Prima pagină » Știri externe » Administrația SUA reafirmă opoziția față de o ofensivă israeliană în RAFAH /Washingtonul susține învingerea Hamas

Administrația SUA reafirmă opoziția față de o ofensivă israeliană în RAFAH /Washingtonul susține învingerea Hamas

Administrația Joe Biden a reiterat, luni seară, opoziția față de o ofensivă terestră a armatei israeliene în orașul Rafah, situat în sudul Fâșiei Gaza, cerând protejarea civililor palestinieni și intensificarea asistenței umanitare, dar subliniind că Statele Unite colaborează cu Israelul pentru învingerea grupului militant Hamas și eliminarea riscurilor teroriste.

”Noi am fost foarte clari, atât la nivel public, cât și în discuțiile private referitor la o potențială operațiune militară în Rafah, transmițând că ne-am opune unei operațiuni care nu abordează preocupările noastre serioase privind asistența umanitară, privind cei peste un milion de oameni refugiați în această zonă și asupra faptului că Rafah este o zonă pentru facilitarea plecării în siguranță a cetățenilor străini”, a declarat, într-o conferință de presă, Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington.

Armata israeliană acționează la periferia orașului Rafah, fără a lansa încă o operațiune majoră în interiorul centrului urban din sudul Fâșiei Gaza.

”Continuăm conversațiile despre aceste lucruri și pentru a ne asigura că sunt luate toate măsurile pentru intensificarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza. Nu am primit încă un plan credibil pentru o operațiune militară în Rafah care să țină cont de preocupările noastre”, a precizat Vedant Patel.

Statele Unite au cerut constant Israelului să nu intervină în Rafah dacă nu prezintă un plan credibil de evacuare a celor aproximativ 1,3 milioane de civili palestinieni refugiați în această zonă. Washingtonul a subliniat că există variante ”alternative” de eliminare a militanților Hamas care se ascund în Rafah.

”Continuăm discuțiile despre colaborarea pentru a ne asigura că grupul Hamas va fi învins și că nu se vor repeta atacurile din 7 octombrie 2023”, a insistat Vedant Patel.

Oficialul american a insistat că Israelul trebuie să țină cont de preocupările privind situația umanitară din Fâșia Gaza.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a exprimat ”preocupări”, într-un raport transmis Congresului, în legătură cu accesul la ”asistență umanitară” oferit de Israel la începutul ofensivei în Fâșia Gaza.

”În privința folosirii armamentului, (…) este rezonabil să credem că, în anumite circumstanțe, Israelul nu a acționat în moduri compatibile cu dreptul umanitar”, a admis Blinken, într-un interviu acordat postului de televiziune CBS, evitând să spună dacă Guvernul israelian a încălcat vreun acord bilateral.

Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.160 de morți și peste 5.400 de răniți în sudul Israelului. Bilanțul ofensivei militare israeliene este de cel puțin 35.091 de morți și 78.827 de răniți în Fâșia Gaza, conform autorităților palestiniene. Națiunile Unite au anunțat un bilanț al civililor de 24.686 de morți. Guvernul israelian a fixat ca obiective înlăturarea de la putere a organizației islamiste Hamas, distrugerea infrastructurii militare din Fâșia Gaza și eliberarea celor peste 100 de ostatici israelieni.

Foto: Profimedia

Citește și:

Axios.com: Israelul propune un rol neoficial al Autorității Palestiniene în administrarea punctului de tranzit RAFAH

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!