Prima pagină » Actualitate » PERCHEZIȚII de amploare la mai multe localuri din București. Sute de persoane au fost legitimate și controlate la bagaje

PERCHEZIȚII de amploare la mai multe localuri din București. Sute de persoane au fost legitimate și controlate la bagaje

Percheziții de amploare  au avut loc la mai multe localuri din Capitală. Potrivit informațiilor poliției, mascații au descins în mai multe unități economic, cu scopul depistării de deținere și uz de substanțe interzise. Sute de persoane au legitimate, fiind controlate mai multe bagaje.

De asemenea, a fost verificată activitatea a cinci unități economice, fiind aplicate trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.500 de lei, precum și suspendarea activității uneia dintre ele pentru lipsa autorizațiilor necesare funcționării.

Totodata a fost întocmit și un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

„În noaptea de 23/24 martie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Poliția Sectorului 1, Sectiile 1-5 Poliție, în colaborare cu Poliția Canină și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, au acționat în Sectorul 1, în incinta şi în zona adiacentă a unor unități economice, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, depistarea persoanelor care au asupra lor obiecte sau substanţe interzise la deținere.

Totodată, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, cu sprijinul Secțiilor 6 și 8 Poliție, Brigada Rutieră, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Poliția Locală Sector 2 și Direcția Generală Antifraudă Fiscală au acționat în Sectorul 2, precum și în zonele adiacente acestora, cu scopul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, a traficului și consumului ilicit de droguri, a prevenirii și sancționării faptelor la regimul rutier și pentru asigurarea unui climat de siguranță publică.

Astfel, în perioada precizată, în urma acțiunilor întreprinse, au fost legitimate și verificate 241 de persoane și au fost cotrolate 41 de bagaje, fiind constatate 2 infracțiuni, conform Legii 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri”, potrivit informațiilor poliției.

CITIȚI ȘI:

Percheziții într-un dosar de EVAZIUNE fiscală. Prejudiciul este de 4.000.000 de lei

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Grindeanu îl dinamitează pe premierul desemnat: Acest lucru nu poate fi iertat
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
Fiul lui Dan Șucu, marchează pentru Rapid la câteva secunde după ce a intrat pe teren
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit apă la marginea nucleului Pământului
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!