poți să trăiești și în lumea bărbaților”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Veste proastă pentru mulți români. Nu mai pot merge în vacanță aici
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Pentru ce a fost Greta Thunberg amendată în propria țară?