Prima pagină » Actualitate » Subprefectul demisionar din Călărași a ajuns în atenția POLIȚIȘTILOR, după ce a dansat la o petrecere cu pistolul la brâu

Subprefectul demisionar din Călărași a ajuns în atenția POLIȚIȘTILOR, după ce a dansat la o petrecere cu pistolul la brâu

Oana Zvobodă
Subprefectul demisionar din Călărași a ajuns în atenția POLIȚIȘTILOR, după ce a dansat la o petrecere cu pistolul la brâu

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, după ce au apărut imagini în spațiul public cu subprefectul din Călărași care a dansat la o petrecere cu pistolul la brâu.

„În prezent, sunt efectuate cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Călărași, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor care se impun”, se arată în comunicatul IPJ Călărași.

Subprefectul județului Călărași a fost fotografiat în timp ce era în stare de ebrietate, dezbrăcat și dansând cu o armă de foc în mână. Ulterior, acesta a înaintat cererea de demisie din funcția de subprefect al județului Călărași după ce imaginile compromițătoare cu el au fost mediatizate în presă.

Politicianul PSD-ist care dansează cu pistolul la vedere, în stare de ebrietate

Numele său este Ionuț Petru Stan și este membru al Partidului Social Democrat. În imagini, politicianul era sub influența alcoolului, în chiloți, dansând cu pistolul în mână. În mai multe filmări, este surprins cum doarme pe jos, face cascadorii cu bicicleta lângă o piscină sau înjură. Într-o fotografie, apare că doarme în pat, dar dat cu ruj pe față, iar în alta, poartă încălțăminte de damă.

CITEȘTE ȘI:

Subprefectul de Călărași și-a dat demisia după ce au apărut fotografii cu el beat, în chiloți, dansând cu pistolul la vedere

PANĂ majoră a serviciilor Microsoft la nivel mondial. Sunt afectate zeci de zboruri, bănci și rețele de telecomunicații, inclusiv în România

FNSA, scrisoare deschisă către Nicușor Dan, după ce edilul a făcut referire la „CRETINI”: „Vă ghidați după principiul «Asta e MOȘIA mea!»”

SCANDAL monstru făcut de minoritate românească în Marea Britanie: „Să vină mascații de la București că și pe ăia îi răsturnăm”. Reacția MAE – VIDEO

Planul de ajustare a DEFICITULUI, discutat în Coaliție, înainte să fie prezentat la Bruxelles. Marcel Boloș, așteptat luni la Guvern

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!