Prima pagină » Actualitate » Anchetatorii DEMONTEAZĂ apărarea principalului suspect, în cazul crimei de la Brăila. Acesta nu a fost pacientul doctoriței ucise

Anchetatorii DEMONTEAZĂ apărarea principalului suspect, în cazul crimei de la Brăila. Acesta nu a fost pacientul doctoriței ucise

Ruxandra Radulescu

Noi aspecte ies la iveală, în cazul crimei de la Brăila, în care o doctoriță stomatolog a fost ucisă cu sânge rece. În urma unor verificări amănunțite, s-a stabilit că suspectul principal, Mihai Maricel, nu a fost supus recent nici unei intervenții stomatologice și nici nu a suferit o anestezie în ziua omorului.

Declarația lui Mihai Maricel, că s-ar fi prezentat la cabinetul doctoriței stomatolog, ca pacient,  este astfel contrazisă de noile dovezi. Anchetatorii au descoperit că principalul suspect al crimei de la Brăila nu a fost niciodată pacientul stomatoloagei. Mai mult, criminaliștii fac verificări ale conturilor bancare ale lui Maricel pentru a afla dacă a fost sau nu plătit pentru a ucide pe doctoriță.

Misterul legat de acțiunile lui Mihai Maricel pare să se adâncească de la o zi la alta. Anchetatorii fac noi verificări pentru a afla noi detalii care să ducă la rezolvarea crimei de la Brăila. Mai exact, vor să afle dacă uciderea doctoriței a fost, de fapt, o asasinare la comandă. Procurorii au luat la verificat conturile bancare ale lui Maricel și tranzacțiile făcute de acesta. Vor să afle dacă nu cumva a primit o sumă de bani pentru a comite asasinatul la comandă și dacă între el și doctorița Marina Gavril au existat plăți.

Sunt așteptate date extrem de importante de la unitățile bancare. Mai mult, istoricul de căutare pe internet din telefonul lui Maricel ridică mari semne de întrebare.

În ziua crimei, la ora 23:00 Maricel a căutat de trei ori pe site-urile de profil știri despre modul în care se desfășoară ancheta la fața locului și despre uciderea doctoriței. A doua zi, acesta a avut peste 40 de accesări pe același subiect. Procurorii consideră că a manifestat un real interes pentru ancheta desfășurată și mai ales pentru aflarea identității criminalului. La probele de găsite la locul crimei se adaugă noi descoperiri care leagă și mai mult pe Maricel de crima care a șocat o țară întreagă.

Anchetatorii au găsit ADN-ului Maricel pe mai multe obiecte. În primul rând pe portofelul lăsat pe marginea chiuvetei, în camera de sterilizare, acolo unde a fost descoperit și trupul neînsuflețit.

Declarațiile suspectului principal legate de problemele de natură stomatologică au fost intens analizate de procurori. Medicii legiști au stabilit, în urma expertizei, faptul că Maricel nu a suferit recent o intervenție stomatologică. Mai mult decât atât, în ziua crimei, acestuia nu i-a fost administrată nicio anestezie dentară. Ar avea, într-adevăr, mai multe probleme cu dinții. În urma ultimelor descoperiri făcute de procurori, magistrații au hotărât să îi prelungească mandatul de arestare lui Maricel cu 30 de zile.

CITEȘTE ȘI:

Criminaliștii au găsit TREI tipuri de ADN pe trupul doctoriței, ucise la Brăila

Anchetatorii s-au întors în locul în care a fost UCISĂ doctorița din Brăila si au ridicat noi probe / Mașina victimei, expertizată din nou

Cine este bărbatul care a devenit principalul SUSPECT în cazul uciderii stomatologului din Brăila

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Aderarea la Uniunea Europeană „nu mai este o prioritate” pentru Turcia, a anunțat Erdogan