Prima pagină » Știri politice » Sorin Grindeanu, despre greva de la TAROM: „Înțeleg că își doresc salarii mai bune, dar înțeleg să faci pașii corect și în respect față de pasageri

Sorin Grindeanu, despre greva de la TAROM: „Înțeleg că își doresc salarii mai bune, dar înțeleg să faci pașii corect și în respect față de pasageri

„O companie de mărimea TAROM care e pe profit, companii similare din Europa, au cam jumătate din numărul de angajați. TAROM are 1200”, a spus Grindeanu.

52 de zboruri au fost anulate, iar pasagerii au ajuns să doarmă pe jos. Piloților li s-ar fi promis majorări de 300-500 euro, susțin sursele de la Antena 3 CNN, dar au refuzat.

Ministrul crede că sunt prea mulți angajați la TAROM

Într-un material separat, el a spus: „ar fi în mod normal să fie în jur de 500 sau 600 de angajați, 90% dintre ei fiind personal navigant. Noi avem dublu”, spune Grindeanu pentru Antena 3 CNN.

Ministrul susține că ar fi necesară o restructurare, dar și salariile ar presupune să fie mai mari.

„Azi s-a intrat în această stare, inapt de zbor, cam până în 30 de piloți din 150, undeva la 20% din numărul total al piloților. S-a făcut azi la TAROM 10 angajări – piloți noi. Trebuie să ne asigurăm rezerve”.

Sorin Grindeanu: „Înțeleg că își doresc salarii mai bune, dar înțeleg să faci pașii corect și în respect față de pasageri”

„Înțeleg să ai revendicări, înțeleg că îți dorești să ai salarii mai bune, și e un drept pe care îl negociezi cu conducerea companiei. Dar înțeleg totodată să faci pașii corect și în respect față de pasageri”.

Ministrul speră ca grevele să se încheie prin negocieri și piloții să reia lucrul de dimineață. Ministrul a vorbit și despre pretențiile angajaților, răspunzând la  întrebarea „ce le-ar oferi piloților pentru a relua lucrul de marți dimineață” că există un buget stabilit.

„Aveți un buget de salarii care este aprobat în board-ul acestei firme. La fel se întâmplă și la TAROM, cu buget de salarii, cu buget de investiții, cu bugete împărțite pe cheltuieli. Toate aceste negocieri trebuie să fie purtate cu cei care conduc, cu consiliul  administrație, ca să poți schimba.  Cred că ei nu intervin, dar au au mandat, cei care sunt în consiliul de administrație, să încerce să găsească soluții prin care să deblocăm această situație”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Seceta continuă! Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată vin ploile în București, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
„Ne-am tâmpit cu toții?” Radiografia nemiloasă a sistemului educațional, realizată de directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”: ”Nu ne mai trezește nimeni!”
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
EX-regina filmelor pentru adulți și-a mărit serios 'moșia'! Viața nouă pe care și-a construit-o în Caraș-Severin
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României