Prima pagină » Sport » A pozat în Playboy și acum JOACĂ în România! „Este o experiență pe care o regret”

A pozat în Playboy și acum JOACĂ în România! „Este o experiență pe care o regret”

Brazilianca Mariana Costa, noua achiziție a CSM București, este considerată una dintre cele mai frumoase voleibaliste din lume.

Campionatul intern feminin organizat de Federația Română de Volei a devenit din această iarnă mult mai frumos și mai valoros. CSM București a transferat o fostă campioană a Americii de Sud, brazilianca Mariana Costa. Aceasta e supranumită „Muza voleiului”, după ce, în urmă cu 12 ani, a făcut senzație pozând în revista Playboy.

Acum în vârstă de 37 de ani, Mariana a debutat deja în campionatul României, contribuind la victoria echipei sale cu 3-2 în fața campioanei României, Volei Alba Blaj. Sosită în București în urmă cu o lună, ea recunoaște că încă nu a apucat să viziteze Capitala.

A pozat în Playboy și acum joacă în România

„Încă nu am reșit să văd prea multe, pentru că n-am venit decât de o lună și am avut multe meciuri, multe antrenamente, n-a fost destul timp pentru a vizita orașul. Am fost o singură dată în centru și mi s-a părut un oraș foarte frumos”,a declarat Mariana Costa, voleibalistă CSM București.

Brazilianca recunoaște că înainte de a veni aici nu știa despre România decât de Dracula. În plus, auzise de fosta mare jucătoare Cristina Pârv, care a scris istorie și în Brazilia. „Înainte să vin aici știam despre România doar de Dracula. Desigur, o cunosc pe Cristina Pârv, jucătoarea română de volei. E o mare voleibalistă. A fost soția lui Giba, idolul Braziliei și astăzi. Sunt amândoi mari jucători”, a completat sportiva de la CSM București.

Mariana Costa a făcut un pictorial răvășitor în Playboy, în 2012

În urmă cu 12 ani, în 2012, Mariana Costa a devenit cunoscută în toată lumea după ce a acceptat să pozeze în Playboy. Fotografiile cu ea au făcut înconjurul lumii și ea a devenit celebră pe tot mapamondul. A fost supranumită „Muza Voleiului”, a căpătat milioane de fani, dar ea recunoaște că regretă acea experiență și tot ce a urmat după aceea.

„Este o experiență pe care o regret, a rămas în trecut. Eu nu mă văd ca muză, ci ca sportiv. De aceea nici nu-mi place să vorbesc despre asta, pentru că e ceva rămas în trecut”, a mai spus Mariana Costa.

De altfel, celebritatea care a venit atunci pe capul ei peste noapte, a făcut-o să renunțe pentru o perioadă la volei: „Am renunțat la volei acum mult timp. A fost o perioadă în care aveam nevoie să analizez dacă mai vreau sau nu să joc volei și am terminat prin a mă întoarce”.

După acea pauză a revenit și mai puternică și a prins contracte în Elveția, Italia și Grecia, dar și în țara natală, Brazilia. De altfel, de acolo a și revenit în Europa, acum. Iar CSM București a fost alegerea ideală, mai ales că are alături, la „tigroaice”, două compatrioate, Marjorie Coreea și Daniela Terra.

„Aveam de gând să mă întorc în Europa și sunt fericită să joc la această echipă. Sunt alte două brazilience care joacă aici și pe care le cunoșteam, așa că sunt foarte fericită. Deocamdată sunt încă în perioada de cunoaștere a echipei, a țării, dar până acum îmi place foarte mult ce am văzut”, a mai declarat Mariana Costa.

Ea spune că, deși niciodată nu e ușor, s-a obișnuit cu depărtarea de casă. „E destul de greu să fii departe de țara ta, dar sunt obișnuită. Am plecat de acasă de când eram foarte tânără. Când ești atât de departe de casă dorul e mai mare, dar asta e profesia mea și mă simt împlinită”, a anunțat voleibalista.

Mariana Costa a fost campioană a Americii de Sud în 2015

Născută la 30 iulie 1986, la Campina Grande (Paraiba) Mariana Costa e cunoscută în lumea voleiului și sub numele de Mari Paraiba. Cu o înălțime de 1.81 metri și cu o ținută de invidiat, ea evoluează pe postul de extremă și acum, la CSM București, poartă numărul 22.

A fost și componentă a naționalei Braziliei, la care a debutat în 2015, la 27 de ani, o vârstă destul de înaintată pentru o jucătoare aflată la prima convocare.

Totuși, ea a reușit să cucerească alături de formația sa titlul de campioană a Americii de Sud, în 2015, și Liga Mondială, în 2016. Din păcate pentru ea, nu a fost selecționată în lotul Braziliei pentru Jocurile Olimpice de la Rio. La nivel de club, a cucerit titlul de campioană în Brazilia și Elveția, dar și Campionatul sud-american al cluburilor. De asemenea, are în palmares mai multe cupe naționale.

Recomandarea video

Mediafax
Axios: SUA, Iranul și mediatorii fac eforturi pentru un armistițiu de 45 de zile
Digi24
Unde se poate călători în siguranță în 2026: Top 10 cele mai sigure țări
Cancan.ro
Medicii au refuzat dorința familiei lui Mircea Lucescu. Conducerea Spitalului Universitar, de neclintit chiar și după venirea lui Răzvan Lucescu
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Ce s-a ales de utilajele „minune” pentru topirea zăpezii lăsate moștenire de administrația Firea. Explicațiile Primăriei Capitalei
Mediafax
Artemis II ajunge astăzi în spatele Lunii. Ce vor vedea astronauții pe fața nevăzută
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Dezamăgirea unei tinere care și-a cumpărat o casă ieftină în Sicilia, entuziasmată după ce a văzut un clip viral
Cancan.ro
-12 grade Celsius până de Paște, în București. Meteorologii Accuweather anunță o scădere drastică de temperatura în Capitală
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Mircea Radu, fostul prezentator de la „Din dragoste”? Și-a schimbat radical viața și a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cârlig de remorcă neomologat: Cât e amenda în 2026 și ce trebuie să faci ca să intri în legalitate
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Ce este timpul?