Prima pagină » Actualitate » Un tren care a plecat sâmbătă de la Timișoara va ajunge la Iași cu o întârziere de CINCI ore

Un tren care a plecat sâmbătă de la Timișoara va ajunge la Iași cu o întârziere de CINCI ore

Nicolae Oprea
Un tren care a plecat sâmbătă de la Timișoara va ajunge la Iași cu o întârziere de CINCI ore

Trenul IR 1831 Timişoara Nord – Iaşi, care a plecat din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţa, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute (cinci ore), informează CFR Călători printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanților CFR, întârzierea este cauzată de defectarea locomotivei în staţia Lugoj.

„Trenul îşi va relua circulaţia în condiţii de siguranţă cu o locomotivă de ajutor care va sosi de la Arad, după efectuarea tuturor procedurilor specifice unei asemenea situaţii (acţiuni de manevră detaşare/ataşare, proba frânei etc)”, se arată în comunicatul celor de la CFR.

CFR Călători precizează că a oferit călătorilor din trenul IR 1831, în staţia Lugoj, apă şi produse de patiserie.

Trenul ar fi trebuit să ajungă la Iași la ora 23:27. Peste această oră se adaugă cele 300 de minute.

Întârziere de peste CINCI ore și la trenul IR 1992, Timişoara Nord-Mangalia

În urmă cu două zile, un tren care circula între Timişoara Nord şi Mangalia, şi care a plecat miercuri, a ajuns la destinaţie cu o întârziere de peste cinci ore.

Potrivit CFR Călători, trenul IR 1992 Timişoara Nord (pl 17:51) – Mangalia (sos 09:28), cu plecare din Timişoara Nord în 26 iunie, a sosit la destinaţie cu o întârziere semnificativă, de peste 300 de minute.

Compania CFR Călători afirmă că această întârziere a fost cauzată de avarierea locomotivei, după ce a lovit un copac căzut pe linie, o defecţiune la un vagon şi lipsa de tensiune în firul de contact, pe un tronson, din cauza furtunilor.

Foto: Mediafax / Caracter ilustrativ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ungaria ar putea primi 10 miliarde de euro din fondurile europene de redresare
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...