Prima pagină » Știri politice » Mesajul transmis de președintele BEC: ,,Ziua votului trebuie tratată ca o sărbătoare a democraţiei”

Mesajul transmis de președintele BEC: ,,Ziua votului trebuie tratată ca o sărbătoare a democraţiei”

Mesajul transmis de președintele BEC: ,,Ziua votului trebuie tratată ca o sărbătoare a democraţiei

Preşedintele Biroului Electoral Central Vasile Bîcu a transmis un mesaj, cu ocazia alegerilor europarlamentare şi locale din data de 9 iunie, în care le-a spus alegătorilor români din ţară şi din străinătate că ziua votului trebuie tratată ca o sărbătoare a democraţiei.

Dragi români alegători din ţară şi din străinătate, Doar câteva zile ne mai despart de data de 9 iunie, dată care, în acest an, a căpătat o importanţă aparte pentru noi, fiind ziua în care îi alegem pe cei care vor avea grijă de dezvoltarea comunităţilor noastre de la nivel local şi judeţean, precum şi pe cei care vor asigura apărarea şi promovarea intereselor românilor în Parlamentul European. Ziua votului ar trebui să fie privită şi tratată, de fiecare dintre noi, ca o zi de sărbătoare, această zi fiind, în esenţă, sărbătoarea democraţiei. Cu acest prilej, sunt celebrate drepturile fundamentale ale omului: dreptul la libera exprimare, dreptul de a fi ales şi dreptul de a alege”, precizează Vasile Bîcu, în mesajul transmis printr-un comunicat de presă al BEC.

Președintele BEC a mai spus că „dreptul de a alege reprezintă afirmarea voinţei proprii asupra viitorului comunităţilor din care facem parte, de la nivel local, judeţean şi european, în contextul acestor alegeri”.

În acelaşi timp, votul este expresia respectului şi a grijii faţă de copiii, părinţii, fraţii, vecinii şi ceilalţi semeni ai noştri. Ziua alegerilor este ziua în care puterea se reîntoarce la oameni. Este momentul exprimării opiniei în privinţa celor pe care i-aţi învestit cu încredere în urmă cu patru, respectiv cinci ani, şi al evaluării felului în care aceştia au înţeles să îşi îndeplinească mandatele şi să vă reprezinte interesele. Din aceste motive, exprimarea opţiunii, prin vot, implică un grad înalt de responsabilitate. Aşadar, la alegerea unui anumit competitor trebuie să analizăm, cu seriozitate, dacă soluţiile pe care acesta le propune corespund valorilor, criteriilor şi dorinţelor noastre. Cele trei decenii de procese electorale democratice ne-au dezvoltat capacitatea de a distinge mult mai uşor între simple promisiuni şi acele propuneri care au potenţial real de materializare, a completat şeful BEC.

Bîcu a mai subliniat că echilibrul, dialogul constructiv trebuie să primeze şi a descurajat discursul instigator la ură, discriminarea, agresivitatea şi manipularea opiniei publice.

Discursul instigator la ură, agresivitatea, discriminarea şi manipularea opiniei publice generează doar dezbinare şi instabilitate, în timp ce echilibrul, stabilitatea şi dialogul constructiv dezvoltă societăţi în care bunăstarea şi respectul faţă de nevoile şi libertăţile celorlalţi primează. Doar cooperarea duce la pace, armonie şi prosperitate, iar fără aceasta valorile democratice şi morale ale societăţii noastre nu ar fi existat. Este important ca fiecare dintre noi să alegem în deplină cunoştinţă de cauză şi să optăm pentru acei candidaţi care ascultă real şi cu atenţie care sunt nevoile şi aspiraţiile noastre şi care propun soluţii concrete, coerente şi corecte la problemele care ne preocupă. Chiar dacă, în anumite momente, poate aţi simţit că aşteptările justificate şi speranţele dumneavoastră nu au fost împlinite, renunţarea la exercitarea dreptului constituţional la vot nu ar avea niciun fel de efect benefic, ci doar ar reduce din capacitatea colectivăţii de a-şi impune voinţa proprie. Participarea la vot este esenţială, având chiar şi posibilitatea de a nu opta pentru vreunul dintre competitorii electorali, a mai spus Bîcu.

Preşedintele BEC a punctat faptul că votul e unui dintre cele mai importante gesturi pe care le pooate face un cetăţean, fiind şi un gest responsabil.

De aceea, înainte de a renunţa la dreptul dumnevoastră de a vota, reflectaţi bine, luând în considerare faptul că democraţia s-a dovedit a fi cea mai bună formă de guvernare pe care a dezvoltat-o umanitatea, precum şi faptul că puterea colectivă devine cu atât mai mare cu cât prezenţa la vot este mai ridicată. Fiecare vot introdus în urnă este un pas către un viitor mai bun, mai just şi mai prosper. Votul este unul dintre cele mai importante gesturi pe care le putem face pentru noi şi pentru urmaşii noştri. Un gest responsabil şi generos, prin care onorăm, totodată, eforturile persoanelor implicate în pregătirea şi desfăşurarea alegerilor, precum şi încercările, luptele şi sacrificiile înaintaşilor noştri. Să mergem la vot, iar pe drumul de întoarcere de la urne să avem conştiinţa că ne-am făcut datoria, că am luptat, o dată în plus, pentru valorile care ne dau sens şi că am ales oameni care ne împărtăşesc viziunea. România este casa noastră, iar în data de 9 iunie suntem chemaţi să avem grijă de ea. Aşa să ne ajute Dumnezeu!, a conchis Vasile Bîcu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
FOTO. Ioana, moștenitoarea imperiului Țiriac de 2 miliarde de euro, apariție spectaculoasă
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!