Prima pagină » Justiție » Al doilea suspect în cazul asasinării lui Adrian KREINER, adus în țară/Unde a fost prins Cristian Minae

Al doilea suspect în cazul asasinării lui Adrian KREINER, adus în țară/Unde a fost prins Cristian Minae

Al doilea suspect în cazul asasinării lui Adrian KREINER, adus în țară/Unde a fost prins Cristian Minae

Cristian Minae, al doilea suspect în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în România, în noaptea de marți spre miercuri, 1 mai.

Potrivit anunțului făcut de autorități, o escortă a Poliției Române a mers după el în Marea Britanie, acolo unde fusese prins, pentru a-l aduce în țară.

Minae, urmărit internațional pentru omor calificat

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Dolj, era urmărit internațional pentru infracțiunea de omor calificat. El avea emis pe numele său, de către Tribunalul Sibiu, un mandat de arestare preventivă.

Cristian Minae a fost identificat în urma schimbului de informații realizat de polițiști din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R. cu partenerii din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Suspectul urmează a fi încarcerat, în vederea executării mandatului, pentru continuarea cercetărilor.

Procedurile de predare către ţara noastră au început pe 20 aprilie, după cum anunța, la momentul respectiv, ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

„Vineri a avut loc termenul la instanţa din Irlanda şi unul dintre inculpaţi, unul dintre fugari, pe numele lui Cristian Marian Minae, a consimţit la predare. Asta înseamnă că vom începe procedurile de predare. Poliţia Română, ANP, Ministerul Justiţiei vă asigur că vor fi foarte atente, astfel încât întreaga procedură de predare să se deruleze în bună regulă”, preciza Gorghiu într-un mesaj pe Facebook.

Adrian Kreiner, omorât în bătaie

Omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut până la moarte şi jefuit în propria-i reședință la data de 6 noiembrie 2023. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro.

La acel moment, în casa lui Kreiner se mai aflau fiica lui și partenera de viață.

Doi dintre cei trei suspecți acuzați că l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri au fost prinşi în Marea Britanie; astfel, Laurenţiu Ghiţă a fost prins în Scoția, iar Marian Cristian Minae, în Irlanda de Nord.

Laurenţiu Ghiţă a fost adus în ţară în decembrie 2023.

Poliția Română continuă investigațiile pentru localizarea celui de-al treilea bărbat bănuit că a luat parte la această crimă, Cosmin Costinel Zuleam.

Un complice al criminalilor, Ilie Sitariu, cel care le-a fost călăuză, a fost prins în ţară. Recent, el a primit o condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

Alina Gorghiu: „Nimeni nu scapă de justiția din România”

Nimeni nu scapă de justiția din România, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu, după ce Marian Cristian Minae a fost adus în ţară.

„Vă asigur că nimeni nu scapă de justiția din România. Mai devreme sau mai târziu, toți fugarii sunt prinși, sunt aduși în țară, iar judecata își urmează cursul firesc”, spune pe Facebook Alina Gorghiu.

Reacția ministrului Justiției vine după ce Marian Cristian Minae, unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus, marți noaptea, în ţară.

CITEȘTE ȘI: 

Bărbatul confundat de mascați cu ucigașul lui ADRIAN KREINER a rămas cu traume. ”Nu prea mai țin minte ce vorbesc. Mi se pare că aud sirene”

Prima CONDAMNARE în dosarul omului de afaceri Adrian Kreiner. Trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicele ucigașilor

Asasinatul omului de afaceri Adrian Kreiner: Al doilea SUSPECT va fi adus în România, în luna martie / Al treilea criminal, căutat în continuare

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un român a încercat să răpească un copil într-un magazin din Italia. El a smuls copilul din brațele mamei și i-a fracturat piciorul
Digi24
„Patrioții furioși” ai Rusiei întorc armele împotriva lui Putin. Cum a ajuns „țarul cel bun” să fie văzut ca impostorul de la Kremlin
Cancan.ro
Un nou caz Iorgulescu? În ce țară ar fi fugit Victoraș Micula după ce a fost condamnat la închisoare!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, apariție îndrăzneață de Ziua Îndrăgostiților!
Adevarul
Un român a smuls clanța ușii și i-a încuiat pe nemți în vestiar, chiar înainte de finala de la sanie. Degeaba, germanii tot au luat aurul
Mediafax
O cunoscută companie revine în România și anunță că extinde serviciile de livrare în Europa. Care sunt celelalte țări
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cancan.ro
De ce a ars femeia din mașina cuprinsă de flăcări în București, iar bărbatul a scăpat. Cum s-a petrecut tragedia
Ce se întâmplă doctore
O mai știți pe Fata Morgana?! Cum arată acum după ce a învins cancerul de piele. Imagini senzuale cu bruneta
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Citatul zilei de la Enzo Ferrari, omul care ura vacanțele: „Nu am plecat niciodată într-o călătorie adevărată”
Descopera.ro
Cercetătorii au surprins pentru prima dată cum se târăsc micile marsupiale spre marsupiul mamei lor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O femeie goală pușcă primește în casă curierul. Îl duce în dormitor şi...
Descopera.ro
Cum supraviețuiesc sportivii de performanță sub presiunea extremă?