Prima pagină » Știri politice » Preşedintele CJ Suceava, despre cartea lui Nicolae Ciucă: Cred că această campanie agresivă, mascată, nu va aduce rezultatul dorit de ei

Preşedintele CJ Suceava, despre cartea lui Nicolae Ciucă: Cred că această campanie agresivă, mascată, nu va aduce rezultatul dorit de ei

Preşedintele CJ Suceava, despre cartea lui Nicolae Ciucă: Cred că această campanie agresivă, mascată, nu va aduce rezultatul dorit de ei

Gheorghe Şoldan, preşedintele ales al CJ Suceava, susţine că liderul PNL Nicolae Ciucă ”şi-a luat în râs” toată cariera militară prin decizia de a promova electoral cartea sa biografică încă neterminată ”Un ostaş în slujba ţării”.

Liderul social-democrat crede că nu Nicolae Ciucă scrie această carte, ci consultanţii săi. ”Nu mă gândesc că domnul Ciucă stă seara la maşina de bătut şi scrie între două emisiuni politice”, a spus Gheorghe Şoldan, la Prima TV, potrivit news.ro.
Întrebat dacă pe drumul dintre Suceava şi Bucureşti sunt panouri cu cartea lui Nicolae Ciucă, Gheorghe Şoldan spune că deja există și o glumă locală pe această temă.

”Da, sunt foarte multe. Îmi aduc aminte o glumă pe care am văzut-o pe internet. Cât mai este până la Bucureşti? Vreo 16 ”ciuci”. Aşa au decis cei de la PNL să-şi facă campanie, e alegerea lor, e decizia lor. Vom vedea dacă din punct de vedere politic a fost decizia cea mai bună”, a spus Gheorghe Şoldan.

”Ne-am obişnuit cu campaniile celor de dreapta de-a lungul timpului, cred că e mai ieftin decât au costat alte campanii ale lor. Efortul este mare. Când au montat aceste panouri, se discuta ca alegerile prezidenţiale să fie în luna septembrie. Ei au decalat alegerile prezidenţiale şi automat şi costurile au devenit mai mari. Nu ştiu ce calcule îşi fac, probabil că scorul din sondaje nu e prea bun pentru ei şi au nevoie de aceste panouri”, a adăugat șeful CJ Suceava.

Noul preşedinte al CJ Suceava a mai fost întrebat dacă va citi cartea lui Nicolae Ciucă intitulată ”Un ostaş în slujba ţării”.

”Când o să apară o să mă uit, sunt curios, am văzut tot felul de glume. Şi premierul a spus că va fi un best-seller, fiindcă la aşa reclamă, cred şi eu că va fi foarte vândută. Cred că oamenii vor taxa anumite lucruri la vot. Cred că această campanie foarte agresivă, mascată, nu va aduce rezultatul pe care şi l-au dorit ei. Nu poţi să-ţi faci reclamă la o carte nescrisă ştiind că urmează prezidenţialele şi eşti candidat. Cu tot respectul pentru cariera militară a domnului general, dar e păcat să-ţi iei în râs toată cariera şi să anunţi o carte care încă nu e terminată. Nu ştiu cât le mai ia celor care o scriu să o scrie. Nu mă gândesc că domnul Ciucă stă seara la maşina de bătut şi scrie între două emisiuni politice”, a concluzionat Gheorghe Şoldan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi