Prima pagină » Social » Elevi prinși cu DROGURI la școală. Dealerul, de 17 ani, vindea direct din ghiozdan

Elevi prinși cu DROGURI la școală. Dealerul, de 17 ani, vindea direct din ghiozdan

Elevi prinși cu DROGURI la școală. Dealerul, de 17 ani, vindea direct din ghiozdan

Tribunalul Iași a decis să condamne la închisoare cu suspendare doi minori implicați în trafic și consum de droguri. Stupefiantele erau aduse la școală în ghiozdan și vândute elevilor.

Cercetările în acest caz au durat doar două zile, scrie Ziarul de Iași.

Consumator de droguri la 13 ani

Alerta a fost dată de un elev din Popricani (jud. Iași), care a anunțat Poliţia despre faptul că un coleg a adus la școală cannabis.

Ancheta demarată avea să scoată la iveală detalii absolut șocante. Dealerul, un minor de 17 ani, își vindea marfa chiar pe holurile școlii, în pauze. El făcea chetă printre colegi pentru a cumpăra droguri, ulterior vânzând o parte din ele.

Ajunși la școală în urma sesizării primite, polițiștii l-au scos chiar din sala de curs pe elevul de 13 ani, consumator, conducându-l la cancelarie. În prezența unui cadru didactic, l-au percheziționat, iar în ghiozdan au găsit un plic de plastic în care se găseau patru muguri de cannabis.

Întrebat de unde are drogurile, elevul a spus că a cumpărat marfa (1,64 grame de cannabis) cu 70 de lei de la un alt băiat (S.B), de 17 ani, din localitate.

Acesta din urmă nu era, însă, doar dealer de droguri, ci și consumator. De câteva ori pe săptămână, el îşi întreba prietenii dacă mai este cineva interesat și strângea bani făcând chetă. După ce aducea marfa, S.B. și amicii lui amestecau cannabisul cu tutun şi îl fumau în parc.

Prins în flagrant

Se pare că elevii își procurau drogurile de la un tânăr de 20-25 de ani, pe nume Vlad Chiriac.

Chiar a doua zi după ce au fost la școală, doi polițiștii sub acoperire l-au abordat pe Chiriac, arătându-se interesați să cumpere 200 de grame de cannabis.

Însă, cum acesta nu avea o asemenea cantitate, a fost prins în aceeași, puțin mai târziu, cu 1,48 de grame de cannabis asupra sa.

Se pare că Vlad Chiriac era și el consumator de droguri de aproape cinci ani. Din decembrie se apucase şi de vândut.

Întregul caz a fost instrumentat și finalizat în două zile, Vlad Chiriac şi S.B. fiind trimiși în judecată pentru trafic de droguri de risc.

Chiriac a primi o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru trafic de droguri, la care s-a adăugat un spor de o lună, pentru deţinerea de droguri pentru consum propriu. Însă executarea pedepsei a fost suspendată pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

În ceea ce-l privește pe minorul S.B, elev de liceu, în cazul său a fost luată măsura asistării zilnice pe o durată de patru luni.

Sentinţa Tribunalului Iași nu este definitivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV Ce spune ambasadorul INDIEI despre ROMÂNIA
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ei ne asigură spatele în Marea Neagră, noi îi susținem diplomatic”. Aliatul care ne poate ajuta mai mult ca oricine
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Loredana Groza, răvășitoare în Monaco. Artista și-a surprins fanii cu imagini spectaculoase în costum de baie
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
După 39 de ani în care a muncit ca șofer, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie a primit, după 4 decenii de muncă
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Anunț oficial: Programul Rabla 2026 se lansează în condiții similare cu cele de anul trecut
Descopera.ro
Descoperire majoră! Istoria umanității va fi rescrisă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Dacă unii dintre primii conducători ai lumii au fost, de fapt, femei?