Prima pagină » Știri externe » Un avion care zbura de la Detroit la Amsterdam a aterizat de urgență după ce pasagerii au primit mâncare STRICATĂ. Ce s-a întâmplat la bord

Un avion care zbura de la Detroit la Amsterdam a aterizat de urgență după ce pasagerii au primit mâncare STRICATĂ. Ce s-a întâmplat la bord

Un avion care zbura de la Detroit la Amsterdam a aterizat de urgență după ce pasagerii au primit mâncare STRICATĂ. Ce s-a întâmplat la bord

Un zbor de la Detroit la Amsterdam a fost deviat miercuri, 3 iulie, pe Aeroportul „Kennedy”, din New York, după ce pasagerilor li s-a servit mâncare stricată.

Zborul a decolat din Detroit marți noaptea și a aterizat la New York în zorii zilei.

12 pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale

„S-a raportat că o parte din mesele servite la bord în cabina principală au fost stricate”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Delta, citat de AP.

Personalul medical de urgență a așteptat zborul și a tratat 12 pasageri, a transmis Departamentul de pompieri din New York.

Nu este clar câți dintre cei 277 de pasageri ai zborului au consumat alimente stricate.

Compania Delta a precizat că va investiga incidentul.

„Acesta nu este serviciul pentru care Delta este cunoscută și ne cerem sincer scuze clienților noștri pentru inconvenientul și întârzierea călătoriilor lor”, a declarat un purtător de cuvânt.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Cea mai puțin vizitată țară din Europa, pentru că turiștii o găsesc „plictisitoare”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?