Prima pagină » Știri externe » Macron acuză SUA și China de ÎNCĂLCAREA reglementărilor comerciale /”Au început să schimbe regulile, prin subvenții”

Macron acuză SUA și China de ÎNCĂLCAREA reglementărilor comerciale /”Au început să schimbe regulile, prin subvenții”

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a afirmat, joi, că Uniunea Europeană trebuie să revină la un model economic și social sustenabil, acuzând Statele Unite și China de încălcarea reglementărilor comerciale internaționale, din cauza acordării de subvenții masive.

Într-un discurs rostit la Universitatea Sorbona, Emmanuel Macron a atras atenția că Uniunea Europeană nu poate face față noilor mize comerciale, nici tranziției ecologice, dacă nu modifică modelul economic și social, pe care îl consideră ”nesustenabil”.

”Vrem un comerț care să fie profitabil. Dar alții au început să schimbe regulile și mizele, prin subvenții, în China și în Statele Unite ale Americii. Nu putem avea durabil cele mai exigente norme ecologice și sociale, să investim mai puțin decât competitorii noștri, să avem o politică de tip comercial naivă și să credem că vom putea crea în continuare locuri de muncă. Acest lucru nu mai merge. Iar riscul este ca Europa să intre într-un blocaj. Începem deja să vedem acest lucru, în pofida eforturilor noastre”, a afirmat Emmanuel Macron.

Președintele Franței a notat că PIB-ul Statelor Unite a crescut substanțial în ultimele decenii, devansând țările din Uniunea Europeană.

”Iar acest lucru se întâmpla înainte ca Statele Unite să aprobe Legea Reducerii Inflației, o politică masivă de atragere a industriilor noastre, de acordare a subvențiilor, a industriilor și tehnologiilor ecologice. Ne confruntăm cu o provocare, trebuie să revizuim rapid modelul nostru de creștere economică. Pentru că s-au schimbat regulile jocului. Este simplu: principalele două puteri internaționale au decis să nu mai respecte regulile comerciale. O spun în termeni foarte simpli, aceasta este realitatea, de la adoptarea Legii Reducerii Inflației”, a acuzat liderul de la Paris.

Emmanuel Macron a cerut avansarea integrării în Uniunea Europeană, pentru a permite intensificarea competitivității pe plan mondial.

”Marile transformări, tranziția digitală, inteligența artificială, tranziția ecologică, eliminarea dioxidului de carbon, se joacă acum, iar redistribuirea factorilor de producție se joacă acum”, a subliniat Macron.

Uniunea Europeană a avertizat că va riposta simetric față de programul de subvenții și credite fiscale în valoare de 369 de miliarde de dolari aprobat de Statele Unite pentru stimularea tehnologiilor ecologice. De asemenea, Bruxellesul a lansat o serie de investigații și va limita prezența firmelor chineze care beneficiază de subvenții.

Foto: Profimedia

Citește și:

Macron avertizează că ”EUROPA poate muri” /Președintele Franței cere consolidarea autonomiei, acuzând SUA că se concentrează pe contracararea Chinei

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Când ospățul duce la spital. Medic chirurg: „Colecistul primește rapid nota de plată. Credeți-mă pe cuvânt, va durea tare”
Digi24
Casetă metalică cu documente, descoperită sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce ascundea aceasta
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al lui Ion Drăgan. Ce a postat artistul, cu câteva ore înainte să moară
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Mesajele subtile ale ambasadelor străine pentru România: amenințări din Rusia, prietenie din SUA, solidaritate din Franța
Mediafax
Premiu uriaș la loterie de Crăciun. Biletul câștigător, în valoare de 1,8 miliarde de dolari, a costat 2 dolari
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Lui Soloviov îi dau lacrimile când primește un premiu de la Putin: „E clar, omule, că ai fost făcut pentru război”
Cancan.ro
Ce mâncau Nicolae și Elena Ceaușescu în prima zi de Crăciun. Meniul strict era făcut cu o zi înainte
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?