Prima pagină » Actualitate » Dacă le schimbă miniștri, PNL iese de la guvernare/Mihai TUDOSE: Nu se poate să ai un prim-ministru și 10 miniștri care fiecare face ce vrea!

Dacă le schimbă miniștri, PNL iese de la guvernare/Mihai TUDOSE: Nu se poate să ai un prim-ministru și 10 miniștri care fiecare face ce vrea!

Ioana Zafira

Nu problema datei alegerilor este aceea care i-ar determina pe liberali să iasă de la guvernare, ci remanierea miniștrilor. Surse din interiorul PNL dau mai mult ca sigură varianta în care liberalii nici n-ar clipi să rupă coaliția dacă peste miniștrii lor ar bate vântul schimbării. Europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, a răspuns ziariștilor de la Antena 3 CNN că nu crede acest lucru, iar dacă se va întâmpla, va fi pentru că „nu este posibil să ai un prim ministru și zece miniștri care fiecare face ce vrea”.

Liberalii nu vor alegeri în septembrie sub nicio formă și nu vor ca social-democrații să se atingă de miniștrii lor. În privința datei alegerilor, sunt dispuși să mai negocieze, însă în privința celei de-a doua chestiuni, nu vor să cedeze cu niciun chip, ba chiar vor ieși de la guvernare, spun surse din cadrul partidului. Europarlamentarul social-democrat, Mihai Tudose, spune:

Haideți să vedem! Eu nu cred că vor ieși de la guvernare, ar fi o iresponsabilitate ieșirea de la guvernare și aruncați haos. În acest context, da, eu cred totuși că vom fi înțelept și vom fi înțeles astăzi. Fiindcă, repet, ne certăm pe un lucru, ne certăm, e în dezbatere un lucru, o dată, care a fost avansată de către ei și au aflat între timp că-i cald și că e școală. Școală e și noiembrie, Haideți să vedem astăzi. Astăzi, o să vă ascultăm probabil niște argumente. Dacă au dreptate și argumentele sunt fundamentate în regulă. Până acuma n-am auzit niciun argument fundament, până  în momentul de față,

Social-democrații sunt dispuși să asculte argumente și să negocieze cu liberalii, chiar dacă aceștia par hotărâți în privința deciziilor luate.

 Ne ducem și negociem, ne ducem. O să vedem cine ce argumente are și cine are argumentul mai bun. Cine are dreptate? Cum suntem? Noi cedăm față unor argumente! Poate cedăm noi în fața argumentelor lor,  poate cedează ei în fața argumentelor noastre, că suntem în coaliție ca să găsim varianta cea mai bună. Nimeni nu-i deținătorul adevărului absolut.  Nici noi, dar nici ei!(…) Nu se poate să ai un un prim-ministru și 10 miniștri care fiecare face ce vrea, când vrea și dacă nu, că el nu face!, a mai spus Tudose.

Citește și:

Klaus Iohannis: Nu contează dacă alegerile PREZIDENȚIALE au loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, ceea ce contează este opinia românilor

Nicolae Ciucă, despre un posibil „derby” cu Marcel Ciolacu la PREZIDENȚIALE: Avem multe de învățat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?