Prima pagină » Actualitate » Război Israel-Hamas, ziua 133: Netanyahu anunță că NU va recunoaște statul Palestina!/Comandant Hezbollah, ucis de IDF

Război Israel-Hamas, ziua 133: Netanyahu anunță că NU va recunoaște statul Palestina!/Comandant Hezbollah, ucis de IDF

Război Israel-Hamas, ziua 133: Netanyahu anunță că NU va recunoaște statul Palestina!/Comandant Hezbollah, ucis de IDF

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins orice recunoaştere internaţională a unui stat palestinian în afara cadrului unei reluări a negocierilor de pace între cele două părți.

El a afirmat că o astfel de iniţiativă „va oferi o recompensă uriaşă terorismului”.

Netanyahu spune adio unui „viitor acord de pace”

Doi influenţi miniştri israelieni de extremă-dreapta, Itamar Ben Gvir şi Bezalel Smotrich, însărcinaţi cu securitatea naţională şi, respectiv, finanţele, au respins deja în termeni similari un plan menţionat de cotidianul american Washington Post.

Jurnalul relatează că Statele Unite, principalul aliat al Israelului, şi mai multe ţări arabe apropiate Washingtonului lucrează la un plan complet menit să stabilească o pace israeliano-palestiniană durabilă după încheierea războiului dintre Israel şi Hamas.

„Israelul va continua să se opună recunoaşterii unilaterale a unui stat palestinian. O astfel de recunoaştere, după masacrul din 7 octombrie, ar oferi o recompensă uriaşă unui terorism fără precedent şi ar împiedica orice viitor acord de pace”, a scris Netanyahu pe X.

„Israelul respinge categoric dictatele internaţionale privind o reglementare permanentă cu palestinienii”, a adăugat el, reafirmând că un „acord de pace poate rezulta doar din negocieri directe fără condiţii prealabile”.

Ce plan au SUA

Punerea în aplicare a planului menţionat de Washington Post ar urma să înceapă cu o încetare a focului „cu o durată estimată de cel puţin şase săptămâni”, a indicat cotidianul american, citând responsabili americani şi arabi care speră la un acord înainte de 10 martie, data de începere a Ramadanului.

Ar include în special o pauză în lupte, eliberarea ostaticilor răpiţi de Hamas în cursul atacurilor din 7 octombrie în Israel şi închişi de atunci în Fâşia Gaza şi un calendar pentru eventuala înfiinţare a unui stat palestinian.

„Nu vom fi niciodată de acord cu un astfel de plan, care spune în realitate că palestinienii merită o recompensă pentru teribilul masacru pe care l-au comis”, a scris Smotrich pe reţeaua socială X, calificând un stat palestinian ca fiind o „ameninţare existenţială pentru statul Israel”.

Lider Hezbollah, ucis de israelieni

Armata israeliană a confirmat că a ucis, într-un atac întreprins miercuri în Liban, un comandant al mişcării islamiste Hezbollah şi pe alţi doi asociaţi ai acestuia.

„Ieri seara, un comandant al forţelor Radwan ale Hezbollah, Ali Mohammed al-Debs, adjunctul său, Ibrahim Issa, şi un alt terorist au fost ucişi”, a transmis într-un comunicat armata israeliană.

O sursă din domeniul securităţii a anunţat înainte că trei membri ai mişcării Hezbollah au fost ucişi într-un atac, informaţie ce nu a fost confirmată până acum de mişcarea libaneză sau de armata israeliană.

Violenţele între armata israeliană şi Hezbollah au provocat deplasarea a zeci de mii de persoane de ambele părţi ale frontierei.

Într-un discurs rostit marţi, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a afirmat că, „atunci când agresiunea din Gaza se va opri şi va exista o încetare a focului, se vor opri şi tirurile în sudul Libanului”.

În ceva mai mult de patru luni, cel puţin 243 de persoane, printre care 175 de luptători ai Hezbollah şi 30 de civili, au fost ucise în sudul Libanului, potrivit unui bilanţ alcătuit de AFP.

De partea israeliană, au fost ucise 15 persoane – nouă soldaţi şi şase civili -, conform armatei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV! Ambasadorul Japoniei, dezvăluire surprinzătoare: „Nadia Comăneci”, numele asociat cu România
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
ULTIMA ORĂ! Parlamentul intră în alertă! Luni, vot decisiv pentru legile PNRR
Click
Transalpina, luată cu asalt de turiștii străini. Cât costă câteva dintre celebrele preparate tradiționale de la stână
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma