Prima pagină » Știri externe » France 24: Ce ar însemna pentru UE ascensiunea forțelor de dreapta în scrutinul EUROPARLAMENTAR /Efectele privind politica externă, mediul și migrația

France 24: Ce ar însemna pentru UE ascensiunea forțelor de dreapta în scrutinul EUROPARLAMENTAR /Efectele privind politica externă, mediul și migrația

France 24: Ce ar însemna pentru UE ascensiunea forțelor de dreapta în scrutinul EUROPARLAMENTAR /Efectele privind politica externă, mediul și migrația

Ascensiunea forțelor politice de dreapta, favorite în scrutinul europarlamentar, riscă să afecteze semnificativ dinamica politicilor Uniunii Europene, cu impact asupra abordării față de conflictul din Ucraina și față de alte crize internaționale, dar și cu potențiale modificări în privința tranziției ecologice și a gestionării imigrației, notează postul France 24.

”Sondajele de opinie arată că Europa se confruntă cu o potențială schimbare a direcției spre dreapta în scrutinul europarlamentar din 6-9 iunie, când milioane de cetățeni europeni vor vota noua componență a Parlamentului European. (…) În condițiile în care partidele de extremă-dreapta probabil vor obține influență suplimentară, votul ar putea afecta semnificativ dinamica politică din Uniunea Europeană și politica externă”, constată postul France 24.

Cei 720 de membri ai noului Parlament European vor avea puterea de a influența politicile climatice, în materie de imigrație, industrie, apărare și securitate. Dar vor stabili și prioritățile bugetului Uniunii Europene, un element esențial pentru furnizarea de asistență Ucrainei.

Cele mai mari grupuri politice din Parlamentul European sunt de obicei Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) și Socialiștii și Democrații (S&D, centru-stânga), iar, în contextul indiciilor privind ascensiunea forțelor de dreapta, grupul Identitate și Democrație (extremă-dreapta) ar urma să se poziționeze pe poziția a treia.

”În acest context, o coaliție de centru-dreapta a creștin-democraților, conservatorilor și forțelor de dreapta ar putea obține pentru prima dată majoritate în Parlamentul European”, subliniază France 24.

Politica externă a Uniunii Europene

Influența pe care Parlamentul European o are în materie de politică externă este eclipsată de Consiliul European, format din liderii celor 27 de state membre UE.

”Eurodeputații pot vota rezoluții, iar grupurile politice pot încerca să traseze o anumită direcție, dar nu au prea multă competență în materie de politică externă”, explică Sebastien Maillard, analist la Institutul Chatham House.

Dar acest lucru nu înseamnă că Parlamentul European este lipsit de putere în materie de politică externă. Fiind o ramură a autorității bugetare a Uniunii Europene, are un cuvânt greu asupra priorităților privind cheltuielile.

”În situația în care Parlamentul European se va orienta spre dreapta, s-ar putea atenua apelurile în sensul furnizării de sprijin militar Ucrainei sau asistenței umanitare în Fâșia Gaza. (…) Poziția fermă în favoarea Ucrainei ar putea deveni oscilantă, ținând cont de faptul că mulți politicieni de dreapta au poziții pro-ruse”, subliniază France 24.

Politica mediului

În contextul în care centrul de gravitație al Parlamentului European s-ar putea îndepărta de ecologiști, politica în domeniul mediului riscă să fie modificată.

Pentru eliminarea dioxidului de carbon din industrie, eurodeputații au stabilit oprirea fabricării de mașini dotate cu motoare pe benzină și motorină din 2035. Decizia va trebui confirmată însă în anul 2026.

”Dacă politicienii ecologiști suferă pierderi (…), conservatorii probabil vor încerca să amâne decizia privind vehiculele cu ardere internă. Întregul proces de eliminare a dioxidului de carbon din industrie va încetini”, explică Sebastien Maillard.

În plus, pe fondul protestelor fermierilor, politica agricolă va fi reconfigurată, prin ajungerea la o poziție de echilibru între doleanțele agricultorilor și protejarea mediului.

Migrație și politici de azil

Analistul Sebastien Maillard anticipează că vor fi modificate și alte politici – aplicarea normelor statului de drept, gestionarea imigrației și integrarea europeană. Ideea este împărtășită de Ségolène Barbou des Places, analist la Institutul Euro-Lab.

”Pentru multe state UE, Europa nu a mers suficient de departe în materie de securitate. Imigrația va rămâne o provocare centrală pentru următorul Parlament European, cu linii clare între stânga și dreapta. Există obsesia de a face tot posibilul pentru oprirea imigranților să ajungă în Europa”, subliniază Ségolène Barbou des Places.

Desemnarea noului președinte al Comisiei Europene

Rezultatul scrutinului europarlamentar va influența și desemnarea viitorului președinte al Comisiei Europene. Chiar dacă liderii statelor UE, reprezentați în Consiliul European, fac propunerea pentru acest post, vor fi obligați să țină cont de rezultatele electorale, iar candidatul trebuie să aibă majoritate în Parlamentul European.

Foto: Shutterstock

Citește și:

Reuniunea din Elveția deschide posibilitatea NEGOCIERILOR Ucraina-Rusia /Sunt prevăzuți „pași concreți” pentru viitoare „interacțiuni” cu Moscova

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vești rele pentru pensionari. Nazare: „E prematur” să vorbim acum despre dezghețarea pensiilor
Digi24
Horațiu Potra, urgență medicală în instanță. Judecătorii au chemat ambulanța după ce mercenarului i s-a făcut rău în timpul procesului
Cancan.ro
Horațiu Potra a leșinat în sala de judecată, înainte de a-și afla sentința! Ambulanța a fost chemată de URGENȚĂ
Prosport.ro
FOTO. E una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar a fost părăsită! Despărțirea momentului
Adevarul
Donald Trump, fermecat de o violonistă din Republica Moldova: „Ce talent! Ești incredibilă”
Mediafax
Alertă IGSU: ninsori viscolite în Carpați și vânt de până la 70 km/oră în mai multe regiuni ale țării
Click
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Digi24
Uniunea Europeană ar putea avea încă o țară membră. Un referendum va fi organizat deja în luna august
Cancan.ro
Cine e bărbatul MISTERIOS din spatele salonului de masaj și ce legătură are cu văduva lui Gabriel Cotabiță
Ce se întâmplă doctore
O celebră influenceriță a murit după ce și-a făcut o operație estetică! Avea doar 27 de ani. Prietena ei a făcut dezvăluiri șocante
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Timiș a invocat ChatGPT în instanță pentru a susține o sancțiune. Judecătorii au anulat-o și au restituit permisul șoferului
Descopera.ro
Cât cântărește cel mai mare fluture din lume?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Pe plajă: – Băi Costele, ce bine arată nevastă-ta, are o siluetă de invidiat!
Descopera.ro
Anunț oficial de la Meta: Ce se schimbă pentru utilizatorii Messenger din aprilie 2026?