Prima pagină » Actualitate » Noi reglementări pentru închirierea sau subînchirierea bunurilor mobile și imobile. ANAF a publicat normele

Noi reglementări pentru închirierea sau subînchirierea bunurilor mobile și imobile. ANAF a publicat normele

Marian Popescu
Noi reglementări pentru închirierea sau subînchirierea bunurilor mobile și imobile. ANAF a publicat normele
FOTO - Caracter ilustrativ: ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, miercuri, Ghidul dedicat persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea de bunuri mobile și imobile.

Conform noilor norme, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.

În vederea înregistrării contracului, contribuabilii depun Cererea de înregistrare a contractelor de locațiune, însoțită de o copie a contractului de închiriere.

Conformitatea cu originalul a copiei contractului de închiriere se efectuează de către locator prin înscrierea mențiunii „conform cu originalul” şi prin semnătura acestuia.

Fiecare coproprietar are obligația înregistrării contractului de închiriere la organul fiscal competent, dacă bunul a cărui folosință se cedează este deținut în comun, .

Stabilirea impozitului anual datorat

Venitul brut din cedarea folosinței bunurilor, altele decât veniturile plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora.

În cazul veniturilor obținute din închirierea bunurilor mobile și imobile din patrimoniul personal, venitul brut se stabilește pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părți pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei.

„Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispozițiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă”, se arată în Ghidul ANAF.

Pentru stabilirea venitului brut, la sumele reprezentând chiria în bani și/sau la echivalentul în lei al veniturilor în natură se adaugă, dacă este cazul, și valoarea cheltuielilor ce sunt, conform dispozițiilor legale sau înțelegerii contractuale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dar sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.

„Reprezintă venit brut și valoarea investițiilor la bunurile mobile și imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deținător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinței bunurilor, inclusiv al contractelor de comodat, și care sunt efectuate de cealaltă parte contractantă”, se mai arată în Ghidul ANAF.

Partea care a efectuat investiția este obligată să comunice proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal valoarea investiției, în termen de 30 de zile de la finalizarea investițiilor.

Proprietarul, uzufructuarul – sau alt deținător legal – are obligația să declare la organul fiscal competent valoarea investiției.

În situația în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute venitul brut anual se determină pe baza chiriei lunare evaluate la cursul de schimb mediu anual al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din anul de realizare a venitului.

Venitul net anual din cedarea folosinței bunurilor, altul decât cel plătit de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, se stabilește de către persoana fizică prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut.

Impozitul se determină de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului impozabil, iar plata se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.

„Contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în ocuințe proprietate personală, precum şi din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă, pentru care impunerea este finală, au obligația să completeze și să depună Declarația unică privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuțiile sociale datorate, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părți şi respectiv până la data de 25 mai, inclusiv a fiecărui an, pentru contractele în curs, în cazul celor care au încheiat contractele respective în anii anteriori”, potrivit sursa citată.

Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS)

Conform ANAF, baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor o reprezintă:

  • nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuțiile sociale datorate, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe țară inclusiv şi 12 salarii minime brute pe țară;
  • nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuțiile sociale datorate, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe țară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe țară;
  • nivelul de 24 de salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuțiile sociale datorate, în cazul veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 de salarii minime brute pe țară.

„Contribuția de asigurări sociale de sănătate se calculează de către contribuabili prin aplicarea cotei de contribuție de 10% asupra bazei anuale de calcul reprezentând nivelul a 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe țară, în vigoare la termenul de depunere a Declarației unice privind impozitul pe venit şi contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuțiile sociale datorate , după caz. Declarația se depune până la data de 25 mai inclusiv a anului pentru care se datorează contribuția”, mai arată informațiile publicate de ANAF.

FOTO – Caracter ilustrativ: ANAF

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
I-au ademenit, i-au drogat și i-au ucis! Cuplu de ROMÂNI, condamnat în Anglia
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
ANALIZĂ Cum îl ajută pe Putin PROBLEMELE cu care se confruntă România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Șoferul care a ucis doi oameni la Brașov a fost reținut. Anunțul Poliției despre starea lui de sănătate în timpul accidentului
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Tendințele psihopatice sunt legate de microbii din corpul tău, dezvăluie un studiu