Prima pagină » Actualitate » Fostul milionar condamnat pentru terorism a ajuns în scaun cu rotile. Omar Hayssam, escortat de trupe înarmate până în dinți, la o clinică privată

Fostul milionar condamnat pentru terorism a ajuns în scaun cu rotile. Omar Hayssam, escortat de trupe înarmate până în dinți, la o clinică privată

Galerie Foto 10

Omar Hayssam, celebrul terorist care a pus România pe jar în 2005, cu răpirea jurnaliștilor români în Irak, dar și în anii care au urmat, când a reușit să păcălească sistemul judiciar, spunând că are cancer în fază terminală, apoi a fugit din țară, fiind extrădat abia șapte ani mai târziu, a ajuns acum în scaun cu rotile, după anii petrecuți în penitenciar. Jurnaliștii Gândul au surprins momentul în care Omar Hayssam a fost scos, vineri, dintr-o clinică privată de neurologie din București, escortat de mai mulți mascați înarmați cu mitraliere.

În imaginile surprinse de Gândul se vede cum fostul milionar condamnat pentru terorism iese din clinica privată din București, într-un scaun cu rotile. Îmbrăcat într-o ținută lejeră, cu tricou, pantaloni și pantofi sport, Omar Hayssam este vizibil afectat de boală. El își ține capul fixat cu o mână, iar când ajunge la duba specială cu care a fost adus de la Penitenciarul Mărgineni, unde execută pedeapsa, este ajutat să urce, pe propriile picioare, de către cel care îi asigură asistența.

Din filmare se vede că Omar Hayssam are dificultăți cel puțin motorii. El nu a răspuns la întrebarea jurnaliștilor Gândul despre starea de sănătate și motivul pentru care a fost adus din Penitenciarul Mărgineni la Clinica privată Neuroaxis din Capitală. Potrivit surselor Gândul, Omar Hayssam a fost adus la clinică pentru a fi tratat de boala Parkinson.

Aflat sub paza strictă a agenților de poliție penitenciară și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și a mascaților de la structurile de securitate specială (SASS) din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu care sunt escortați deținuții clasificați ca periculoși, Omar Hayssam a fost ținut la distanță de cei care ar fi putut să se apropie de cel care, în urmă cu aproape 20 de ani era cel mai căutat terorist al României.

Fuga lui Omar Hayssam din România, în 2006, a produs un adevărat cutremur în instituțiile statului, ducând la demisia şefilor SRI, SIE şi a procurorului general al României de atunci. Adus în țară șapte ani mai târziu, Omar Hayssam execută, din 2013, o pedeapsă de 24 de ani și 4 luni de închisoare. acum fiind încarcerat în Penitenciarul Mărgineni.

Ce afecțiuni tratează clinica privată unde a fost dus Omar Hayssam

Potrivit prezentării de pe pagina oficială, Neuroaxis este prima clinică integrată de neurologie din București, unde pacientul beneficiază de consult, diagnostic de precizie, tratament și monitorizare constantă.

Echipa de doctori de aici tratează o varietate mare de afecțiuni, precum demența, boala Parkinson, scleroză multiplă, epilepsie, hernie de disc, tumori cerebrale, migrene, neuropatie periferică și altele.

Investigatiile realizate în clinica Neuroaxis sunt EEG, EMG, ecografie Doppler, polisomnografie, poligrafie respiratorie, holter EKG, EKG, RMN și CT.

Echipa de medici neurologi este completată de medici din specializările conexe neurologiei, precum neurochirurgie, psihiatrie și psihoterapie, cardiologie, reumatologie, neuroinfecții, otoneurologie și psihologie clinică, atât din România, cât și din alte centre internaționale.

Omar Hayssam suferă de diabet

Deținutul condamnat pentru terorism și-a petrecut ultimii ani pe patul infirmeriei Penitenciarului Mărgineni. De 30 de ani, Omar Hayssam suferă de diabet și este dependent de insulină, iar din cauza durerilor, a ajuns să îi fie administrate de mai multe ori pe zi injecții cu morfină.

În 2023, când a solicitat eliberarea condiționată, Hayssam a fost adus în scaunul cu rotile în fața instanței, unde a depus un raport de la Institutul Național de Medicină Legală din care rezultă că are mai multe afecțiuni, care sunt „în mare parte cu caracter fatal”.

La începutul acestui an, Omar Hayssam a aflat că nu poate fi eliberat condiționat, cel puțin până în octombrie 2024. Tribunalul Dâmboviţa i-a respins atunci sirianului cererea de eliberare condiţionată și i-a dat posibilitatea să facă o nouă solicitare abia peste nouă luni.

Omar Hayssam, condamnări de peste 60 de ani

Fostul milionar Omar Hayssam a fost condamnat în cinci dosare, pentru care a primit, în total, 64 de ani de închisoare. După contopirea pedepselor, acesta a rămas cu 24 de ani și 4 luni, din care a executat deja mai mult de jumătate.

În plus, Hayssam a cerut instanțelor românești să ia în calcul alți trei ani petrecuți în închisorile din Siria, pentru legături cu israelieni din România.

Hayssam are de acoperit un prejudiciu de 20 milioane de euro. Fostul milionar le-a spus judecătorilor că nu mai poate plăti despăgubirile, din pensia de doar 1.400 de lei.


CITEȘTE ȘI:

Ce PENSIE are Omar Hayssam, fostul milionar condamnat pentru terorism

Un medic sirian din anturajul lui Omar Hayssam, declarat indezirabil de SRI. Arabul ar fi susținător al ISIS

Recomandarea video

Mediafax
Se schiază de sâmbătă la Transalpina pe două pârtii din golul alpin
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Căsătorie forțată în familia Cioabă? / O minoră a adus pe lume un copil după o logodnă controversată / Fratele regelui Cioabă, cercetat penal
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Concubina lui Ilie Bolojan, apariție impecabilă la Viena. Cum s-a prezentat Ioana, de mână cu premierul României
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit o galaxie spirală masivă de la începuturile Universului