Prima pagină » Știri politice » ȘEDINȚĂ la Ministerul Apărării, după declarațiile Șefului de Stat Major / Angel Tîlvăr: Un capitol distinct a fost legislaţia din domeniul apărării

ȘEDINȚĂ la Ministerul Apărării, după declarațiile Șefului de Stat Major / Angel Tîlvăr: Un capitol distinct a fost legislaţia din domeniul apărării

ȘEDINȚĂ la Ministerul Apărării, după declarațiile Șefului de Stat Major / Angel Tîlvăr: Un capitol distinct a fost legislaţia din domeniul apărării

Conducerea MApN se întâlnește, marți, la ora 13.30, cu parlamentari din comisiile de Apărare. Este o întâlnire periodică, ce se desfășoară la sediul Ministerului Apărării, a precizat pentru Gândul, vicepreședintele comisiei de Apărare din Camera Deputaților Bogdan Rodeanu. 

UPDATE

Conducerea MApN a prezentat parlamentarilor elemente privind situația de securitate din regiunea Mării Negre și perspectivele de evoluție în perioada următoare.

În cadrul întâlnirii, la care au fost prezenți secretarul de stat Eduard Bachide, șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad, și reprezentanți ai unor structuri centrale ale ministerului, au fost trecute în revistă principalele activități desfășurate de MApN de la ultima întâlnire în același format, desfășurată în luna septembrie 2023, anunță ministerul.

De asemenea, a fost susținut un briefing de informare cu privire la situația de securitate din regiunea Mării Negre și perspectivele de evoluție în perioada următoare.

Reprezentanții ministerului au prezentat stadiul îndeplinirii principalelor programe de achiziții și prioritățile pentru anul în curs. La acest capitol, parlamentarii prezenți au pus accentul pe necesitatea armonizării programelor de înzestrare ale armatei cu nevoile de dezvoltare și consolidare a capacităților de producție ale industriei naționale de apărare, se arată în comunicat.

Reprezentanții partidelor parlamentare în comisiile de apărare au adresat întrebări cu privire la subiectele principale de pe agenda întâlnirii, precum și pe alte teme de interes din sfera securității și apărării, aflate în competența Ministerului Apărării Naționale.

Întâlnirile pe care le organizăm, periodic, în acest format extins sunt foarte importante, în primul rând pentru noi, pentru că avem posibilitatea de a vă prezenta detaliat prioritățile noastre și nevoile de sprijin. Dar cred că și pentru dumneavoastră, ca parlamentari, este util să vă puteți informa, în detaliu, cu privire la aspectele care vă interesează. Onestitatea, pragmatismul și buna credință cu care se desfășoară de fiecare dată aceste dezbateri demonstrează că misiunea și interesele noastre sunt convergente în ceea ce privește apărarea și securitatea națională, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

Știrea inițială

Aceste întâlniri periodice se desfășoară de la începutul conflictului din Ucraina. La reuniune participă și Șeful Statului Major General al Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, întrucât este unul dintre raportorii principali, care discută cu parlamentarii.

„României nu-i trebuie carne de tun”

Întrebat dacă la această întâlnire se va discuta și despre recentele afirmaţii ale şefului Armatei privind necesitatea pregătirii populaţiei pentru apărare, Bogdan Rodeanu, a afirmat că se pot discuta și aceste lucruri, „pentru mai multe detalii”.

În ceea ce privește reintroducerea stagiului militar obligatoriu, Rodeanu spune că României nu-i trebuie carne de tun.

României nu-i trebuie carne de tun. România, ca să aibă o armată modernă, în ea trebuie să investeşti, iar noi nu investim în momentul de faţă. În fiecare an, de ani de zile, am alocat câte 2% pentru bugetul de Apărare, dar niciodată nu s-a atins acest prag, niciodată n-am cheltuit aceşti bani. Mai grav este ce s-a întâmplat anul trecut. Am alocat 2,5% din PIB şi am cheltuit mai puţin decât în ceilalţi ani. De ce oare? Pentru că, în august, spuneam că nu avem bani pentru programul de corvete, peste un miliard de euro, iar cu o lună mai târziu plecau un miliard şi jumătate din bugetul MApN-ului către Fondul de rezervă al Guvernului. Mai mult de 10% din bugetul Ministerului Apărării a plecat în Fondul de rezervă al Guvernului fără niciun fel de rectificare bugetară, iar noi, ca parlamentari, am aflat în decembrie”, transmite parlamentarul USR, citat de Mediafax.

Reamintim că Şeful Statului Major al Apărării a declarat la Europa Liberă că „trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației în caz de război” și a propus introducerea unui serviciu militar în termen voluntar.

CITEȘTE ȘI:

Românii invitați la OASTE. Generalul Gheorghiţă Vlad propune serviciul militar voluntar în contextul Rusia-Ucraina: „Europa de află în  momentul T0!”

Nicolae Ciucă explică ce a vrut să spună șeful Armatei / „Suntem, totuși, o țară la granița unui conflict. Nu putem să stăm nepăsători”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Un controlor de trafic aerian a reușit să salveze două avioane de la o potențială ciocnire