Prima pagină » Război în Ucraina » RĂZBOI în Ucraina, ziua 848. Radiografia situației pe front/Discuții în CSAT legate de sistemul PATRIOT cerut de Zelenski

RĂZBOI în Ucraina, ziua 848. Radiografia situației pe front/Discuții în CSAT legate de sistemul PATRIOT cerut de Zelenski

RĂZBOI în Ucraina, ziua 848. Radiografia situației pe front/Discuții în CSAT legate de sistemul PATRIOT cerut de Zelenski

Războiul din Ucraina a intrat joi, 20 iunie, în a 848-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.

Rusia îşi intensifică ofensiva pe mai multe sectoare ale frontului din estul Ucrainei, în timp ce trupele ucrainene încearcă să-şi menţină poziţiile şi caută să provoace inamicului cât mai multe pierderi, în aşteptarea creşterii ajutorului militar occidental şi a unor noi soldaţi.

O campanie de mobilizare se desfăşoară în toată țara, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Torețk, noua țintă a rușilor

Trupele ruse şi-au intensificat atacurile în direcţia oraşului Toreţk. Frontul din est este în continuare scena unor confruntări intense în care armata ucraineană luptă cu efective inferioare numeric celor ruse, dar zona oraşului Toreţk, regiunea Doneţk, fusese în ultimele luni relativ ferită de ostilităţi.

„După o lungă acalmie, agresorul a devenit mai activ în sectorul Toreţk”, unde trupele ruse au lansat cinci operaţiuni de asalt, a semnalat Statul Major ucrainean, care asigură că armata „respinge agresorul”.

De partea sa, Ministerul rus al Apărării afirmă că trupele sale şi-au „îmbunătăţit poziţia tactică” în apropierea mai multor localităţi ucrainene, printre care şi Toreţk. Analişti militari apropiaţi armatei ucrainene confirmă înaintări ale trupelor ruse în direcţia acestui oraş.

Tot în regiunea Doneţk, oraşul Ceasov Iar este, de asemenea, scena unor lupte intense, ruşii încercând să-l cucerească pentru a realiza o străpungere către Kramatorsk, singurul oraş important rămas sub control ucrainean în zonă.

Ofensivă totală și în Lugansk

Totodată, Rusia îşi intensifică ofensiva şi în provincia Lugansk, situată la nord-est de Doneţk şi care este singura provincie ucraineană pe care trupele ruse o controlează aproape integral. Aici, rușii caută să înainteze către oraşul Borova, din provincia Harkov, situată la nord-vest de Lugansk.

Potrivit canalului de Telegram „DeepState”, apropiat armatei ucrainene, Rusia a concentrat circa 10.000 de soldaţi şi 200 de piese de artilerie între localităţile Raigorodka şi Novovodiane, în apropierea graniţei dintre Lugansk şi Harkov.

Ucraina încearcă să ţină frontul cu pierderi teritoriale minime, în aşteptarea sosirii mai multor arme şi muniţii occidentale, în special a avioanelor F-16, sperând că acestea, împreună cu noile efective rezultate în urma campaniei de mobilizare aflate în desfăşurare, vor putea întoarce cursul războiului, în care acum Rusia are iniţiativa şi câştigă teren.

Ucraina a pierdut iniţiativa pe front în septembrie anul trecut, după eşecul contraofensivei sale, încheiată cu mari pierderi și fără câştiguri teritoriale.

Mobilizare forțată a bărbaților?

Deşi între timp au început să sosească noi arme occidentale şi muniţii pentru artilerie, armata ucraineană încă nu a reuşit să oprească înaintarea trupelor ruse şi încearcă să mobilizeze noi soldaţi.

Potrivit unui deputat membru al Comisiei de Apărare din Parlament, Roman Kostenko, ritmul acestei mobilizări „depăşeşte aşteptările Statului Major”, dar instruirea şi echiparea noilor soldaţi va lua ceva timp.

Totuși, în ultimele luni, au fost postate pe reţelele de socializare numeroase imagini video de amator cu bărbaţi ucraineni luaţi cu forţa de pe stradă de ofiţerii de recrutare, acţiuni care de cele mai multe ori conduc la violenţe.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat în luna mai noi legi care să înlesnească mobilizarea bărbaților, crescând pedepsele pentru cei care se sustrag încorporării. În plusa, vârsta de mobilizare a fost redusă de la 27 la 25 de ani.

CSAT decide în privința sistemului PATRIOT cerut de Zelenski

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se reuneşte joi, 20 iunie, în şedinţă la Palatul Cotroceni, pe agendă aflându-se analiza privind posibilitatea transferului unui sistem PATRIOT către Ucraina.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe agenda şedinţei CSAT, care va avea loc începând cu ora 13:00, se află incluse subiecte referitoare la:

  • Obiectivele României pentru Summitul NATO din 2024;
  • Forţele şi mijloacele Armatei României ce pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2025;
  • Stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina în urma agresiunii ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse. Implicaţii pentru România;
  • Analiza privind posibilitatea transferului unui sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT către Forţele Armate ale Ucrainei;
  • Avizarea solicitărilor pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depuse de către Bithat Solutions S.R.L. şi ASEE Solutions S.R.L.

De asemenea, în cadrul şedinţei vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât se va ieftini energia electrică în 2026? Explicația ministrului Bogdan Ivan
Digi24
Barack Obama explică afirmațiile despre extratereștri și Area 51, după valul de reacții pe rețelele sociale
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
România, aproape invizibilă la München: „Mi-e teamă că la noi nu se înțelege cât de mare este schimbarea de atitudine a Germaniei”
Mediafax
Vor continua să crească prețurile apartamentelor în timp ce vânzările acestora scad? Ce spune un CEO cu 20 de ani de experiență în imobiliare
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Larisa Uță, de la Antena 1, pentru cele 6 săptămâni petrecute la Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Apariția incendiară a Andreei Bănică în costum de baie la 47 de ani a stârnit reacții: „De ce simți nevoia să te vedem dezbrăcată?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: O singură bandă are prioritate în sensul giratoriu, dar mulți șoferi o evită. Cum se aplică noua regulă din Codul Rutier
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Cometa 3I/ATLAS, observată în timp ce împrăștie cu apă prin Sistemul Solar