Prima pagină » Actualitate » Ce pensii NU se vor majora începând cu 1 septembrie

Ce pensii NU se vor majora începând cu 1 septembrie

Elena Popescu
Ce pensii NU se vor majora începând cu 1 septembrie

De la 1 septembrie va intra în vigoare noua lege a pensiilor, lege care va aduce creșteri importante pentru unii dintre pensionarii României.

Însă, vor exista și pensionari care nu vor primi niciun leu în plus după recalculare. Ministerul Muncii a anunțat miercuri că toate cele peste 4,6 milioane de pensii din sistemul public aflate în plată au fost recalculate în premieră în România, precizând însă că nu toate vor crește de la 1 septembrie.

Potrivit informațiilor oferite de oficialități, 803.433 de pensionari urmând să încaseze aceeași pensie ca în prezent.

Ministerul a explicat că în cazul a 84.176 de pensii a rezultat aceeași valoare în urma recalculării, iar pentru 719.257 a reieșit o valoare mai mică.

Noua lege a pensiilor prevede însă că, în cazul în care în urma recalculării va rezulta o pensie mai mică, pensionarul va încasa pensia actuală, fără a îi fi diminuată în vreun fel.

Care sunt pensiile care vor înregistra creșteri majore

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a subliniat că pensiile ce vor înregistra creșteri majorare sunt cele pentru persoane cu un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani. De asemenea, oficialii țin să precizeze că nimeni nu va fi afectat negativ, nicio pensie nu va fi mai mică decât suma precedentă.

În România, pensia medie este de 2.400 de lei. La 1 septembrie, pensia medie pentru 3.500.000 de pensionari va crește cu 40%. Este vorba de o creștere, medie, cu 1.000 de lei.

Citește și: Acești pensionari sunt OBLIGAȚI să plătească 3.000 lei pentru a putea ieși la pensie, începând cu 1 septembrie 2024

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele”: mesajul revoltător găsit de turiști pe bonul unui restaurant din Italia
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Astronomii ar fi descoperit sursa unor ecouri bizare detectate în Univers