Prima pagină » Știri politice » Negocieri în grup restrâns pentru a-l îmbuna pe „turbulentul” Viktor Orbán / „După lungi negocieri, am acceptat oferta”

Negocieri în grup restrâns pentru a-l îmbuna pe „turbulentul” Viktor Orbán / „După lungi negocieri, am acceptat oferta”

Înaintea Consiliului European, un grup restrâns de lideri au stat la șasă cu șefii instituțiilor europene. Informația privind negocierile dinaintea summitului european a venit de la premierul Ungariei, care a postat pe Facebook și o fotografie. 

În fotografie îi vezi pe lideri ai statelor UE precum premierul Viktor Orbán, premierul italian Giorgia Meloni, în dreapta sa, și cancelarul german Olaf Scholz, în stânga sa. De cealaltă parte a mesei, în mijloc, stă Charles Michel, alături de el Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, și Emmanuel Macron, președintele Franței. În fruntea mesei se află Thérése Blanchet, secretarul general al Consiliului European.

Crema conducerii blocului comunitar l-a tras deoparte pe „turbulentul” Orbán, așa cum este numit de Politico, pentru a fi sigură că acesta nu va întoarce din nou spatele, cum a făcut-o la Consiliul precedent.

Punctul nevralgic al reuniunii speciale de joi a fost pachetul critic de ajutor pentru Ucraina, care a avut susținerea fiecărui lider al UE, cu excepția lui Orbán.

După ore întregi de negocieri, Orbán a primit ce a cerut și revizuirea bugetului UE care cuprinde și pachetul pentru Ucraina a trecut numaidecât.

Am negociat deja multe ore ieri, miercuri noapte, și am început negocierile devreme în această dimineață. Negocierile au fost în impas în decembrie anul trecut, pentru că nu am ajuns la un acord privind două probleme ale Ungariei, a povestit liderul ungar.


Orbán se temea că banii blocați pentru Ungaria ar putea ajunge în Ucraina, dar „am primit garanții”, a spus liderul de la Budapesta.

Ne temeam că fondurile destinate maghiarilor, pe care Comisia nu le-a alocat până acum, vor ajunge, mai devreme sau mai târziu în Ucraina. Și ne-am temut, de asemenea, că vom aloca resurse Ucrainei pentru un timp prea îndelungat și fără control. Am obținut o ofertă azi-noapte și în această dimineață și am negociat, în sfârșit, un mecanism de control care garantează folosirea banilor în mod justificat și am primit garanția că fondurile Ungariei nu vor ajunge în Ucraina. După lungi negocieri, am acceptat această ofertă.

Viktor Orbán nu s-a sfiit să arate tuturor că poate să dea cu pumnul în masă pentru a obține ceea ce-și dorește și asta i-a făcut pe liderii UE să facă glume pe seama lui la sosire.

Principalul comentator, noul premier polonez Donald Tusk s-a plâns de ceea ce el a numit „jocuri egoiste” ale lui Viktor Orbán. Liderul de la Varșovia a susținut, de asemenea, că „nu există loc de compromis” în ceea ce privește ajutorul financiar Ucrainei.

Când a fost întrebat de către un jurnalist maghiar ce crede despre propunerea de compromis a Ungariei, nu a putut articula care sunt obiecțiile sale, dar a răspuns, vizibil confuz, că „dacă Viktor Orbán vrea să folosească dreptul de veto în fiecare an, ar fi foarte problematic pentru Ucraina și pentru noi să avem un program consistent”, scrie Hungary Today.

Acest lucru ar fi, într-adevăr problematic, întrucât acordul prevede ca liderii statelor UE să aibă în fiecare an o dezbatere referitoare la implementarea acestei finanțări pentru Ucraina și că ”dacă este necesar, în doi ani Consiliul European va invita Comisia să facă o propunere pentru revizuirea finanţării”.

Deci, motive pentru liderul ungar de a impune noi garanții Bruxellesului.

Sursa: X/ Viktor Orbán

CITEȘTE ȘI:

Cele 27 de state membre UE au convenit să acorde Ucrainei un ajutor suplimentar de 50 mld. euro / „Decizia dovedește unitatea puternică a UE”

Petarde, incendii și tunuri de apă la Parlamentul European / Liderii UE discută despre protestele fermierilor

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vremea în România până pe 23 martie: estimările ANM pentru următoarele patru săptămâni
Digi24
Prințul William mărturisește că sănătatea sa mintală s-a deteriorat în perioada în care a fost pilot
Cancan.ro
Temutul Ghenosu, reținut de DIICOT! Ce acuzații i se aduc interlopului 😲
Prosport.ro
FOTO. Două handbaliste de top de la CSM București se iubesc! Ce au dezvăluit jucătoarele de Sf. Valentin
Adevarul
Reforma „uitată” pe care România e obligată să o facă. „E momentul să pună în ordine haosul intenționat întreținut de guvernanți”
Mediafax
Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan să aibă o intervenție la reuniunea Consiliului Păcii
Click
Universul rescrie destine! 3 zodii renasc, începând cu 2 martie
Digi24
Imagini virale: o jurnalistă a intrat beată în direct în timpul transmisiunii de la Jocurile Olimpice. „Nu e nimic rău în asta”
Cancan.ro
Cea mai mare reducere de la LIDL. Produsul care costă doar 6.49 lei, începând de astăzi, în toate magazinele din România
Ce se întâmplă doctore
Imaginea cu care Christina Ich a împărțit internetul în două. Poza care a stârnit controverse! A renunțat complet la haine
Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Promotor.ro
Ce elicoptere a pilotat Prințul Andrew și ce misiuni a îndeplinit
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a gândit alături de Einstein?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -– Te-am văzut în vis, erai dezbrăcată!
Descopera.ro
Specialiștii atrag atenția că există o criză gravă de sănătate publică în România