Prima pagină » Actualitate » Un fost fotbalist, care se ascundea în România, este acuzat că a ÎNȘELAT peste 300 de cetățeni spanioli. Bărbatul folosea peste 50 de identități false

Un fost fotbalist, care se ascundea în România, este acuzat că a ÎNȘELAT peste 300 de cetățeni spanioli. Bărbatul folosea peste 50 de identități false

Un fost fotbalist din Spania, care se ascundea de trei ani în România, este acuzat că ar fi fraudat peste 300 de cetățeni spanioli, cauzând un prejudiciu de 10 milioane de euro. A fost arestat atât în România cât și în Spania, dar acum este cercetat acum în libertate.

Suspectul, Daniel Molina, în vârstă de 29 de ani, reușea să spargă conturile de WhatsApp ale mai multor persoane apoi începea să ceară bani contactelor din agenda victimelor.

S-a retras din activitatea sportivă, iar acum este acuzat de autoritățile spaniole că ar fi păcălit cel puțin 300 de persoane cărora le-a cerut bani pe internet prin diverse escrocherii precum piratarea conturilor de Whatsapp.

Bărbatul, considerat de presa iberică cel mai mare infractor cibernetic din Spania, ar fi ajuns să fure cel puțin 10 milioane de euro. El a încercat să spele banii, mutându-i dintr-un cont în altul sau schimbându-i în criptomonede.

Individul a fost ridicat anul acesta, în luna februarie dintr-o locuință de la marginea Bucureștiului unde s-ar fi ascuns mai mulți ani, acuză polițiștii spanioli, citați de Știrile Pro TV.

Polițiștii l-au găsit pe Daniel Molina la locuința soției sale din sectorul 6 al Capitalei, într-o casă destul de izolată. În interior au fost găsite cel puțin 55 de acte de identitate spaniole falsificate, dar și mai multe carduri bancare suspecte și o imprimantă.

Bărbatul a fost arestat preventiv în România apoi a fost predat autorităților spaniole, unde a mai fost reținut o săptămână, iar acum este cercetat în libertate.

Bărbatul s-a întors în România, cu toate că mai multe instanțe au cerut arestarea sa preventivă, fiind acuzat de obținerea cheilor bancare ale victimelor prin phishing sau de smishing – o formă de atac care folosește SMS-uri false pentru a păcăli oamenii să descarce programe malware să partajeze informații sensibile ori să trimită bani infractorilor cibernetici.

Autoritățile spaniole susțin că bărbatul ar face parte dintr-o grupare formată din cinci persoane, însă suspectul și avocatul său neagă acuzațiile și susțin că bărbatul a acționat singur și va înapoia banii sutelor de păgubiți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cele mai bune 3 orașe din Europa la capitolul viață de noapte. Ce oferă?
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
Imaginile care au făcut furori pe internet! Fosta soție a starului, în bikini
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Animalele sălbatice sunt deranjate de oameni, dezvăluie un studiu