Prima pagină » Actualitate » Florin Melciu (STB), avertisment pentru șoferii care intră pe benzile unice de autobuz: „Vor fi filmați și amendați”

Florin Melciu (STB), avertisment pentru șoferii care intră pe benzile unice de autobuz: „Vor fi filmați și amendați”

Nicolae Oprea

Florin Melciu, președinte AGA din cadrul Societății de Transport București, a declarat, luni seară, că STB a avut „nenumărate întâlniri cu Poliția”, pentru a găsi soluții privind amendarea șoferilor care intră pe benzile unice de autobuz. Explicațiile au fost oferite în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Florin Melciu, care este și președinte al Comisiei de Transporturi din Consiliul General al Municipiului București, spune că Municipalitatea merge pe două fronturi: achiziția de noi vehicule, dar și amenajarea de benzi unice.

„Noi am încercat să mergem pe cele două fronturi. Degeaba accesăm fonduri europene, degeaba am achiziționat aceste autobuze, troleibuze și tramvaie, atât timp cât calea de rulare nu o refacem, ca aceste tramvaie să poată funcționa. Autobuzele electrice au avut nevoie de stații de încărcare. Tramvaiele au avut nevoie de redimensionarea peroanelor”, a declarat Florin Melciu în emisiunea „Cu Gândul la București” de luni seară.

Președintele AGA STB mai spune că șoferii care intră pe benzile unice de autobuze au știut mereu că nu sunt amendați.

Florin Melciu: „Este evident că trebuie mult mai multe benzi unice”

„Este evident că trebuie mult mai multe benzi unice (…) aici vorbim și de conștientizarea șoferilor. Acești șoferi care nu respectă regulile, au știut mereu că nu sunt amendați, că nu au avut niciodată o măsură punitivă. Românul este mai flexibil, și tot timpul și-a găsit variante.

Am avut întâlniri nenumărate cu Poliția Națională, pentru a face un parteneriat. Degeaba sunt aceste sensuri unice (benzi -n.r.) atât timp cât mulți șoferi intră pe ele și le blochează (…) Mergem pe o variantă de montare de camere, iar cei care vor încălca legea, vor fi amendați”, a mai precizat Florin Melciu.

Directorul STB, despre șoferii care circulă pe benzile unice: „Vor fi filmați, iar imaginile vor ajunge la Poliție ”

Și Daniel Istrate, director general al Societății de Transport București (STB), a declarat, săptămâna trecută, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că șoferii care circulă pe benzile unice de autobuze vor fi filmați, iar imaginile vor ajunge la Poliția Rutieră.

„Acum este în studiu la Ministerul de Interne o nouă lege privind siguranța circulației. Pe toate autobuzele vor fi montate camere pe lateral. Ele vor funcționa permanent, vor monitoriza și în față și în spate. Iar prin noua lege, ceea ce filmăm noi cu mijloacele noastre, vom transmite instant poliției circulației.  Și se vor lua măsuri, vor lua în calcul aceste filmări. Este vorba de cei care merg în fața noastră pe benzile unice. Sau cei care parchează neregulamentar. Avem mari probleme în sensul acesta”, a mai declarat Daniel Istrate în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Întreaga emisiune cu Florin Melciu poate fi vizionată AICI:

CITIȚI ȘI:

Schimbări majore operate de STB, de luni: dispare autobuzul 336, se modifică liniile 5 și 61, de tramvai și de troleibuz. Încă 9 Solaris în circulație

Directorul STB, anunț despre prețul biletelor de autobuz: „Anul acesta nu se vor schimba. Poate din 2025, pentru că există niște costuri”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi