Prima pagină » Știri externe » Avioane ale SUA vor lansa ASISTENȚĂ UMANITARĂ în Fâșia Gaza /Nicaragua a reclamat Germania că facilitează ”genocidul” comis de Israel

Avioane ale SUA vor lansa ASISTENȚĂ UMANITARĂ în Fâșia Gaza /Nicaragua a reclamat Germania că facilitează ”genocidul” comis de Israel

Avioane ale SUA vor lansa ASISTENȚĂ UMANITARĂ în Fâșia Gaza /Nicaragua a reclamat Germania că facilitează ”genocidul” comis de Israel

Statele Unite vor transfera pe cale aeriană asistență umanitară destinată civililor din Fâșia Gaza, anunță Președinția de la Washington, pe fondul intensificării presiunilor interne din cauza ofensivei israeliene, iar Nicaragua a reclamat Germania la Curtea Internațională de Justiție din cauza sprijinului oferit Israelului.

Situația umanitară este dezastruoasă în Fâșia Gaza, în contextul restricțiilor impuse de armata israeliană. Potrivit estimărilor Oficiului ONU pentru Coordonarea Asistenței umanitare, peste 570.000 de oameni sunt expuși foametei din cauza operațiunilor israeliene.

Președintele SUA, Joe Biden, a afirmat vineri, conform site-ului Axios.com, că actualul nivel al asistenței umanitare este insuficient. În următoarele zile, avioane militare americane vor începe să parașuteze containere cu alimente, apă și echipamente medicale în Fâșia Gaza.

Președintele Joe Biden este supus presiunilor intense la nivel intern și pe plan internațional pentru a cere Israelului să oprească ofensiva din Fâșia Gaza, declanșată ca ripostă la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.200 de morți.

Presiunile au devenit mai intense în contextul incidentelor produse joi în orașul Gaza, unde cel puțin 112 persoane au murit, iar alte 760 au fost rănite în timp ce încercau să obțină alimente.

”Incidentele evidențiază importanța extinderii și intensificării asistenței umanitare în Fâșia Gaza, inclusiv printr-un potențial armistițiu”, a declarat un oficial din cadrul Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă.

Iordania a efectuat mai multe operațiuni aeriene pentru lansarea de asistență umanitară în Fâșia Gaza, cea mai recentă misiune fiind în cooperare cu Egiptul și Franța.

Nicaragua acuză Germania de facilitarea ”actelor de genocid” comise de Israel în Gaza

Curtea Internațională de Justiție (CIJ), cu sediul la Haga, a anunțat, vineri, că a primit o reclamație din partea statului Nicaragua prin care Germania este acuzată de ”încălcarea obligațiilor prevăzute în cadrul Convenției privind Prevenirea și Sancționarea Genocidului”.

Berlinul este acuzat de susținerea ”încălcării” de către Israel a ”dreptului umanitar internațional” în legătură cu operațiunile israeliene din teritoriile palestiniene, în special din Fâșia Gaza, potrivit postului Deutschlandfunk și cotidianului Haaretz.

”Germania facilitează comiterea actelor de genocid și a eșuat în obligația de a face tot posibilul pentru a împiedica acte de genocid”, arată reclamația depusă la Curtea Internațională de Justiție.

Germania a semnalat constant că susține dreptul Israelului la autoapărare și a evitat să ceară armistițiu în Fâșia Gaza, solicitând inițial doar ”pauze umanitare” în confruntări. Însă Berlinul a insistat că Israelul trebuie să respecte normele dreptului internațional.

În ianuarie, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) a emis o decizie preliminară într-un caz intentat de Africa de Sud, cerând Israelului să adopte ”toate măsurile posibile” pentru evitarea actelor de genocid în Fâșia Gaza. La începutul lunii februarie, Guvernul Africii de Sud a acuzat Israelul că ignoră decizia Curții Internaționale de Justiție.

Franța și Germania au cerut, vineri, clarificări din partea Israelului în legătură cu circumstanțele incidentelor produse în nordul Fâșiei Gaza.

”Situația umanitară este catastrofală, iar ceea ce se întâmplă este incontestabil și nejustificat. Iar eu cred că Israelul trebuie să înceteze. Acum a fost depășită o limită suplimentară, oamenii se bat pentru mâncare, există revolte, iar în această situație am auzit cererea secretarului general al ONU de lansare a unei anchete independente, iar eu cred că Franța va susține acest demers”, a declarat Stéphane Séjourné, ministrul francez al Afacerilor Europene și Externe.

La rândul său, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, s-a declarat ”șocată” de ce s-a întâmplat în Fâșia Gaza.

”Oamenii voiau alimente pentru ei și pentru familiile lor și au murit. Informațiile care vin din Gaza mă șochează. Armata israeliană trebuie să explice cum s-a ajuns la focuri de armă și la mișcări de panică. Gândurile mele sunt la familiile victimelor”, a declarat vineri Baerbock.

Cel puțin 112 persoane au fost ucise, iar alte 760 au fost rănite, joi, în cursul violențelor produse în zona Rimal, în orașul Gaza. Potrivit unor surse, a avut loc o busculadă, în timp ce mii de persoane așteptau camioane care distribuiau alimente. Unele persoane au fost lovite de camioanele care distribuiau asistența umanitară, iar altele au fost împușcate de armata israeliană.

Bilanțul ofensivei israeliene în Fâșia Gaza este de cel puțin 30.035 de morți și peste 71.000 de răniți.

Foto: Profimedia

Citește și:

Germania vrea STIMULAREA activităților economice /Olaf Scholz: ”Trebuie să facilităm investițiile”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump a ajuns la cel mai scăzut nivel în sondaje de la începutul celui de-al doilea mandat
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
Autoritățile olandeze au găsit coiful de la Coțofenești
Mediafax
Averea ascunsă a celor mai bogați 0,1% depășește bunurile deținute de jumătate din populația lumii
Click
Cea mai nouă „țară” din lume are 25.000 de cetățeni și se află în deșert. Cum a fost creată și cine este liderul care i-a dat numele dintr-o glumă banală
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Cine ar putea fi criminalul medicului Cristian Staicu. Ce au descoperit anchetatorii
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Cum miroseau ritualurile religioase din Roma Antică: „Este o invitație adresată zeilor și este, de asemenea, un fel de purificare”